Dragnea vrea ca inspectorii ANAF să nu mai poată da sancţiuni decât dacă au probe că administratorii au greşit cu bună-ştiinţă

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, propune modificarea cadrului legal în care inspectorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi cei ai Direcţiei Generale Antifraudă îşi desfăşoară activitatea.
Economica.net - J, 26 oct. 2017, 19:10
Dragnea vrea ca inspectorii ANAF să nu mai poată da sancţiuni decât dacă au probe că administratorii au greşit cu bună-ştiinţă

El a declarat, joi seară, în cadrul unei emisiuni la România TV, că, în baza noilor prevederi legale, inspectorii fiscali şi inspectorii antifraudă nu vor putea aplica sancţiuni decât dacă vor face dovada clară că persoanele fizice sau juridice controlate au avut intenţia clară de a încălca legea.

‘Se introduce o prevedere foarte simplă, care este peste tot în lume şi care pleacă de la prezumţia de nevinovăţie. Pleacă, de asemenea, nu de la suspiciuni rezonabile, ci de la probe indubitabile. (…) Se poate lua o măsură în condiţiile în care inspectorul, după administrarea probelor, poate demonstra, dincolo de orice dubiu, că agentul economic ştia sau ar fi putut să ştie. Este un pas important şi care ar trebui extins în toate domeniile’, a afirmat Dragnea.

Te-ar mai putea interesa și
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între preşedinţii american Donald Trump, chinez Xi Jinping şi rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având......
Proiecte de inteligenţă artificială de peste 3 miliarde de dolari din China, ameninţate de plecarea lui Jensen Huang şi de restricţiile SUA asupra Nvidia
Proiecte de inteligenţă artificială de peste 3 miliarde de dolari din China, ameninţate de plecarea lui Jensen Huang ...
Proiecte chineze de infrastructură pentru inteligenţă artificială, în valoare de peste 3 miliarde de dolari, depind ...
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană. Anunț de la Ministerul Finanțelor
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană. Anunț de la Ministerul Finanțelor
Ministerul Finanțelor anunță că România a obținut, în data de 13 noiembrie a.c., o nouă soluție favorabilă și ...
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost repornită. Centrala funcționează acum cu ambele reactoare
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost repornită. Centrala funcționează acum cu ambele reactoare
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost sincronizată cu sistemul energetic sâmbătă, 14 noiembrie, foarte ...