Falimentul City Insurance schimbă pe repede înainte legile RCA. Pentru a evita explozia tarifelor RCA, autoritățile pun capac peste prețul reparațiilor din service – SURSE

Premierul Florin Cîțu a anunțat recent că potențialul faliment al City Insurance, liderul pieței asigurărilor cu 3 milioane de clienți și sute de mii de dosare de daună, a determinat executivul să elaboreze două acte normative menite să stăpânească eventualele majorări de prețuri generate de căderea celui mai ieftin asigurător și, respectiv, să protejeze clienții și păgubiții.
Şerban Buşcu - mie, 15 sept. 2021, 20:32
Falimentul City Insurance schimbă pe repede înainte legile RCA. Pentru a evita explozia tarifelor RCA, autoritățile pun capac peste prețul reparațiilor din service - SURSE

Economica.net a scris deja că una  dintre inițiativele anunțate de Florin Cîțu vizează modificarea legii în așa fel încât Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA)  să poată începe plata despăgubirilor imediat ce companiei City Insurance îi va fi ridicată autorizația, nu abia după ce falimentul este declarat definitiv de către instanță, așa cum arată acum legea.

AICI despre situația dramatică în care se află City Insurance, al cărei faliment e o chestiune de zile, cel mai probabil

Cea de-a doua inițiativă (despre care Cîțu a spus că se referă la ” prețurile RCA” ) este, defapt, o Ordonanță de Urgență pusă în dezbatere de mai multă vreme. Parte dintre prevederile sale au fost impuse de Comisia Europeană într-o procedură de infrigement și vizează modificări de natură tehnică în sensul liberalizîrii totale a modalității prin care firmele de asigurare își stabilesc tarifele RCA.

Detalii despre aceste modificări discutate deja de mai bine de 3 ani găsiți AICI.

Aceste schimbări, făcute la cererea CE înt-un infrigement pornit la sesizarea firmelor de asigurare internaționale din România,   nu fac decât să aducă parte din legislație la situația de dinainte de 2017, când a fost promulgată legea 132, adică legea RCA.

Elementul de noutate, însă, este introducerea în premieră a unei referințe pentru prețurile practicate de service-uri la ora de manoperă. Surse direct implicate afirmă, pentru Economica.net, că această măsură propusă de Consiliul Concurenței  este cuprinsă în proiectul la care se referă premierul.

AICI, despre felul în care ar putea arăta nou tarif de referință pentru service-uri, conform declarațiilor asigurătorilor, ale Consiliului Concurenței și ale ASF, consemnate în premieră de către Economica.net

Dacă va fi adoptată astfel, se îndeplinește unul dintre marile deziderate ale companiilor de asigurare din România, care au insistat mai ales în ultimii ani că un preț de referință reprezintă singura metodă pentru a evita o creștere a prețurilor.

Poate așa multinaționalele nu vor mai sări  pe „pradă” și nici fugi de frica RCA, la fel ca după falimentele Astra și Carpatica

Prin această măsură se așteaptă ca dispariția City Insurance, de departe cel mai ieftin asigurător de pe piață, să nu aibă efectele secundare ale falimentelor Astra și Carpatica, adică explozia prețurilor. În 2015-2016, după evenimentele mai sus amintite, multinaționalele au crescut masiv prețurile, sesizând oportunitatea de piață, contribuind astfel chiar la creșterea accelerată a City Insurance, care sa remarcat atunci prin tarifele mici, sub plafonul impus de Guvernul Cioloș în disperare de cauză.

Despre istoria City Insurance și cum a fost compania trasă înainte de falimentele Astra și Carpatica, lăcomia multor companii multinaționale, măsurile disperate ale Guvernului și scăpările conducerii ASF din acea perioadă puteți citi AICI.

Se presupune că, dacă vor avea cheltuieli anticipabile cu reparațiile, firmele de asigurare vor putea menține tarifele în marje rezonabile, chiar dacă o majorare de preț după dispariția City este inevitabilă, având în vedere tarifele nesustenabile la care vinde compania acum aproape de faliment. În prezent, cu excepția Euroins (care joacă în piața RCA și care, în ciuda problemelor pe care le are la rândul ei încearcă să colaboreze cu ASF penru redresare), mai există doar 8 jucători pe piața RCA. După falimentul City Insurance vor mai rămâne doar 7, un numpr extrem de mic pentru o piață ca cea din România. Mai mult, parte din cele șapte au părăsit vocal piața RCA, despre care spun că le aduce pierderi. Este vorba despre societăți ca Uniqa, Generali sau Groupama, care arată clar că nu mai vor această linie. Aceste firme vor majora probabil masiv tarifele pentru a evita să ia RCA „din greșeală”, având în vedere că singurul criteriu pe care oamenii îl iau în considerare pentru această asigurare este prețul.

Mai rămân, dintre cele mari, Omniasig, Asirom și Allianz Țiriac, firme care au arătat un oarecare apetit pentru RCA, însă mai ales pe anumite segmente, în special persoane juridice.

O analiză în acest sens puteți citi AICI. 

După experiența din 2016-2017, când a preluat mult din portofoliul Carpatica Asig ajungând în anii următori să marcheze pierderi masive, este de așteptat ca Asirom să fie extrem de ponderată, deci să țină prețurile destul de sus. De altfel, spun sursele noastre, politica dictată de la Viena de grupul Vienna Insurance Group (VIG), cel care controlează și Asirom și Omniasig, este aceea de a se ține departe de volume mari de RCA. În ceea ce privește Allianz Țiriac, firma a avut mereu o abordare echilibrată, orientată în principal pe profit, motiv pentru care joacă activ în zona RCA, dar selectiv.

Compania, altfel cel mai solid asigurător de la noi,  a spus, totuși, pentru Economica.net, că nu se ferește de această linie.

Pe piață mai este Grawe Asigurări, o companie care deja crește pe segmentul RCA, dar care, fiind foarte mică și foarte puțin pregătită inclusiv logistic pentru un volum mare de daune, ar avea mult de suferit dacă ar prelua masiv din portofoliul City Insurance și ar ajunge rapid să nu își mai poată achita la timp obligațiile.

Revenind la Euroins, trebuie precizat că firma a majorat deja prețurile, în linie și cu cerințele ASF, care i-a impus, pe lângă majorări de capital și o diversificare a portofoliului. Chiar și așa, bulgarii rămân însă în top în ceea ce privește șansele să adune cea mai mare parte din ce va lăsa în urmă City Insurance, iar acesta este un risc pentru întreaga piață, având în vedere că și Euroins are probleme cu daunele și poate ajunge rapid într-o situație dificilă, dacă își asumă și mai multe obligații.

De partea cealaltă… service-urile

De partea cealaltă, dacă va fi cineva care se va împotrivi acestei referințe, acelea sunt service-urile, care oricum vor fi afectate puternic de falimentul City pentru că vor încasa mai greu banii pentru reparațiile pe RCA emis de companie. Redăm mai jos pozițiile adoptate de acestea, împreună cu unele organizații de consumatori și transportatori, cu alte ocazii când s-a discutat despre referință. Pe scurt. ei consideră că se încalcă atât drepturile consumatorilor, cât și mai multe legi și inclusiv Constituția și Directivele Europene.

 

Te-ar mai putea interesa și
Rusia, despre scurgerile de gaze de la Nord Stream: Pare un act de terorism, posibil la un nivel de stat
Rusia, despre scurgerile de gaze de la Nord Stream: Pare un act de terorism, posibil la un nivel de stat
Kremlinul a declarat joi că suspectează implicarea unei ţări străine în patru scurgeri de gaze detectate la gazoductele pe sub Marea Baltică din Rusia până în Germania, care arată ca acte......
Daea: Nu sunt elemente obiective care se determine scumpirea caşcavalului la 100 de lei/kilogram
Daea: Nu sunt elemente obiective care se determine scumpirea caşcavalului la 100 de lei/kilogram
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, afirmă că preţul unui kilogram de caşcaval nu va ajunge la 100 de lei, aşa cum s-a ...
Planul de reorganizare al Electrocentrale Constanţa a fost confirmat de către instanţă
Planul de reorganizare al Electrocentrale Constanţa a fost confirmat de către instanţă
Planul de reorganizare pentru societatea Electrocentrale Constanţa, aflată în insolvenţă, a fost confirmat de către ...
Rețeaua de Stații de Plată SelfPay s-a extins cu 1.400 de noi unități în 6 luni și a început extinderea pe piețele europene, fiind deja prezentă în Irlanda. Urmează Franța, Italia și Spania și alte țări din regiune
Rețeaua de Stații de Plată SelfPay s-a extins cu 1.400 de noi unități în 6 luni și a început extinderea pe piețele ...
Compania Zebrapay, dezvoltator al soluțiilor SelfPay și al celei mai mari rețele de Stații de Plată de tip self-service ...