Economie

Peste 700 de angajați de la Aeroporturi București merg în șomaj tehnic: Decizia a fost luată după negocieri cu salariații, după o scădere cu 75% a traficului

Compania Aeroporturi București explică ce motive au stat la baza trimiterii în șomaj tehnic a majorității angajaților. Scăderea traficului aerian cu 75% în 2020 și impredictibilitatea privind măsurile sanitare ce urmează a fi luate în alte țări a forțat Compania să ia măsuri, potrivit unui comunicat de presă.

Peste 700 de angajați de la Aeroporturi București merg în șomaj tehnic: Decizia a fost luată după negocieri cu salariații, după o scădere cu 75% a traficului
Marii retaileri ar putea fi obligați să cumpere de la producătorii din vecinătate chiar dacă aceștia au prea puțină marfă

Peste trei sferturi dintre clienţii casnici ai Enel sunt deja în piaţa concurenţială

Calea ferată București - Craiova: CFR a primit cinci oferte pentru studierea modernizării liniei spre Oltenia

Calea ferată București – Craiova: CFR a primit cinci oferte pentru studierea modernizării liniei spre Oltenia

Cum alegi cel mai bun cont curent pentru  plăţi pe internet fără să fii condiționat de virarea venitului la respectiva bancă

Adeverinţa de vaccinare antiCovid-19: cum o obţineţi online şi motivele pentru care nu aţi reuşit să o descărcaţi

Euro creşte şi se apropie şi mai mult de maximul istoric în faţa leului - curs BNR 28.04.2021

Euro creşte şi se apropie şi mai mult de maximul istoric în faţa leului – curs BNR 28.04.2021

Un gard jaluzea poate schimba în totalitate imaginea locuinței tale (P)

Preţul coşului de cumpărături pentru masa de Paşte rămâne la 180 de lei în 2021 - analiză

Preţul coşului de cumpărături pentru masa de Paşte rămâne la 180 de lei în 2021 – analiză

Toyota cumpără divizia de conducere autonomă a Lyft și o înglobează în Woven Planet

UE amendează mai multe bănci cu 28,5 milioane de euro pentru formarea unui cartel pe piaţa de obligaţiuni

Prima campanie privată pentru susținerea vaccinului COVID 19. Proiect al celor mai vizibili administratori de săli de jocuri electronice și de pariuri

Consiliul Concurenţei: Am început două investigaţii pe piaţa de electricitate, în contextul liberalizării preţurilor

Acţionarii Electrica au ales un nou Consiliu de Administraţie

Bugetul Capitalei nu a fost aprobat, iar Primăria riscă să intre în incapacitate de plată. Ce spune Nicuşor Dan

Drulă, despre CFR Marfă: Avem pentru prima dată, după mult timp, un buget prognozat pe profit

Restanţele la creditele în lei au scăzut cu 0,96% în martie. Cele la împrumuturile în valută au coborât cu 2,71%

Care este rolul clientului în succesul implementării unui soft de resurse umane?

Discounterul Penny ajunge la 283 de supermarketuri. Deschide pe format mai mic în orașe cu 10.000 de locuitori

CE vrea să poată amenda şi bloca ofertele lansate de companiile străine susţinute de stat

Procesul UE împotriva AstraZeneca pentru nerespectarea livrărilor de vaccin anti-COVID-19 a început miercuri la Bruxelles

Salariul minim din România este foarte scăzut faţă de nevoile salariaţilor şi ale familiilor acestora- studiu

CERT-RO: Identitatea vizuală a Fan Courier, folosită de hackeri într-o tentativă de fraudă

ANAT: România a inclus pe lista galbenă majoritatea destinaţiilor europene, pe baza unor statistici irelevante

După patru luni de lockdown strict, Olanda face un pas mare către revenirea la normalitatea pre-COVID-19

România va renunța la huilă din 2032 – ministrul Energiei

First Bank lansează aplicația SME Creditum (o analiză simplificată a cererilor de finanţare pentru IMM), în parteneriat cu FintechOS

Din lipsă de motorină, fermierii din Venezuela s-au reîntors la carele cu boi

Lotus Cars va produce doar mașini electrice de la finalul acestui deceniu

Grupul austriac VIG ar putea înfiinţa un joint venture în Ungaria, pentru a salva preluarea Aegon

Confirmare Economica.net. Anunțatul cumpărător al City Insurance, liderul din RCA, este finanțat de Biserica Ortodoxă a Greciei