Energiile regenerabile vor fi responsabile pentru 70% din producţia de electricitate a Europei în 2040 – BNEF

Energiile regenerabile vor continua să se dezvolte rapid în următorii ani, graţie scăderii costurilor, astfel că în 2040 vor fi responsabile pentru 70% din producţia de electricitate a Europei şi vor depăşi gazele naturale în SUA, arată un raport al experţilor de la Bloomberg New Energy Finance (BNEF) publicat luni, informează AFP.
Economica.net - lun, 13 iun. 2016, 11:41
Energiile regenerabile vor fi responsabile pentru 70% din producţia de electricitate a Europei în 2040 - BNEF

Comparativ, în 2015 energiile regenerabile au fost responsabile pentru 32% din producţia de electricitate a Europei. În cazul SUA, ponderea regenerabilelor va creşte de la 14% în 2015 la 44% în 2040, în timp ce ponderea gazelor naturale în mixul energetic al SUA va scădea de la 33% la 31%.

Potrivit raportului ‘New Energy Outlook 2016’, până în 2040 investiţiile în combustibili fosili se vor ridica la 2.100 miliarde de dolari, în timp ce investiţiile în regenerabile vor atinge 7.800 de miliarde de dolari, dintre care 3.100 miliarde de dolari vor merge spre instalaţii eoliene, 3.400 miliarde de dolari în instalaţii fotovoltaice şi 911 miliarde de dolari în centrale hidroelectrice.

‘Preţul gazelor naturale şi cărbunelui vor rămâne scăzute, dar aceasta nu va împiedica transformarea fundamentală a sistemului electric mondial în următoarele decenii spre energiile regenerabile’, subliniază analiştii de la Bloomberg New Energy Finance (BNEF).

‘Prognozele noastre nu arată o ‘vârstă de aur’ a gazelor naturale, cu excepţia Americii de Nord. Ca sursă de electricitate la nivel mondial, gazele naturale vor fi depăşite de regenerabile în 2027. Va trebui să aşteptăm până în 2037 pentru ca regenerabilele să devanseze şi cărbunele’ comentează Elena Giannakopoulou, economist la BNEF.

În paralel, BNEF prognozează o creştere a cererii de electricitate ca urmare a adoptării vehiculelor electrice şi a dezvoltării pieţei bateriilor. Aproximativ 35% din vehiculele noi vândute la nivel mondial în 2040, adică 41 milioane de unităţi, vor fi automobile electrice, ceea ce va creşte cu 8% consumul total de electricitate al umanităţii. De asemenea, piaţa bateriilor va ajunge la 250 miliarde de dolari, acesta fiind din ce în ce mai des folosite împreună cu panourile fotovoltaice.

Cu toate acestea, experţii BNEF sunt de părere că tranziţia spre energiile regenerabile nu va vea loc suficient de rapid pentru a permite limitarea încălzirii climei cu mai puţin de 2 grade Celsius, conform acordului care a fost adoptat, la finele anului trecut, la Paris, de cele 195 de state participante la COP21.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO. Ingineri Thales din România contribuie la IRIS², programul european strategic pentru comunicații securizate prin satelit
VIDEO. Ingineri Thales din România contribuie la IRIS², programul european strategic pentru comunicații securizate prin ...
Thales Alenia Space, unul dintre principalii parteneri industriali ai programului european IRIS², va furniza echipamentele principale pentru comunicațiile guvernamentale destinate celor 330 de......
Schimbări majore la Allianz Țiriac, locul doi în asigurări. Pleacă cel vechi om din conducere. Cine îi va lua locul
Schimbări majore la Allianz Țiriac, locul doi în asigurări. Pleacă cel vechi om din conducere. Cine îi va lua locul
Schimbări majore la Allianz Țiriac, locul doi în piața asigurărilor din România și cea mai profitabilă companie. ...
Primii bucureșteni care intră gratis în noul parc acvatic din Pantelimon: Robert Negoiță a făcut anunțul despre data deschiderii
Primii bucureșteni care intră gratis în noul parc acvatic din Pantelimon: Robert Negoiță a făcut anunțul despre data ...
Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, anunță că parcul acvatic din cartierul Pantelimon se deschide pe 1 octombrie ...
Consumul populaţiei a devenit o frână pentru economia românească în primul semestru – Concordia
Consumul populaţiei a devenit o frână pentru economia românească în primul semestru – Concordia
Consumul populaţiei, motorul tradiţional al creşterii economice româneşti, a avut în primul semestru din 2026 o contribuţie ...