Economie

Economist șef BCR: Euro va fi 5 lei la final de an, inflația sare de 15% în iunie. Unde va fi economia României anul viitor?

După ce inflaţia pe luna mai a ajuns la 14,5%, Ciprian Dascălu, economist şef al BCR, vede inflaţia la un nivel uşor peste 15% în iunie şi la un nivel uşor mai ridicat decât prognoza BNR până la finalul anului 2023. Cum BNR vede, pe termen mediu, inflaţia şi dobânda cheie mergând undeva în tandem, în jurul valorii de 5%,iar cursul de schimb joacă un rol important în stabilirea inflaţiei, BCR vede leul terminând anul 2022 la o valoare de 5 lei, faţă de 5,05 lei până acum.

Economist șef BCR: Euro va fi 5 lei la final de an, inflația sare de 15% în iunie. Unde va fi economia României anul viitor?
Ce spune ministrul Mediului despre rezolvarea dosarelor depuse în programul “Casa Verde Fotovoltaice” până acum și despre ediția din acest an a programului

Interzicerea centralelor de apartament în blocurile noi, pe ultima sută de metri în Guvern

Important pentru toți șoferii. Din septembrie se schimbă regulile RCA: prețuri diferite în funcție de vânzător, șoferii scapă de cel mai urât formular

Exporturile de cereale ale Ucrainei prin Polonia şi România se confruntă cu perturbări

Ministerul Finanţelor: Aproape 1,27 milioane posturi erau ocupate în instituţiile şi autorităţile publice, în aprilie 2022

Rusia afirmă că forţele sale au distrus un mare depozit de arme occidentale din vestul Ucrainei

IDC a redus semnificativ estimările privind vânzările de telefoane, calculatoare și tablete din cauza blocajelor din China, a inflației și războiului. Cea mai mare scădere este așteptată în Europa Centrală și de Est

Ursula von der Leyen: UE se află în faţa unei ”decizii istorice” privind candidatura Ucrainei

ONRC: Peste 10.600 de firme au fost dizolvate în primele patru luni ale acestui an

BNR: Rata creditelor neperformante a coborât, la finele primului trimestru din 2022, la 3,31%

UPDATE: Circulația tramvaielor liniei 41 a fost reluată

Fondurile de pensii private obligatorii aveau, în aprilie, active de 88,42 miliarde lei, în creştere cu 9%

Bursa de la Bucureşti a pierdut 2,48 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână

Prelungirea Ghencea: TCMB contractează Zublin pentru cele trei pasaje pietonale subterane

Peste 250 de startup-uri tech sunt aşteptate la competiţia Startup Spotlight București

Preţul benzinei din SUA a depăşit 5 dolari pe galon pentru prima oară în istoria ţării

China va ''lupta până la capăt'' pentru a împiedica independenţa Taiwanului - ministru

China va ”lupta până la capăt” pentru a împiedica independenţa Taiwanului – ministru

Orașul din vestul României care ar putea avea centură feroviară

Moscova a eliberat primele pașapoarte rusești pentru locuitorii orașului ucrainean Herson, recent cucerit

Zelenski avertizează că blocada rusă a porturilor ucrainene ar putea duce la foamete în Africa și Asia

O vioară Stradivari a fost vândută la o licitație din New York pentru 15,34 de milioane de dolari

271 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 și șapte decese au fost confirmate în ultimele 24 de ore. 51 de pacienți internați la ATI

Olaf Scholz promite să Germania va susține începerea negocierilor de aderare ale Macedoniei de Nord și Albaniei la UE

Update: Marian Enache a fost ales președinte al CCR. Noii judecători ai Curții Constituționale au depus jurămintele la Cotroceni

Moscova anunță că peste 800.000 de locuitori din Donbas au primit pașapoarte rusești în ultimii trei ani

Vânzările de mașini din Europa Occidentală ar putea scădea la doar două treimi față de 2019

George Tuță: Se află în debutul procedurii legislative proiectul acordării fiecărui român a unui cont bancar gratuit pentru servicii de bază

Procuratura ucraineană investighează moartea a încă 24 de copii în orașul Mariupol

Joe Biden: Zelensky nu a vrut să audă avertismele noastre că Rusia va invada Ucraina

Șeful Pentagonului acuză China că întreprinde acțiuni provocatoare și destabilizatoare în apropierea Taiwanului