Electrica Furnizare va prelua consumatorii de energie care rămân fără furnizor în septembrie

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a desemnat compania Electrica Furnizare drept furnizor de ultimă instanţă în luna septembrie pentru clienţii finali care nu au asigurată furnizarea energiei electrice din nicio altă sursă, potrivit unui document al ANRE.
AGERPRES - D, 05 sept. 2021, 14:44
Electrica Furnizare va prelua consumatorii de energie care rămân fără furnizor în septembrie

„Electrica va prelua toţi clienţii care, în luna septembrie 2021, ajung în situaţia de a nu avea asigurată furnizarea energiei electrice din nicio altă sursă”, se arată în document.

ANRE a aprobat şi preţurile pentru furnizarea de ultimă instanţă valabile pentru luna septembrie.

Astfel, Electrica Furnizare are cel mai mic preţ, respectiv 713,4 lei pe MWh. Urmează Tinmar Energy, cu un preţ de 771,3 lei pe MWh, E.ON Energie România, cu 902,8 lei pe MWh şi CEZ Vânzare – 1.000 lei pe MWh.

Lista continuă cu Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, ambele companii cu preţul de 1.203 lei pe MWh.

„Clienţii care doresc încheierea unui contract cu un furnizor de ultimă instanţă şi al căror contract de furnizare a energiei electrice actual încetează se pot adresa oricărui furnizor din lista de mai sus. În cazul în care clienţii sunt beneficiari de serviciu universal, iar solicitarea acestora este anterioară datei de intrare în vigoare a contractului de furnizare a energiei electrice cu furnizorul de ultimă instanţă, contractul va fi încheiat la preţul din oferta de serviciu universal. În caz contrar, clientul este preluat de către furnizorul de ultimă instanţă la preţul de ultimă instanţă, conform reglementărilor în vigoare”, se mai precizează în documentul ANRE.

Preţul de ultimă instanţă nu include tarifele reglementate de distribuţie, tariful de transport – componenta de extracţie din reţea – TL, tarif serviciu sistem, contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, valoarea certificatelor verzi, acciza, tariful pentru energia reactivă şi taxa pe valoarea adăugată.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Liderii sindicali ai Mercedes-Benz Group AG au transmis un avertisment ferm conducerii constructorului auto, declarând că nu vor accepta închiderea niciunei fabrici din Germania. Reacția vine pe......
Scandal Oil Terminal – dosar evaziune motorină. DIICOT a pus sechestru pe 111 imobile
Scandal Oil Terminal – dosar evaziune motorină. DIICOT a pus sechestru pe 111 imobile
DIICOT a anunţat vineri că a pus sechestru pe 111 imobile (construcţii şi terenuri) şi pe conturile inculpaţilor implicaţi ...
Producția și exporturile de energie electrică ale României au crescut la 9 luni. Oprirea centralei nucleare a fost compensată de creșterea din solar și eolian, care au ajuns la un sfert din toată producția țării
Producția și exporturile de energie electrică ale României au crescut la 9 luni. Oprirea centralei nucleare a fost compensată ...
În ciuda problemelor din sistem din ultimele luni– generare tot mai scăzută în hidrocentrale și oprirea ambelor reactoare ...
Criză petrol – Premieră după debutul războiului din Iran. Piaţa mondială a petrolului va trece pe excedent la sfârșitul anului 2026 (AIE)
Criză petrol – Premieră după debutul războiului din Iran. Piaţa mondială a petrolului va trece pe excedent la ...
Piaţa mondială a petrolului va ajunge, în ultimul trimestru din 2026, într-o situaţie de ofertă excedentară, o premieră ...