IATA a revizuit în scădere estimările privind creşterea traficului aerian mondial pe termen lung

Încetinirea ritmului de creştere a Chinei, cea mai dinamică piaţă pentru transportul aerian, va reduce cererea globală pentru transport aerian, a estimat joi Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA), care şi-a revizuit în scădere estimările privind evoluţia traficului aerian de pasageri pe termen lung, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 27 nov. 2015, 11:08
IATA a revizuit în scădere estimările privind creşterea traficului aerian mondial pe termen lung

IATA prognozează că în anul 2034 companiile aeriene din întreaga lume vor transporta şapte miliarde de pasageri, dublu faţă de cifra de 3,5 miliarde preconizată pentru acest an, în condiţiile unui ritm mediu anual de creştere de 3,8%. Anterior, IATA estima că numărul pasagerilor transportaţi de companiile aeriene va creşte, în medie, cu 4,1% pe an pentru a ajunge la 7,4 miliarde de pasageri în 2034.

‘Evenimentele economice şi politice din ultimul an au avut un impact asupra unor elemente fundamentale ale creşterii. În consecinţă, ne aşteptăm ca numărul pasagerilor care vor călători cu avionul în 2034 să fie mai mic cu 400 de milioane decât estimam anul trecut’, subliniază preşedintele IATA, Tony Tyler.

IATA menţionează încetinirea economiei chineze drept principala explicaţie pentru revizuirea prognozelor sale, chiar dacă piaţa chineză este piaţa cu cel mai puternic ritm de creşterea a numărului de pasageri. IATA estimează că până în 2029 China va devansa SUA ocupând poziţia de cea mai mare piaţă din lume pentru transportul aerian iar în 2034 China va reprezenta 1,19 miliarde de pasageri transportaţi faţă de 1,16 miliarde pentru SUA. Pe locurile următoare se vor situa India, Indonezia şi Brazilia, scrie Agerpres.

În termeni procentuali, şapte din cele mai puternice 10 pieţe pentru transportul aerian vor fi în Africa, alături de Serbia, Papua Noua Guinee şi Vietnam, care vor înregistra fiecare o creştere a numărului de pasageri de 7-8% în fiecare an din următoarele două decenii.

De asemenea, în următorii 20 de ani aviaţia ar urma să susţină 105 milioane de locuri de muncă, faţă de 58 de milioane în prezent, şi va contribui cu 6.000 de miliarde de dolari la economia globală.

Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA) reprezintă aproximativ 260 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 83% din traficul aerian mondial.

IATA urmează să prezinte în data de 10 decembrie noile sale prognoze privind profiturile companiilor aeriene în 2015 şi 2016. În prezent IATA mizează pe un profit global de 29,3 miliarde de dolari în 2015, aproape dublu faţă de cel înregistrat anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE şi NATO reprezintă singura "securitate reală" pentru Europa şi că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de......
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la firmele mici – date AAFBR
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la ...
Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc a crescut la 2,9% în trimestrul al doilea din 2026, de la minimumul ...
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
O navă a fost lovită de o dronă aeriană în apele teritoriale ale Române, la șapte mile marine de Sfântu Gheorghe. ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
Asocierea condusă de turcii de la Ozaltin așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct de autostradă din România, ...