Exporturile Chinei afectate de reducerea masivă a celor către SUA

Exporturile Chinei au crescut luna trecută mai puțin decât se estima, în condițiile în care cel mai sever declin al livrărilor către Statele Unite din ultimii cinci ani a contracarat cererea solidă de pe alte piețe, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.
AGERPRES - mar, 10 iun. 2025, 07:30
Exporturile Chinei afectate de reducerea masivă a celor către SUA

În mai, exporturile Chinei au crescut în ritm anual cu aproape 5%, la 316 miliarde de dolari, în timp ce economiștii se așteptau la un avans de 6%. În pofida nivelului record al exporturilor până acum în acest an, prăbușirea cererii din SUA ar putea fi unul dintre factorii care au convins Beijingul să discute cu negociatorii președintelui Donald Trump la Geneva și să ajungă la un armistițiu provizoriu privind taxele vamale.

Conform calculelor Bloomberg, exporturile Chinei către Statele Unite au scăzut luna trecută cu 34,4%, cel mai sever declin din februarie 2020, când primul val al pandemiei afecta economia chineză. Prăbușirea exporturilor vine în pofida acordului comercial încheiat în 12 mai între primele două economii mondiale.

Acest recul semnificativ a contracarat creșterea de 11% a exporturilor Chinei către alte piețe.

„Perspectivele comerciale rămân extrem de nesigure în acest moment. Aprovizionarea anticipată ar urma să susțină evoluția exporturilor în iunie dar creșterea se va atenua în următoarele luni”, a apreciat Zhiwei Zhang, economist șef la Pinpoint Asset Management.

În mai, exporturile Chinei către Vietnam au crescut în ritm anual cu 22%, depășind nivelul de 17 miliarde de dolari pentru a treia lună consecutiv, pe fondul eforturilor companiilor chineze de a-și trimite mărfurile în țări terțe, pentru a evita taxele vamale americane.

În plus, importurile Chinei au scăzut cu 3,4%, a treia lună de declin consecutiv, astfel încât excedentul comercial s-a situat la 103 miliarde de dolari în mai, conform datelor oficiale publicate luni.

„O încetinire a creșterii exporturilor Chinei și un declin mai extins al livrărilor către Statele Unite în mai sugerează că armistițiul din războiul comercial încă nu a făcut o diferență majoră”, susține David Qu, economist la Bloomberg.

Majorarea generală a exporturilor Chinei ar urma să sprijine economia, iar excedentul comercial record, de aproape 500 miliarde de dolari până acum în 2025, ajută firmele afectate de cererea redusă pe plan intern. Dacă riscurile la adresa comerțului mondial se vor materializa, China se va confrunta cu o încetinire severă a economiei în semestrul doi, avertizează analiștii.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Cutremur la Nvidia, Jensen Huang, directorul general al companiei, a demisionat, o lovitură uriaşă pentru boom-ul sectorul AI
Cutremur la Nvidia, Jensen Huang, directorul general al companiei, a demisionat, o lovitură uriaşă pentru boom-ul sectorul ...
Directorul producătorului american de cipuri Nvidia, Jensen Huang, şi-a anunţat joi demisia din poziţiile de CEO şi preşedinte al Consiliului de Administraţie, lăsând industria inteligenţei......
BNR anticipează o creştere a inflaţiei la finalul anului şi revenirea în intervalul ţintei în 2028
BNR anticipează o creştere a inflaţiei la finalul anului şi revenirea în intervalul ţintei în 2028
Banca Naţională a României (BNR) anticipează o uşoară creştere a ratei anuale a inflaţiei în ultimele luni din 2026, ...
Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget a fost prelungit până luni, anunță purtătorul de cuvant al Guvernului
Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget a fost prelungit până luni, anunță ...
Termenul limită până la care ordonatorii de credite trebuie să transmită Ministerului Finanţelor, prin aplicaţia E-Buget, ...
Extinderea protecţiei salariaţilor prin Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobată de Guvern
Extinderea protecţiei salariaţilor prin Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobată de Guvern
Angajaţii operatorilor economici de interes strategic aflaţi în procedura concordatului preventiv vor beneficia de o protecţie ...