Fuziunea dintre Banca Comercială Carpatica şi Patria Bank devine efectivă cu data de 1 mai 2017

Banca Comercială Carpatica şi Patria Bank au confirmat implementarea fuziunii cu data de 1 Mai 2017, urmare a finalizării tuturor procedurilor prevăzute de lege şi în acord cu proiectul de fuziune aprobat de acţionarii celor două bănci.
Economica.net - lun, 01 mai 2017, 09:46
Fuziunea dintre Banca Comercială Carpatica şi Patria Bank devine efectivă cu data de 1 mai 2017

Implementarea efectivă a fuziunii presupune o serie de procese complexe care se desfăşoară între 28 aprilie şi 2 mai 2017, procese ce vor determina întreruperi temporare în furnizarea anumitor servicii.

Astfel, „ATM-urile localizate în cadrul sucursalelor celor două bănci nu vor fi afectate de procesul de integrare, orice schimbare intervenită fiind comunicată clienţilor în timp real pe site-ul dedicat fuziunii: www.fuziune.patriabank.ro. Odată cu implementarea efectivă a fuziunii în data de 1 mai 2017, intră în vigoare noile Condiţii Generale Bancare aplicabile tuturor clienţilor băncilor fuzionate”, se arată într-un comunicat al celor două instituţii de credit.

Cele două bănci recomandă tuturor clienţilor să se asigure că au intrat în posesia noului card, că au retras numerar suficient pentru a le servi nevoilor care pot apărea în perioada întreruperii temporare a funcţionării cadurilor, precum şi că şi-au informat angajatorul, în cazul persoanelor fizice, şi partenerii, în cazul persoanelor juridice, asupra noilor conturi IBAN valabile de la data fuziunii.

Pe site-ul dedicat, precum şi pe site-ul www.patriabank.ro, informaţiile se actualizează în timp real, clienţii putând consulta toate detaliile şi calendarul principalelor momente premergătoare fuziunii.

De asemenea, „programul Departamentului Relaţii Clienţi este extins în perioada 25.04-15.05.2017 (de luni până vineri, în intervalul orar 8.30-20.00), inclusiv în zilele premergătoare fuziunii, în week-end şi luni, respectiv în perioada 29.04-01.05.2017 (în intervalul orar 9.00-17.00) astfel încât clienţii să poată intra în legătură cu banca pentru orice detalii suplimentare la numărul de telefon: 0800 410 310 (004 0372271403 – număr internaţional) sau prin e-mail la [email protected]. Mai mult, întrucât este estimată o creştere a numărului de apeluri şi a timpului de aşteptare pentru a intra în legătură cu reprezentanţii Departamentului Relaţii Clienţi, chiar şi cu suplimentarea numărului agenţilor, clienţii pot trimite un SMS la 1829 cu textul FUZIUNE şi vor fi contactaţi în scurt timp”, se mai arată în comunicat.

Patria Bank şi Banca Comercială Carpatica vor deveni o singură instituţie bancară, care va continua să fie listată la Bursă şi va purta numele de Patria Bank; noua bancă va fi prezentă în 73 de oraşe la nivel naţional, prin 111 sucursale, are peste 240.000 de clienţi şi 3,816 miliarde de lei în active.

În primăvara anului 2016, Patria Bank a devenit acţionarul majoritar al Băncii Comerciale Carpatica (BCC), cu o deţinere de peste 64% din acţiunile BCC, aceasta din urmă devenind membră a Grupului Patria Bank care are ca acţionar majoritar fondul de investiţii Emerging Europe Accession Fund (EEAF). În urma fuziunii, noua bancă se va concentra pe segmentul de retail. Acţiunile băncii rezultate din fuziune vor continua să fie listate la Bursa de Valori Bucureşti.

Proiectul de fuziune al Băncii Comerciale Carpatica cu Patria Bank a primit în data de 29 noiembrie 2016 aprobarea prealabilă din partea Băncii Naţionale a României, ceea ce a permis demararea formalităţilor finale de înregistrare a noii bănci, aprobare survenită în data de 21 aprilie 2017 (prin hotărârea Curţii de Apel Bucureşti) şi derularea operaţiunilor necesare pentru integrarea efectivă.

Fondul de Investiţii Emerging Europe Accession Fund (EEAF) este un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiţii, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiţii), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre).

Grupul Patria Bank include Patria Bank, Banca Comercială Carpatica, Patria Credit IFN, SAI Carpatica Asset Management şi SAI Intercapital Invest.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...