Grindeanu: Au început discuţiile la Ministerul Muncii pe Legea salarizării unice

Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, marţi, că discuţiile cu privire la Legea salarizării unice au început la Ministerul Muncii.
Economica.net - mar, 14 feb. 2017, 19:27
Grindeanu: Au început discuţiile la Ministerul Muncii pe Legea salarizării unice

„Au început discuţiile la Ministerul Muncii pe Legea salarizării unice”, a declarat Grindeanu, la Antena 3.

Potrivit prim-ministrului, această măsură trebuie adoptată până la finalul trimestrului II.

Totodată, premierul Grindeanu a precizat că în scurt timp va fi discutat la nivelul Executivului şi proiectul legii prevenţiei.

„A început să lucreze comisia pentru o lege aşteptată de agenţii economici şi anume legea prevenţiei. (…) Această comisie interministerială şi-a început treaba. Eu sper ca în cel mai scurt timp să venim cu o propunere pe care să o discutăm cât se poate de transparent”, a mai afirmat Grindeanu.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât costă acum benzina și motorina în lanțurile mari
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât ...
Prețul benzinei și motorinei a scăzut azi în aproape toate lanțurile de distribuție a carburanților, la trei zile de la precedenta ieftinire...
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Gigantul american din domeniul software Microsoft a anunţat sâmbătă că toate serviciile sale, inclusiv Teams, Outlook ...
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din structura CEISD, din care a făcut parte și Luca Niculescu
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din ...
Cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea ...
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, portofoliul lor european de stocare ajunge la 550 MWh
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, ...
Fondul european al Gore Street caută oportunități în Spania și România, după ce a angajat 147 de milioane de euro ...