Eugen Teodorovici anunţă că îl dă în judecată pe Cristian Ghinea

Eugen Teodorovici, fost ministru al Fondurilor Europene, a anunţat vineri că intenţionează să-l dea în judecată 'pentru incompetenţă' pe Cristian Ghinea, aflat până recent la conducerea aceluiaşi minister.
Economica.net - vin, 28 oct. 2016, 13:15
Eugen Teodorovici anunţă că îl dă în judecată pe Cristian Ghinea

‘Sunt miliarde de euro cheltuieli făcute, adică lucrările executate pe acele proiecte de infrastructură mare, pe faza a doua a lor. Facturile nu pot fi depuse pentru că MF-ul nu dă încă OK-ul, iar constructorii stau cu facturile în casă pentru că, dacă le aruncă spre decontare, se încarcă şi cu TVA. Deci, este o măgărie nesimţită, este un abuz clar în serviciu pentru ceea ce se face astăzi. Am dovezi în acest sens’, a afirmat Teodorovici, senator PSD, în cadrul dezbaterii ‘Politica de coeziune a UE – De la reducere la adâncirea decalajelor de dezvoltare dintre statele membre – Cazul României’, organizată de eurodeputatul PSD Victor Boştinaru.

El spune că despre această situaţie i-a vorbit zilele trecute premierului.

‘Este o situaţie pe care i-am descris-o şi d-lui prim-ministru zilele trecute la o întâlnire. Şi într-adevăr se află într-o situaţie ingrată, şi anume între a face plăţi de un miliard de euro în piaţă (…), şi anume pe deficitul bugetar, adică sare de 2,9 în cazul în care până acum, să spunem, au execuţia ‘tande pe mande’, sau să nu facă şi să aştepte acreditare (n.r. sistemului informatic) şi să facă aceste plăţi anul viitor, adică să omoare acele firme care au făcut lucrările şi aşteaptă să vină de undeva banii. (…) Şi, implicit, statul pierde. Adică pierde agentul economic, dar pierde şi statul. Ăsta este un exemplu clar de abuz în serviciu. Eu am de gând că fac în zilele următoare, în mod oficial, scris exact acest mecanism, pentru că este o primă piesă la dosarul penal care se va instrumenta. Îmi pare rău pentru dânşii, dar cred că dl Ghinea va fi primul ministru care va avea definit un astfel de dosar pe incompetenţă’, a afirmat Teodorovici.

Dacă ar fi în guvern, el a arătat că ar merge, între altele, pe externalizarea masivă a serviciilor din ministere, ‘pentru că sunt mii de funcţionari care nu fac nimic’.

‘Aş menţine strict doar funcţia de la Finanţe de Autoritate de Certificare şi Plată, care trebuie să confirme Comisiei Europene că sunt făcute cheltuielile conform tuturor cerinţelor. Autoritate de audit, una sau mai multe, cum spune regulamentul. (…) În rest, totul se externalizează. La ministere, ele fac doar politica, nimic altceva, ministerele nu au cum să pună mâna pe bani, nici Mediul, nici Transporturile, nici Munca, nici nimeni. Fac politica şi punct. În trecut, noi am avut o experienţă foarte bună pe PHARE cu o bancă din România. (…) Cine va face chestia asta, va câştiga enorm. Aşa, astăzi nu răspunde absolut nimeni. Avem mii de funcţionari care nu fac absolut nimic. Deci, asta este cheia ca sistem’, a menţionat senatorul PSD.

Te-ar mai putea interesa și
MAE anunță că un zbor de repatriere a românilor aflați în Emiratele Arabe Unite cu Fly Dubai este programat pentru acestă noapte
MAE anunță că un zbor de repatriere a românilor aflați în Emiratele Arabe Unite cu Fly Dubai este programat pentru ...
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat astăzi că transportatorul aerian Fly Dubai a informat Ambasada României la Abu Dhabi că a solicitat autorităților emirateze să opereze un zbor spre......
City Grill raportează o cifră de afaceri de 90 de milioane de euro pentru 2025 și țintește 100 de milioane de euro pentru acest an
City Grill raportează o cifră de afaceri de 90 de milioane de euro pentru 2025 și țintește 100 de milioane de euro pentru ...
City Grill Group, cel mai mare lanț de restaurante cu capital românesc, a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri consolidată ...
Ministrul Energiei Bogdan Ivan: Prețul carburanților ar putea ajunge la 10 lei litrul, dacă barilul de petrol ajunge la 120 de dolari
Ministrul Energiei Bogdan Ivan: Prețul carburanților ar putea ajunge la 10 lei litrul, dacă barilul de petrol ajunge la ...
Preţul carburanţilor în România ar putea ajunge la 10 lei/litru dacă barilul de petrol va depăşi 120 dolari şi dacă ...
Iranul îl face mincinos pe Trump și dezminte că ar căuta să negocieze cu SUA
Iranul îl face mincinos pe Trump și dezminte că ar căuta să negocieze cu SUA
Iranul nu are nicio intenţie de a negocia cu SUA atât timp cât continuă atacurile aeriene americane şi israeliene, a ...