Țările Uniunii Europene au dat joi undă verde unui plan de consolidare a apărării blocului comunitar, ReArm Europe, pentru a răspunde amenințărilor Rusiei, a declarat o purtătoare de cuvânt a Consiliului European, conform AFP. Cei 27 de lideri ai Uniunii Europene au ajuns la un acord, în unanimitate, asupra unui text referitor la apărare, în cadrul summitului de la Bruxelles, scrie Hotnews.