Începe recensământul bugetarilor. Ministrul Muncii anunţă că vrea să afle câte persoane sunt plătite de statul român

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a anunţat luni seara că începe un demers de înrolare a tuturor angajaţilor plătiţi/angajaţi de statul român (direct sau sub forma patronatului) în REVISAL, scrie Agerpres.
Economica.net - mar, 14 apr. 2020, 01:35
Începe recensământul bugetarilor. Ministrul Muncii anunţă că vrea să afle câte persoane sunt plătite de statul român

„Am comunicat Inspecţiei Muncii decizia mea de a începe acest proiect ambiţios, pe care o să îl urmăresc, etapă cu etapă. Acum în REVISAL sunt 1,4 milioane de angajaţi contractuali (prin contract de muncă) la entităţi „de stat”. „De stat”= instituţii publice sau entităţi private controlate de stat. REVISAL/REGES + ANFP + militarizate, ar da 1.700.000. La Ministerul Finanţelor este o situaţie foarte utilă: Posturi ocupate în sectorul bugetar (acolo sunt 1.200.000). Toate aceste date sunt utile, dar trebuie să avem o singură sursă, interogabilă şi actualizată constant cu toate informaţiile necesare care să ne dea imaginea totală a celor care muncesc. Conform ultimului raport de guvernanţă corporativă, legislaţie parţial anulată de Partidul Salvaţi Deţinuţii (ca să pierdem urma acestor entităţi) Administraţia centrală e proprietara a 225 de întreprinderi care însumează 180.000 de angajaţi, iar administraţia locală e proprietara a 1.250 de întreprinderi care însumează 100.000 de angajaţi. Acestora li se adaugă peste 135.000 de funcţionari publici şi circa 9.000 de demnitari (7.000 sunt doar primarii şi viceprimarii celor aproape 3.300 de localităţi)”, a scris Violeta Alexandru pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acesteia, în REVISAL/REGES nu se regăsesc structurile „militare”, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul de Pază şi Protecţie, serviciile secrete.

„Nici persoanele angajate prin contract de management prin şi mandat de reprezentare şi, personal, nu văd de ce nu ar fi. Ca să ajung acolo unde mi-am propus, anume ca REVISAL/REGES să devină Registrul Electronic al Forţei de Muncă Angajate (REFORMA) din România şi care să cuprindă şi sistemul privat, dar şi pe cei plătiţi, într-o formă sau alta, din bani publici nu va fi uşor. Sunt legi de schimbat. Mai este şi o schimbare de mentalitate. România nu ştie, cu certitudine, cine e angajat şi mai ales câte persoane plătim din bani publici. Trebuie muncit şi pus la punct un unic punct – sursă pentru toate date despre forţa de muncă din România. M-am decis să mă apuc de treabă. Şi aici”, a explicat ministrul Muncii.

Aceasta a adăugat că toţi angajaţii din România, toţi funcţionarii, toţi demnitarii, toţi cei cu contracte de management, toţi cei cu mandate de reprezentare indiferent de unde, de cine şi cum sunt plătiţi vor fi în această evidenţă.

„Şi în baza de date facem o bifă: fonduri publice. Ca să ştim cine e plătit din banul public. Cele 4,5 milioane de angajaţi din privat merită să ştie asta. Începem!”, a precizat Violeta Alexandru.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul de magazine Action cu 1.500 de produse la 5 lei intră în două noi oraşe din România
Lanțul de magazine Action cu 1.500 de produse la 5 lei intră în două noi oraşe din România
Action, retailerul olandez de tip discount pentru produse non-alimentare, continuă să se extindă pe piața din România. Compania deschide două noi magazine, la Sânpetru și Odorheiu Secuiesc....
Antreprenorii care nu-și lichidează ori nu își declară firmele inactive se pot trezi cu datorii la ANAF, chiar și după 5 ani. Abordarea instanțelor este neunitară – avocați
Antreprenorii care nu-și lichidează ori nu își declară firmele inactive se pot trezi cu datorii la ANAF, chiar și după ...
Unii antreprenori decid să-și abandoneze societățile din diverse motive, unele ținând de situația economică, iar ...
Cum arată imigraţia, comerțul şi economia în Marea Britanie după 10 ani de la Brexit
Cum arată imigraţia, comerțul şi economia în Marea Britanie după 10 ani de la Brexit
La zece ani de la referendumul din 23 iunie 2016, în urma căruia Marea Britanie a părăsit oficial Uniunea Europeană ...
Pericol de BLACKOUT în Europa – Canicula poate produce un colaps al rețelelor electrice. Care sunt ţările cele mai expuse unor pene de curent pe scară largă
Pericol de BLACKOUT în Europa – Canicula poate produce un colaps al rețelelor electrice. Care sunt ţările cele ...
Risc de BLACKOUT în Europa - Canicula care traversează Europa pune o presiune uriaşă asupra rețelelor electrice de pe ...