Grindeanu: Voi transmite premierului Philippe interesul în dezvoltarea parteneriatului strategic cu Franţa, dar şi un mesaj de întărire a UE

Premierul Sorin Grindeanu a declarat că în întâlnirea pe care o va avea joi la Paris cu omologul său francez, Edouard Philippe, va transmite un mesaj al României de ataşament şi de întărire a proiectului comun european, dar, totodată, şi interesul ţării noastre pentru dezvoltarea parteneriatului strategic cu Franţa.
Economica.net - mie, 07 iun. 2017, 21:01
Grindeanu: Voi transmite premierului Philippe interesul în dezvoltarea parteneriatului strategic cu Franţa, dar şi un mesaj de întărire a UE

„Mâine o să am o întâlnire extrem de importantă cu primul-ministru francez, cu domnul Edouard Philippe, unde extrem de important pentru noi, ca ţară, este să transmitem ataşamentul nostru la proiectul comun european, întărirea proiectului comun european – e unul din pilonii noştri de politică externă. De asemenea, suntem extrem de interesaţi în dezvoltarea parteneriatului strategic pe care România îl are şi cu Franţa. Franţa a fost, în decursul anilor, una dintre ţările care au susţinut, permanent, România în procesul său de aderare, de exemplu, la NATO sau la Uniunea Europeană. Şi, de asemenea, ne susţine şi pe ceea ce vorbeam mai devreme, pentru a deveni membri OCDE’, a declarat Sorin Grindeanu, aflat în vizită de lucru în Franţa, într-o intervenţie telefonică de la Paris la Antena 3.

Premierul a subliniat că Franţa reprezintă un aliat istoric al României, adăugând că întărirea parteneriatului strategic bilateral se poate dezvolta pe foarte multe componente.

‘Vreau să vă spun un lucru de care nu se vorbeşte foarte, foarte mult. Tot timpul vorbim de partea de apărare, de partea economică şi sunt extrem de importante aceste lucruri, dar să ştiţi că şi agenda culturală dintre România şi Franţa şi anul cultural francez, în acest moment, şi din toate semnalele pe care le am de aici, de la Paris, lucrurile merg foarte, foarte bine din acest punct de vedere. De asemenea, mă interesează şi ne interesează să obţinem suportul Franţei în dosarele importante pentru noi, cum ar fi MCV, Schengen, aderarea de care vă aminteam şi aici avem deja acest suport ca membri la OCDE. Sunt lucruri extrem de importante pentru noi, iar suportul Franţei este esenţial pentru România’, a subliniat Grindeanu.

Şeful Executivului a participat, miercuri seară, la ceremonia de aderare a României şi a Argentinei la Agenţia pentru Energie Nucleară a OCDE (NEA), care a avut loc în prezenţa secretarului general al OCDE, José Ángel Gurría, şi a directorului general al NEA, William D. Magwood. În context, Grindeanu a precizat că este foarte încântat să accepte în numele României invitaţia ca ţara noastră să devină cel de-al 33-lea membru al Agenţiei pentru Energie Nucleară.

Totodată, premierul a punctat faptul că România este deplin pregătită pentru începerea negocierilor de aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), pe baza meritelor şi rezultatelor economice.

Întâlnirea premierului Sorin Grindeanu cu prim-ministrul Edouard Philippe este programată să se desfăşoare joi dimineaţă la sediul Guvernului francez, în jurul orei 10,00, urmând să aibă loc declaraţii de presă.

Te-ar mai putea interesa și
Venit fiscalizat al Cezarei Cristescu, urmărită de peste 500.000 de oameni pe tiktok: afaceri nete de peste 370.000 lei, marjă de profit de 11% şi 2 salariaţi
Venit fiscalizat al Cezarei Cristescu, urmărită de peste 500.000 de oameni pe tiktok: afaceri nete de peste 370.000 lei, ...
Cezara Cristescu, creator de conţinut digital urmărit de aproape 600.000 de indivizi pe tiktok şi cu peste 200.000 de abonaţi (subscribers) pe YouTube, are afaceri nete de aproape 380.000 de lei......
Panama anunță că mai mulți cetățeni de-ai săi au fost recrutați să lupte în războiul din Ucraina, unul dintre aceștia fiind ucis
Panama anunță că mai mulți cetățeni de-ai săi au fost recrutați să lupte în războiul din Ucraina, unul dintre ...
Cel puţin 15 panamezi au fost recrutaţi pentru a participa la războiul între Rusia şi Ucraina, unul dintre ei fiind ...
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat orașul port Hodeidah
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat ...
Rebelii Houthi din Yemen au susţinut sâmbătă că au lansat atacuri cu rachete şi drone asupra instalaţiilor societăţii ...
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova a anunţat noi oportunităţi de privatizare care vizează active selectate proprietate publică de stat ...