Economie

Lidl România va reduce cu cel puţin 20% cantitatea de plastic utilizată, până în 2025

Lidl România își propune să reducă plasticul utilizat cu 20%, până în 2025. Compania are în plan să atingă acest obiectiv prin creșterea cantității de materiale reciclate din ambalajele produselor marcă proprie, care reprezintă aproximativ 80% din întregul sortiment de produse

Lidl România va reduce cu cel puţin 20% cantitatea de plastic utilizată, până în 2025
Immofinanz - venituri de 49,8 milioane euro din închirieri înregistrate în România în 2017

Immofinanz – venituri de 49,8 milioane euro din închirieri înregistrate în România în 2017

Uber suspendă serviciul UberX la Atena, după ce municipalitatea a îngrădit activitatea companiei

Poliţiştii acţionează cu 300 de aparate radar, în ţară, de Paşte. Traficul, monitorizat şi aerian

ANRE a crescut şi tariful de distribuţie al Distrigaz Sud cu 19%. Sunt afectaţi toţi consumatorii din jumătatea de sud a ţării şi micii furnizori

Uber îşi suspendă serviciile în Grecia, după modificarea legislaţiei

Trenuri anulate în perioada Sărbătorilor de Paşte. Lista completă

Peste 1.400 de locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European, cele mai multe în Germania

Wizz Air lansează primul zbor direct între România şi Georgia. Preţurile biletelor pornesc de la 109 lei

România pe locul al doilea în UE după evoluţia firmelor care cresc rapid - Eurostat

România pe locul al doilea în UE după evoluţia firmelor care cresc rapid – Eurostat

PMB: Măsuri privind sărbătorile pascale şi program special al RATB

Volumul afacerilor din comerţul cu amănuntul, în creştere cu 8,3% în primele două luni - INS

Volumul afacerilor din comerţul cu amănuntul, în creştere cu 8,3% în primele două luni – INS

Venituri medii de 3.569 lei/gospodărie, în T4 din 2017. Cheltuielile au ajuns la 3.061 de lei - INS

Venituri medii de 3.569 lei/gospodărie, în T4 din 2017. Cheltuielile au ajuns la 3.061 de lei – INS

Fostul preşedinte brazilian Lula urmează să fie încarcerat în urma unei înfrângeri la Curtea Supremă

Primele în bani, în topul beneficiilor extrasalariale oferite de angajatori de Paşti. Peste jumătate dintre salariaţi nu primesc nimic - sondaj

Primele în bani, în topul beneficiilor extrasalariale oferite de angajatori de Paşti. Peste jumătate dintre salariaţi nu primesc nimic – sondaj

BAT a scumpit ţigările cu 50 de bani. Cât costă pachetele de Kent, Pall Mall, Dunhill, Rothmans, Lucky Strike şi Viceroy

Produsul Intern Brut pe 2017, revizuit în scădere, la 6,9%, de la 7% - INS

Produsul Intern Brut pe 2017, revizuit în scădere, la 6,9%, de la 7% – INS

MCSI: Entităţile furnizoare de servicii esenţiale către populaţie, obligate să notifice la CERT-RO incidentele de securitate cibernetică

SUA intenţionează să adopte sancţiuni contra oligarhilor ruşi în această săptămână

Bugetul alocat de către şoferii români pentru revizia de primăvară a maşinii ajunge la 800 de lei - studiu Autoeco.ro

Bugetul alocat de către şoferii români pentru revizia de primăvară a maşinii ajunge la 800 de lei – studiu Autoeco.ro

Facebook: Scandalul datelor se amplifică. Zuckerberg, aşteptat săptămâna viitoare în faţa Congresului SUA

UPDATE - Ce se întâmplă cu leul înainte de Paşti - curs valutar interbancar 5.04.2018

UPDATE – Ce se întâmplă cu leul înainte de Paşti – curs valutar interbancar 5.04.2018

Transgaz cumpără robineţii pentru BRUA de la Totalgaz Industrie Iaşi

Mădălin Roşu, preşedintele BAAR: Numărul accidentelor produse de vehicule neasigurate a crescut cu 15%, valoarea plăţilor s-a dublat

Să plouă şi să bată vântul! Complexul Energetic Oltenia va opri fiecare grup pe cărbune şi va merge din nou la capacitate maximă abia în 2024

Aproape 60 de persoane au condus Tarom în şase ani. În ultimul an, CA s-a schimbat cu fiecare ministru

Senatul a publicat lista indemnizaţiilor senatorilor şi salariile de bază brute ale angajaţilor

Camera Deputaţilor şi celelalte instituţii publice cu sediul în Palatul Parlamentului vor achiziţiona energie electrică de pe Bursa de Mărfuri

Transportatorii rutieri se pot înscrie până la 31 mai pe un site pentru a solicita despăgubiri din partea ”cartelului camioanelor”

MEN: Salariile din învăţământ vor fi plătite în 13 aprilie

Guvernul a aprobat deschiderea punctului internaţional de frontieră între România şi Ucraina, la Isaccea - Orlivka

Guvernul a aprobat deschiderea punctului internaţional de frontieră între România şi Ucraina, la Isaccea – Orlivka