FMI estimează că Europa de Est va reveni pe creştere în 2016

Economiile din Europa de Est vor reveni pe creştere în 2016, dar cu toate acestea riscurile s-au înmulţit pe fondul încetinirii economiei chineze şi al crizei refugiaţilor din Europa, a anunţat vineri Fondul Monetar Internaţional în ultimul său raport bi-anual cu privire la statele din Europa Centrală, de Est şi Sud-Est (CESEE), transmite Reuters.
Economica.net - vin, 13 nov. 2015, 11:09
FMI estimează că Europa de Est va reveni pe creştere în 2016

Potrivit FMI, toate cele 22 de ţări din Europa Centrală, de Est şi Sud-Est ar arma să înregistreze o creştere de 1,3% anul viitor, o revenire după contracţia de 0,6% în acest an, recul cauzat, în principal, de Rusia şi Ucraina. De asemenea, deficitul bugetar al regiunii ar urma să se reducă la 2,9% din PIB anul viitor, o îmbunătăţire faţă de nivelul de 3,7% preconizat pentru acest an.

‘Balanţa riscurilor asupra creşterii în CESEE s-a reorientat dinspre neutru, în momentul raportului din primăvară, spre scădere. Noi riscuri la adresa schimburilor comerciale şi fluxurilor de capital apărute de pe urma unei noi încetiniri a marilor pieţe emergente (în special China) precum şi criza refugiaţilor care se derulează în Europa reprezintă principalele elemente care se adaugă riscurilor de durată’ se arată în raportul FMI.

Fondul avertizează, de asemenea, ţările din Europa Centrală că sunt cele mai vulnerabile la o revenire lentă în zona euro. ‘O creştere sub aşteptări în zona euro îşi va face simţite efectele asupra statelor din Europa Centrală, precum şi a statelor membre UE din Europa de Sud-Est, care sunt mai strâns integrate în lanţurile comerciale pan-europene. Posibilele efecte negative de pe urma scandalului Volkswagen ar putea fi dăunătoare pentru economiile Cehiei şi Slovaciei, şi într-o mai mică măsură pentru Ungaria şi Polonia’, subliniază FMI.

Raportul arată că ţările din Europa de Sud-Est trebuie să se concentreze în continuare pe consolidarea bugetară, care ar trebui făcută prin reducerea subvenţiilor şi stimulentelor fiscale precum şi prin reformarea programelor de asistenţă socială.

În ceea ce priveşte România, cifrele incluse în ultimul raport regional al FMI sunt similare cu cele din World Economic Outlook publicat în luna octombrie. FMI mizează în 2015 şi 2016 pe un avans al Produsului Intern Brut al României de 3,4%, respectiv 3,9%. Pe de altă parte, estimările FMI privind evoluţia preţurilor de consum în România arată că acestea vor rămâne în teritoriu negativ (minus 0,4% în 2015 şi minus 0,2% în 2016). FMI mizează pe un deficit de cont curent de 0,7% pentru 2015 care ar urma să crească la 1,5% în 2016.

 

Te-ar mai putea interesa și
FOTO VIDEO Cod roșu de vijelii în Bucureşti
FOTO VIDEO Cod roșu de vijelii în Bucureşti
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică mai multe avertizări nowcasting Cod portocaliu de averse torenţiale şi descărcări electrice, valabile în ora următoare în......
Ce a câștigat România în 20 de ani de UE: Oamenii trăiesc mai bine și suntem primii la creșterea consumului. La educație am rămas mult în urmă, iar viitorul arată rău- Rethink România
Ce a câștigat România în 20 de ani de UE: Oamenii trăiesc mai bine și suntem primii la creșterea consumului. La educație ...
Anul viitor, în 2027, România împlinește 20 de ani de când a intrat în Uniunea Europeană. Rethink România a analizat ...
VIDEO Intervenţii pentru salvarea persoanelor blocate în autoturisme la Buşteni
VIDEO Intervenţii pentru salvarea persoanelor blocate în autoturisme la Buşteni
Pompierii prahoveni intervin, duminică, la Buşteni, pentru evacuarea unor persoane rămase în autoturisme în contextul ...
VIDEO Străzi inundate şi acumulări de apă în zona centrală a oraşului Buşteni; DN1 este închis
VIDEO Străzi inundate şi acumulări de apă în zona centrală a oraşului Buşteni; DN1 este închis
Traficul rutier pe DN 1 este afectat în zona centrală a oraşul Buşteni, fiind inundate mai multe străzi şi semnalate ...