Guvernul a aprobat planul de acţiune pentru pregătirea preşedinţiei României la Consiliul UE

Executivul a aprobat, joi, printr-un memorandum, planul de acţiune pentru pregătirea preşedinţiei Consiliului UE pe care România o va exercita în primul semestru din 2019.
Economica.net - J, 29 dec. 2016, 14:28
Guvernul a aprobat planul de acţiune pentru pregătirea preşedinţiei României la Consiliul UE

Potrivit unui comunicat al Guvernului, este vorba de un document tehnic care descrie rolul şi atribuţiile unei preşedinţii a Consiliului UE, a primei etape de pregătire a preşedinţiei României la Consiliul UE, precum şi a programului preşedinţiei României a Consiliului UE.

De asemenea, documentul conţine o primă evaluare a resurselor necesare şi sugerează setul de măsuri tehnice necesar a fi implementate în procesul de pregătire pe parcursul următorilor doi ani.

‘Planul de acţiune reprezintă cel de al doilea obiectiv asumat de către Guvernul României, la nivelul Cancelariei Primului-ministru, în pregătirea preşedinţiei României la Consiliul UE. Primul obiectiv a fost lansarea seriei de dezbateri publice pentru discutarea priorităţilor viitoarei preşedinţii. Astfel, pe 24 octombrie, Cancelaria Primului-ministru a organizat conferinţa de lansare a dezbaterilor publice şi a prezentat ulterior un calendar al acestor dezbateri, care se vor derula în perioada noiembrie 2016 – iunie 2017’, precizează sursa citată.

Executivul aminteşte că preşedinţia României la Consiliul UE este un obiectiv de ‘importanţă naţională’, ţara noastră urmând a demonstra, pentru prima dată, ‘viziunea politică şi capacitatea administrativă necesare pentru a gestiona, de o manieră profesionistă, această înaltă responsabilitate care îi revine periodic fiecărui stat membru al Uniunii Europene’.

Te-ar mai putea interesa și
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției de turism
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției ...
tbi bank anunță că își consolidează prezența în zona finanțărilor pentru servicii de travel printr-un nou parteneriat cu Karpaten Turism, una dintre cele mai importante agenții de turism......
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, şi preşedintele CONCACAF, Victor Montagliani, au solicitat o analiză independentă ...
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest moment
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest ...
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat vineri că Siegfried Mureşan este "persoana care are cele mai multe voturi în spate ...
Compania IT maghiară Dorsum, prezentă și în România, a fost cumpărată de norvegienii de la  Hawk Infinity
Compania IT maghiară Dorsum, prezentă și în România, a fost cumpărată de norvegienii de la Hawk Infinity
Furnizorul de soluții software B2B pentru sectorul investițiilor Dorsum Ltd. anunță că a fost cumpărat de către Hawk ...