EXCLUSIV Daniel Zamfir, promotorul legilor antibănci, șef peste ASF, arbitrul pensiilor, asigurărilor și Bursei. Zamfir confirmă discuțiile

Senatorul Daniel Zamfir, cunoscut pentru pachetul de legi antibănci sau "legile anticămătărie", ar putea prelua funcția de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, rămasă liberă după plecarea lui Leonardo Badea pe poziția de viceguvernator BNR. Zamfir confirmă discuțiile și spune că propunerea a venit din PSD.
Şerban Buşcu - mie, 12 feb. 2020, 08:14
EXCLUSIV Daniel Zamfir, promotorul legilor antibănci, șef peste ASF, arbitrul pensiilor, asigurărilor și Bursei. Zamfir confirmă discuțiile

Potrivit informațiilor ECONOMICA.NET, în discuții ar mai fi și Nicu Marcu, vicepreședinte al Curții de Conturi. Totuși, dacă pe finalul anului trecut Marcu părea că are șanse mai mari de a obține sprijinul PSD, acum Zamfir este în pole position.

” Există niște discuții, vom vedea ce se întâmplă. Eu sunt interesat de acest post, iar propunerea a venit din PSD, în urmă cu câteva săptămâni. Anul trecut și premierul (nr: Viorica Dăncilă) mi-a făcut o propunere în acest sens”, a confirmat, pentru ECONOMICA.NET, Daniel Zamfir.

Daniel Zamfir a devenit cunoscut opiniei publice în contextul în care a fost, împreună cu avocatul Gheorghe Piperea, promotorul unora dintre legile care au schimbat complet sistemul bancar. Printre acestea legea dării în plată, legea conversiei creditelor în franci sau legea insolvenței personale. Pe traseul legislativ se află, în diverse faze, și alte inițiative ale lui Zamfir, cum ar fi legea plafonării dobânzilor sau legea privind recuperatorii de credite. 

Pe de altă parte, experiența lui Zamfir în mediul financiar  privat este nulă, iar una dintre condițiile impuse de legea privind organizarea și funcționarea ASF este ca membrii Consiliului să aibă cel puțin opt ani de experiență în domeniul financiar-bancar/nebancar. Totuși, o decizie a Curții Constituționale de anul trecut permite și asimilarea altor activități cu experiența în domeniu. Printre aceste activități se numără și cele politice, unde, așa cum am arătat mai sus, Zamfir excelează.

Din acest punct de vedere contracandidatul său din culise, Nicu Marcu, ar avea un avantaj, fiind și cadru didactic al Academiei de Studii Economice(ASE), dar și om cu experiență îndelungată în control și în lumea finanțelor, la Curtea de Conturi.

Surse politice au arătat ,pentru ECONOMICA.NET, faptul că Zamfir ar putea trece ușor prin comisiile de specialitate, controlate încă de PSD, dar ar putea avea probleme în plen, unde nu ar fi susținut nici de PNL, USR sau PMP, dar nici de ALDE, partid din care a plecat după unele conflicte.

Marcu, pe de altă parte, nu ar avea o susținere atât de largă în interiorul PSD, dar ar putea aduna voturi și de la alte partide.

ASF, arbitrul pensiilor private, al asigurărilor și pieței de capital, supreveghează pițe de circa 20 de miliarde de euro. Peste 11 milioane de oameni sunt asigurați în România, circa 7 milioane cotizează la fondurile private de pensii și câteva zeci de mii au plasamente în fonduri de investiții locale sau direct pe Bursă.

În prezent, situația din ASF este una destul de tensionată, marcată de probleme din piața asigurărilor, unde companiile care domină zona RCA au ajuns în situația de a refuza plățile pentru mii de dosare de daună.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Egipt, Turcia, Somalia și Djibouti denunță recunoașterea republicii Somaliland de către Israel
Egipt, Turcia, Somalia și Djibouti denunță recunoașterea republicii Somaliland de către Israel
Egiptul s-a alăturat vineri Turciei, Somaliei şi Djibouti în condamnarea recunoaşterii de către Israel a Somaliland ca stat independent, a anunţat Ministerul egiptean al Afacerilor Externe......
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația financiară
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația ...
HateAid, un ONG german care combate ura online şi ai cărui şefi au fost sancţionaţi de SUA, examinează în prezent ...
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, chiar penal – Digi24
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, ...
Noul ministru al Economiei, Irineu Darău, a venit în studioul Digi24 la 3 zile de la predarea mandatului. El spune că ...
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi – cea mai mare operațiune logistică din istoria UE. I s-a mulțumit și României
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi ...
Comisia Europeană a finalizat cea mai amplă operațiune logistică din istoria sa, prin relocarea unei centrale termice ...