Economie

Inteligența artificială poate ajunge să consume 3% din energia electrică a întregii planete, avertizează ONU

Un nou raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU) cu privire la costurile de mediu ale tehnologiei inteligenţei artificiale (AI) estimează că până în 2030, consumul de energie al AI s-ar putea dubla, ajungând la 3% din electricitatea mondială, producând emisii egale cu cele ale Regatului Unit şi epuizând mai multă apă pentru răcire decât necesarul anual de apă potabilă al întregii populaţii a globului, transmite duminică Live Science, relatează Agerpres.

Inteligența artificială poate ajunge să consume 3% din energia electrică a întregii planete, avertizează ONU
UCMS by AROBS lansează Pay Transparency Solutions, primul ecosistem integrat de software și consultanță din România pentru conformarea la Directiva salarială a UE

Fritz spune că i-a transmis lui Tomac că este puțin probabil ca USR să-i susțină guvernul și că partidul are mai multe întrebări cu privire la posibilii miniștri

Decizie ICCJ: Soldul negativ de TVA acumulat se poate reporta, fără a se prescrie. Implicații pentru contribuabili

Dezastru pe piața cripto. Bitcoin a scăzut până la cel mai mic nivel din octombrie 2024

Comisarul european pentru apărare cere mai puţină fragmentare în domeniul convenţional şi în proiecte de apărare nucleară

Italia primeşte undă verde la CE pentru subvențiile dedicate proiectelor de energie regenerabilă

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 9%, în aprilie 2026

O nouă tranşă de 50 de miliarde de euro, ajutor pentru Ucraina, alocată de UE

Iranul a anunțat că oprește atacurile împotriva Israelului

Şefii companiilor aeriene se opun planului UE de a extinde sistemul de comercializare a certificatelor de emisii ETS

China afirmă că este

China afirmă că este „profund îngrijorată” de reluarea atacurilor între Iran şi Israel

Dezintegrarea ordinii mondiale duce omenirea către o eră a lorzilor războiului - cercetători germani

Dezintegrarea ordinii mondiale duce omenirea către o eră a lorzilor războiului – cercetători germani

Rusia acuză UE de amestec în alegerile din Armenia

Opriţi imediat atacurile! Trump cere încetarea imediată a focului, după ce Israel şi Iran au reluat atacurile reciproce

PPC primește un credit de 175 mil. euro de la BERD pentru a investi în regenerabile în Bulgaria, Grecia și România

Gheorghe Piperea: Un milion de consumatori ar trebui să dea în judecată băncile pentru a recupera prejudiciile cauzate din plata ratelor la un ROBOR crescut artificial cu 2-3%

ANAF a încasat peste 18 milioane de lei la buget în primele 2 luni de la lansarea e-Licitații  

VIDEO Autostrada A7 Bacău - Pașcani: UMB a început asfaltarea primilor kilometri ai lotului 3. Când va fi gata pentru trafic

VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: UMB a început asfaltarea primilor kilometri ai lotului 3. Când va fi gata pentru trafic

Produs unic lansat de Asirom și Salt Bank. Asigurarea de călătorie, disponibilă rapid în aplicația băncii digitale

Românii şi avionul. Cum a evoluat traficul aerian, din ce ţări vin cei mai mulţi pasageri cu avionul în România şi care sunt aeroporturile cele mai importante pentru ţara noastră

Cât este pensia medie în România şi câţi pensionari erau în luna mai în ţara noastră - date oficiale

Cât este pensia medie în România şi câţi pensionari erau în luna mai în ţara noastră – date oficiale

Deficitul și bugetul pe 2027 vor decide soarta României. Investitorii urmăresc consolidarea fiscală, iar inflația riscă să fie reaprinsă de curs și de prețul petrolului - raport Erste

Deficitul și bugetul pe 2027 vor decide soarta României. Investitorii urmăresc consolidarea fiscală, iar inflația riscă să fie reaprinsă de curs și de prețul petrolului – raport Erste

Trenul metropolitan Mureș ar putea fi operat cu rame de până la 20 de ani vechime

România, campioană a UE la cel mai mare cost mediu al datoriei publice guvernamentale

Ce a spus Tomac după prima întâlnire cu partidele şi care a fost replica lui Bolojan despre un guvern tehnocrat - Cele mai importante declaraţii

Ce a spus Tomac după prima întâlnire cu partidele şi care a fost replica lui Bolojan despre un guvern tehnocrat – Cele mai importante declaraţii

Cofondatorul Revolut, Vlad Yatsenko, alături de care Nik Storonsky a realizat fintech-ul, se retrage din companie. Se pregătește Revolut de listare?

Wendy’s, cel mai nou lanț american de fast-food din România, vrea să investească 200 de milioane de dolari la noi în țară. Angajează 1.500 de oameni în următorii zece ani

Anunţul primarului Ciucu. Atac la Nicuşor Dan şi Gabriela Firea: Reorganizarea PMB este suspendată. Ce spune despre concedieri şi posturile noi

Salvarea oţelului european - Noi măsuri pentru protejarea industriei de siderurgie a UE de efectele supracapacitîţii globale

Salvarea oţelului european – Noi măsuri pentru protejarea industriei de siderurgie a UE de efectele supracapacitîţii globale

Adio, mod avion! Wizz Air bate palma cu Starlink-ul lui Elon Musk. De când o să fie internet în avioane