Elevii şi profesorii nu fac cursuri, miercuri, de Ziua Internaţională a Educaţiei

Elevii şi profesorii nu vor merge la cursuri, miercuri, când este Ziua Internaţională a Educaţiei, rămânând la latitudinea unităţilor de învăţământ modul în care vor fi organizate activităţile în acea zi, scrie News.ro.
Economica.net - D, 02 oct. 2016, 10:12
Elevii şi profesorii nu fac cursuri, miercuri, de Ziua Internaţională a Educaţiei

Ziua Internaţională a Educaţiei a fost stabilită de UNESCO pentru 5 octombrie.

În România, într-un ordin de ministru al Educaţiei Naţionale şi Cercetării, în care a fost stabilită structura anului şcolar 2016 – 2017, este prevăzut că miercuri cursurile conform programului obişnuit vor fi suspendate.

În fiecare judeţ, sindicatele din educaţie şi inspectoratele şcolare vor stabili modul în care va fi marcată această sărbătoare în unităţile de învăţământ.

„Fiecare federaţie sindicală, în înţelegere cu inspectoratul şcolar, stabileşte un program specific. Dar dacă vă uitaţi în structura anului şcolar 2016-2017, veţi vedea că şi pe 1 iunie şi de Ziua Educaţiei sunt activităţi în care nu se fac cursuri”, a declarat, duminică, pentru News.ro, Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Conform structurii acestui an şcolar, „unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare judeţene vor marca prin manifestări specifice, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei şcoli, zilele de 5 octombrie (Ziua internaţională a educaţiei), 5 iunie (Ziua învăţătorului) şi 1 iunie (Ziua copilului)”.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: BID are în vedere o contribuție de 100 de milioane de euro la fondul RoBOOST, destinat finanțării companiilor românești
Alexandru Nazare: BID are în vedere o contribuție de 100 de milioane de euro la fondul RoBOOST, destinat finanțării companiilor ...
Banca de Investiţii şi Dezvoltare a României (BID) are în vedere o contribuţie de 100 de milioane de euro la RoBOOST, noul fond de fonduri destinat finanţării startup-urilor, IMM-urilor şi......
Guvernul a aprobat ocuparea a 325 de posturi vacante la Nuclearelectrica Serv, Romgaz şi Hidroserv
Guvernul a aprobat ocuparea a 325 de posturi vacante la Nuclearelectrica Serv, Romgaz şi Hidroserv
Guvernul a aprobat, vineri, trei memorandumuri în baza cărora vor fi ocupate 325 de posturi vacante la Nuclearelectrica ...
MOL Group inaugurează un nou parc solar și o instalație de stocare a energiei în Ungaria
MOL Group inaugurează un nou parc solar și o instalație de stocare a energiei în Ungaria
Grupul maghiar MOL anunță că a inaugurat la Algyő, o localitate din su-estul Ungariei, un parc solar cu o capacitate ...
Avertisment foarte sever transmis de Fitch. România ar putea fi retrogradată la „junk” dacă criza politică se prelungește
Avertisment foarte sever transmis de Fitch. România ar putea fi retrogradată la „junk” dacă criza politică ...
România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria "junk" (nerecomandat pentru investiţii ...