Hotelul Traian din Băile Herculane, din nou la vânzare. Deţinut de Hotel Dacia, în insolvenţă, are un preţ de pornire de 1,3 milioane de euro

Hotelul Traian din Băile Herculane, care aparține companiei Hotel Dacia, aflată în insolvență și cu bunurile scoase la vânzare, va fi scos la licitație din nou mâine, după câteva zeci de tentative, pentru un preț care va începe de la 1,3 milioane de euro, jumătate din valoarea de evaluare, 2,6 milioane de euro. Hotelul Traian, construit în 1869, a făcut parte dintr-un dosar DIICOT, fiind pe lista imobilelor înstrăinate din patrimoniul SC Hercules S.A. Băile Herculane de grupul infracţional constituit de Iosif Armaş, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 123 milioane de lei.
Răzvan Zamfir - mie, 16 dec. 2020, 19:29
Hotelul Traian din Băile Herculane, din nou la vânzare. Deţinut de Hotel Dacia, în insolvenţă, are un preţ de pornire de 1,3 milioane de euro

Construit în 1869, în perioada împăratului Franz Joseph al Imperiului Austroungar, a fost denumit, inițial, Rudolf, după numele unicului fiu al lui Franz Joseph. După primul război mondial, hotelul a fost cedat României şi a primit numele de Hotel Carol. Hotelul a continuat să fie folosit până la închiderea în 2005 din cauza degradării, iar actualul proprietar, familia Antoanela, Alexandru și Artimiza Gavrilescu, a început lucrările de renovare din 2011. 

Hotelul Traian are 74 de camere, un teren de circa 1.900 mp și o clădire de 1.800 mp, suprafață construită.

Citeşte şi: Ce proiect începe Skanska după vânzarea Campus 6.2 și Campus 6.3? La rând sunt Equilibrium 2 și Campus 6.4

Proprietarii Hotel Dacia, companie în insolvență, care deține Hotelul Traian, mai controlează și Hotelul Palace RRT din Constanța, cu 99 de camere, acum închis din cauza necesității renovării și scos la vânzare pentru 6,5 milioane de euro.

Curios e că, deși hotelul e scos la vânzare încă din 2016, nici Administrația Locală, nici cea Județeană și nici Ministerul Culturii nu și-au exercitat dreptul de preemțiune la vânzarea hotelului. E drept, acum 4 ani, prețul era exorbitant, circa 10 milioane de euro.

Citeşte şi: Tesla vine în România. Caută manager pentru magazin în București

Noi am tot organizat licitații, s-au interesat 4 investitori, 3 au cumpărat și caietul de sarcini, dar nu s-au prezentat la licitație. Acum, organizăm alta mâine, la Onești, unde e sediul nostru, și, apoi, următoarea va fi la anul. Prețul de pornire va rămâne în jur de 1,3 milioane de euro”, spune Alexandru Nemțanu, de la cabinetul individual de insolvență cu același nume, care reprezintă compania Hotel Dacia.

În luna aprilie 2016, anchetatorii DIICOT au făcut mai multe percheziții acasă la mai multe persoane, printre care și Iosif Armaş, preşedinte al Consiliului de Administraţie al S.C. Hercules S.A. Băile Herculane, care alături de alte persoane a constituit un grup infracţional organizat ce avea ca scop scoaterea activelor și bunurilor S.C. Hercules S.A. din patrimoniul acesteia şi însuşirea sumelor de bani obţinute din valorificarea acestor active. Pe lista imobilelor înstrăinate de grupul infracțional se numără și hotelul Carol I.

În noiembrie 2016, două persoane au fost reținute de procurorii DIICOT  într-un dosar privind devalizarea unor societăți comerciale, printre care Aeroportul din Caransebeș și stațiunea Băile Herculane, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 123.000.000 lei. Zeci de clădiri – hoteluri, restaurante, băi termale, ștranduri -, dar și zeci de terenuri au fost puse sub sechestru.

Sursa foto

Te-ar mai putea interesa și
Şomajul în Germania ar urma să atingă în acest an cel mai ridicat nivel de după 2015 – studiu
Şomajul în Germania ar urma să atingă în acest an cel mai ridicat nivel de după 2015 – studiu
Slăbiciunile economiei germane îşi vor face simţite efectele asupra pieţei muncii, iar numărul şomerilor ar urma să atingă cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani, relevă un studiu......
Fostul ministru al apărării britanic Ben Wallace avertizează cu privire la îngheţarea războiului din Ucraina
Fostul ministru al apărării britanic Ben Wallace avertizează cu privire la îngheţarea războiului din Ucraina
Fostul ministru al apărării britanic Ben Wallace a avertizat cu privire la sugestiile referitoare la îngheţarea războiului ...
Se reabilitează în sfârșit una dintre cele mai frumoase gări din România. Are peste 110 de ani
Se reabilitează în sfârșit una dintre cele mai frumoase gări din România. Are peste 110 de ani
Gara din orașul Curtea de Argeș, care a fost construită la sfârșitul secolului XIX și este monument istoric, dar care ...
Romgaz și-a crescut producția de gaze
Romgaz și-a crescut producția de gaze
Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, controlat de stat, și-a majorat producția de gaze naturale ...