Furturile din magazinele germane, la niveluri maxime în această perioadă

Furturile din magazinele germane au crescut din nou, atingând un nou maxim istoric, transmite agenția Bloomberg, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 25 iun. 2025, 11:38
Furturile din magazinele germane, la niveluri maxime în această perioadă

Un studiu publicat marți de institutul de cercetări EHI Retail Institute din Koln arată că pierderile de inventar în Germania au urcat anul trecut până la 4,95 miliarde de euro, în creștere cu 3% comparativ cu 2023 și cel mai mare număr înregistrat vreodată. Creșterea se datorează în mare parte unui avans de aproape 5% al furturilor clienților din magazine, până la 2,95 miliarde de euro. La rândul lor, angajații magazinelor au fost responsabili pentru pierderi de aproximativ 890 milioane de euro. Restul pierderilor a fost provocat de furnizori, personalul de serviciu sau erori organizaționale precum etichetare incorectă.

Raportul, bazat pe datele furnizate de 98 de retaileri din Germania, care operează peste 17.000 de magazine, a ajuns la concluzia că furturile și eforturile de prevenție împing prețurile în sus cu aproximativ 1,5%. Sectorul de retail din Germania asigură aproximativ trei milioane de locuri de muncă și generează vânzări anuale de aproximativ 630 de miliarde de euro.

Una dintre principalele provocări, susțin autorii studiului, o reprezintă rolul crescut al grupărilor infracționale organizate, care sunt considerate vinovate pentru aproximativ o treime din pierderile totale de inventar înregistrat anul trecut. Studiul precizează că hoții țintesc în special articolele mici, dar cu valoare mare, precum alcoolul și cafeaua din supermarketuri, aparatele de ras și parfumurile din farmacii și produsele electronice și hainele de firmă.

În același timp, inflația a făcut produsele de zi cu zi mai scumpe. „Este greu de spus dacă oamenii pur și simplu nu își mai permit anumite articole sau dacă este o formă de protest față de faptul că trebuie să plătească prețuri atât de mari”, susține autorul studiului, Frank Horst.

Germania nu este singura țară care se confruntă cu această problemă. De la încheierea pandemiei, furturile din magazine au crescut în mai multe părți din Europa și SUA, ceea ce a obligat magazinele să angajeze detectivi interni, să pună dispozitive de blocare la produsele afișate și să introducă software sofisticate de supraveghere. Avansul sistemelor de tip self-checkout ar putea să contribuie și el la creșterea furturilor, ceea ce i-a obligat pe mulți retaileri să oblige clienții să își scaneze bonul înainte de ieșire.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Pregătirea bugetului pentru 2027: Ministerul Finanțelor a prezentat în Guvern stadiul centralizării datelor pentru bugetul pe 2027 care trebuie finalizate pe 13 noiembrie
Pregătirea bugetului pentru 2027: Ministerul Finanțelor a prezentat în Guvern stadiul centralizării datelor pentru bugetul ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a prezentat, astăzi, 12 noiembrie, în ședința de Guvern o informare privind demersurile întreprinse pentru elaborarea proiectului de buget pe anul 2027......
Finlanda va bloca vizele de intrare pe teritoriul său pentru sportivii ruşi, anunţă ministrul de Externe
Finlanda va bloca vizele de intrare pe teritoriul său pentru sportivii ruşi, anunţă ministrul de Externe
Guvernul finlandez urmează să interzică intrarea sportivilor ruşi în ţară, considerându-i o potenţială ameninţare, ...
Ministerul Finanţelor a împrumutat, joi, peste 1,25 miliarde de lei de la bănci la o dobândă medie de 6,89% pe an
Ministerul Finanţelor a împrumutat, joi, peste 1,25 miliarde de lei de la bănci la o dobândă medie de 6,89% pe an
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, peste 1,255 miliarde de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni ...
Profitul Wizz Air s-a prăbușit cu 67%, iar veniturile per pasager au scăzut cu 10%, deși traficul a crescut cu 26%
Profitul Wizz Air s-a prăbușit cu 67%, iar veniturile per pasager au scăzut cu 10%, deși traficul a crescut cu 26%
Comapania aeriană Wizz Air a încheiat primul semestru din acest an fiscal cu un profit net în scădere cu 67%, chiar dacă ...