Eurodeputat al Jobbik, anchetat pentru spionaj asupra instituţiilor europene

Procurorul general al Ungariei a anunţat că i-a cerut preşedintelui Parlamentului European să ridice imunitatea unui eurodeputat al Jobbik, suspectat de spionaj, relatează joi cotidianul ungar Magyar Nemzet, citat de MTI.
Economica.net - J, 15 mai 2014, 14:40
Eurodeputat al Jobbik, anchetat pentru spionaj asupra instituţiilor europene

Geza Fazekas, purtător de cuvânt al Procurorului General, a declarat pentru ziarului menţionat, citând surse rămase sub protecţia anonimatului, că Biroul pentru Protecţia Constituţiei a deschis dosar penal împotriva eurodeputatului Bela Kovacs, pentru că acesta ar fi spionat instituţiile europene.

Kovacs este acuzat că a conspirat cu regularitate cu diplomaţi ruşi şi că mergea lunar la Moscova. Kovacs este căsătorit cu femeie care are dublă cetăţenie, rusă şi austriacă, şi care ar fi lucrat în trecut pentru KGB, a precizat publicaţia.

Parchetul a început o investigaţie în acest caz, iar acuzatul riscă o pedeapsă cuprinsă între 2 şi 8 ani de închisoare, a mai spus purtătorul de cuvânt, adăugând că acest caz este clasificat şi că nu pot fi oferite informaţii suplimentare.

Bela Kovacs a afirmat că este nevinovat şi a respins informaţia apărută în publicaţia ungară Magyar Nemzet potrivit căreia ar fi suspectat de spionaj în favoarea Rusiei. El a afirmat totodată că este dispus să renunţe la imunitate pentru a-şi dovedi nevinovăţia, relatează Reuters.

‘Nu am fost niciodată membru al vreunui serviciu secret, ungar sau străin’, a declarat Kovacs într-o conferinţă de presă. ‘Nu am colaborat cu ei şi nici nu au existat încercări de a mă recruta de partea lor’, a adăugat eurodeputatul Jobbik.

Conform legislaţiei ungare, persoanele găsite vinovate de fapte de spionaj sunt pasibile cu pedepsa cu închisoarea între doi şi opt ani.

Kovacs a afirmat că nu a ştiut despre această anchetă până în momentul în care a citit joi în ziar. El a cerut Comisiei parlamentare pentru Securitate Naţională să-l audieze într-o şedinţă publică.

Bela Kovacs (54 de ani) a absolvit Institutul de Relaţii Internaţionale de la Moscova în timpul Uniunii Sovietice în anii 1980 şi şi-a petrecut mare parte a vieţii în capitala Rusiei unde a condus o afacere în domeniul comerţului internaţional, potrivit CV-ului său public. El s-a întors în Ungaria în 2004, anul în care ţara a devenit membră a UE. În anul următor, el s-a alăturat partidului de extremă-dreaptă Jobbik, pe atunci doar o mică grupare de tineri entuziaşti.

În Parlamentul European, Kovacs a ajutat la formarea Alianţei Mişcărilor Naţionale Europene, o alianţă de extremă-dreapta, care până recent a avut printre membrii săi şi Frontul Naţional (FN) din Franţa. El este în prezent preşedintele acestui grup european.

 

Te-ar mai putea interesa și
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau deja în aer
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau ...
Un raport de intelligence distribuit în cadrul armatei americane în această primăvară, în plin război cu Iranul, a declanşat imediat alarma: o navă chineză aflată în Orientul Mijlociu......
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Guvernul din Luxemburg a anunţat sâmbătă că a iniţiat o anchetă, după ce aeroportul internaţional al acestui mic ...
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, a cerut sâmbătă din nou Uniunii Europene o finanţare suplimentară ...
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea Inteligenţei Artificiale
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea ...
Preşedintele american Donald Trump a prezentat pe reţeaua sa de socializare Truth Social o listă cu ceea ce el consideră ...