Dragnea: Va fi respectată ţinta de deficit de 3% pentru 2018

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, luni seară, după o întâlnire la Vila Lac 1 la care au participat preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, premierul Mihai Tudose şi alţi membri ai Guvernului, că bugetul pe 2018 va respecta ţinta de deficit de sub 3% şi că rectificarea bugetară va fi pozitivă, News.ro.
Economica.net - lun, 30 oct. 2017, 21:46
Dragnea: Va fi respectată ţinta de deficit de 3% pentru 2018

„Vestea bună este că se respectă ţintele de deficit sub 3% pentru anul 2018. s-a discutat şi despre rectificare, care va fi pozitivă. Şi pentru acest an deficitul va fi sub 3%” a spus Dragnea, citat News.ro.

În ceea ce priveşte momentul defintivării proiectului de buget, Liviu Dragnea a precizat că poate fi asumată o mică întârziere astfel încât toate măsurile decise să poată fi adoptate.

„Eu cred că în cursul lunii noiembrie proiectul de buget va fi depus la Parlament, astfel încât la sfârşitul lui noiembrie sau în primele zile ale lui decembrie să fie adoptat. Sigur că depinde şi de avizul de la CSAT, care nu cred că o să întârzie”, a subliniat preşedintele PSD.

El a spus că alte teme de discuţie au fost propunerea premierului Mihai Tudose privind implicarea unei companii de stat româneşti în achiziţionarea unei companii de energie din R. Moldova, care are susţinere politică, pentru că este o măsură economică bună.

De asemenea, conform lui Dragnea, a fost analizată şi o primă strategie de finanţare pentru marile lucrări de infrastructură, el anunţând că for avea loc întâlniri tehnice cu reprezentanţi ai Băncii Mondiale şi ai Băncii Europene de Investiţii.

„Ministrul Stroe ne-a prezentat câteva proble identificate în calea ferată şi din păcate nu sunt probleme simple, nu sunt probleme uşoare”, a adăugat liderul social-democrat.

Te-ar mai putea interesa și
Proiecte de inteligenţă artificială de peste 3 miliarde de dolari din China, ameninţate de plecarea lui Jensen Huang şi de restricţiile SUA asupra Nvidia
Proiecte de inteligenţă artificială de peste 3 miliarde de dolari din China, ameninţate de plecarea lui Jensen Huang ...
Proiecte chineze de infrastructură pentru inteligenţă artificială, în valoare de peste 3 miliarde de dolari, depind de procesoare avansate Nvidia supuse restricţiilor americane la export,......
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană. Anunț de la Ministerul Finanțelor
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană. Anunț de la Ministerul Finanțelor
Ministerul Finanțelor anunță că România a obținut, în data de 13 noiembrie a.c., o nouă soluție favorabilă și ...
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost repornită. Centrala funcționează acum cu ambele reactoare
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost repornită. Centrala funcționează acum cu ambele reactoare
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost sincronizată cu sistemul energetic sâmbătă, 14 noiembrie, foarte ...
La 26 de ani, a câștigat o mașină nouă după ce a reparat-o în mai puțin de 16 minute. Povestea lui Teodor Doca, cel mai tânăr Mecanic al Anului din istorie
La 26 de ani, a câștigat o mașină nouă după ce a reparat-o în mai puțin de 16 minute. Povestea lui Teodor Doca, cel ...
Când era copil, mergea cu tatăl său în curse cu camionul și abia aștepta ocazia să se murdărească pe mâini ajutându-l ...