Economie

Populaţia României – Sporul natural a rămas negativ în iulie. Numărul naşterilor a scăzut cu 4,2% (date INS)

Sporul natural al populaţiei s-a menţinut negativ în luna iulie 2026, la minus 5.280 de persoane, în condiţiile în care numărul deceselor înregistrate a fost de 1,4 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Populaţia României - Sporul natural a rămas negativ în iulie. Numărul naşterilor a scăzut cu 4,2% (date INS)
Gardienii euro se pregătesc să majoreze dobânzile pe fondul unui puseu inflaţionist provocat de războiul din Iran

Oxfam acuză FMI că vrea să revină la

Oxfam acuză FMI că vrea să revină la „terapia de şoc” din anii 1980

Amazon atrage aproape 4,25 mld. lire sterline prin prima sa emisiune de obligaţiuni în moneda britanică. Giganţii tech se împrumută masiv pentru investiţiile în AI

Pace în noiembrie? Trump spune că războiul cu Iranul va înceta

Pace în noiembrie? Trump spune că războiul cu Iranul va înceta „imediat” după alegerile legislative din SUA

Argentina exportă cantităţi record de porumb pe fondul războiului din Ucraina şi secetei din Europa

Alegeri Mexic 2027 - Autoritățile anunţă un plan de relansare economică, creştere a veniturilor fără taxe noi

Alegeri Mexic 2027 – Autoritățile anunţă un plan de relansare economică, creştere a veniturilor fără taxe noi

Trump promite un

Trump promite un „dividend” de 5.000 de dolari pentru fiecare cetăţean din SUA dacă republicanii păstrează controlul asupra Congresului dup[ alegerile legislative din noiembrie

ANRE vrea să reformeze tradingul din energie. “Traderul trebuie să răspundă pentru deciziile sale”

Trump zice că Putin vrea să ajungă la o înţelegere pentru încheierea războiului din Ucraina

Avionul lui Zelenski era să fie lovit de o dronă. Incidentul s-a produs la Chișinău

Apple a lansat oficial primul său iPhone pliabil: iPhone Duo. Costă 2.000 de dolari. Ce preț vor avea noile iPhone 18

Un nou record pentru producția locală de cereale. România ar putea ajunge al patrulea cel mai mare producător european

Premierul Ungariei, mesaj dur pentru milionarul din Harghita, după ce și-a băgat firma de construcții în faliment: S-a terminat cu jefuirea banilor publici

O mare firmă de IT din Olanda, cu clienți precum Bosch, Philips și Zeiss, preia integral operațiunile din România. Echipa de la Cluj va fi extinsă

Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania: Gazele alocate la preț reglementat acoperă consumul clienților noștri de la iarnă, am înmagazinat cu 20% mai mult decât anul trecut INTERVIU

SUA au ajuns să se împrumute la cele mai mari dobânzi începând din noiembrie 2023 pentru obligațiunile pe zece ani

Consiliul AIEA a adotat o rezoluție prin care să trimită Iranul în fața Consiliului de Securitate al ONU. Rusia și China au votat împotrivă

O navă portcontainer plecată din China a ajuns în Marea Britanie miercuri, urmând ruta arctică

Norvegienii de la Scatec vor să se extindă rapid în România, unde deja dezvoltă mai multe proiecte de energie regenerabilă - Bloomberg

Norvegienii de la Scatec vor să se extindă rapid în România, unde deja dezvoltă mai multe proiecte de energie regenerabilă – Bloomberg

BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a trecut de 100 de milioane de lei

KIA EV2 este câștigătoarea concursului Best Electric City Car 2026

UEFA va distribui 2,4 miliarde de euro cluburilor participante în acest sezon al Ligii Campionilor

Atacuri în serie lansate de Teheran asupra navelor care încercau să tranziteze Strâmtoarea Ormuz, după ce SUA au lovit cinci petroliere iraniene

Comisia Europeană acordă Spaniei un ajutor de 115 miliane de euro pentru gestionarea crizei migranților din exclava Ceuta

tbi bank încheie un parteneriat cu dealerul de mașini chinezești SUV Cars, prin care urmărește să devină principalul finanțator pentru clienții acestuia

Situație disperată pentru 1.550 de angajați ai CFR Marfă care nu și-au mai primit de luni de zile salariile. Sindicatul denunță eșecul Camerei Deputaților de a vota în favoarea soluționării acestei probleme

Wizz Air lansează o nouă rută din România, prețuri de la 139 de lei

BCR a acordat împrumuturi de peste 535 de milioane de euro pentru sectorul energetic din România în primele opt luni din 2026

Marian Artimon, președintele USLM: Costul real al călătoriei la metrou e undeva spre 14 lei, fără compensația acordată Metrorex

Cotațiile gazelor naturale de pe piața europeană au ajuns la cel mai ridicat nivel de la sfârșitul lui 2022, din cauza intensificării conflictului din Orientul Mijlociu