Industria emitenţilor de tichete: Sistemul tichetelor de vacanţă poate reprezenta un impuls dat economiei în perioada post-pandemie

Sistemul tichetelor de vacanţă existent în România este un model de succes pentru restul Europei şi poate reprezenta un impuls dat economiei în perioada post-pandemie, au susţinut reprezentanţii Asociaţiei Profesionale a Emitenţilor de Tichete (APET), în cadrul discuţiilor avute la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT).
Economica.net - mie, 17 feb. 2021, 11:53
Industria emitenţilor de tichete: Sistemul tichetelor de vacanţă poate reprezenta un impuls dat economiei în perioada post-pandemie

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, secretarul de stat Daniela Nicolescu a precizat că, la momentul actual, este vorba despre o îngheţare cel puţin temporară a acordării tichetelor de vacanţă, în urma evaluărilor făcute pe piaţă şi a cererilor de prelungire a termenelor de valorificare a acestora, pentru a da posibilitatea celor din anii 2019 şi 2020 să fie consumate.

În acelaşi timp, un alt subiect abordat în discuţiile dintre oficialul MEAT şi reprezentanţii APET a fost cel al politicilor publice şi proiectele avute în vedere de minister în domeniul turismului, faţă de care industria de profil şi-a exprimat disponibilitatea de a pune la dispoziţia autorităţilor know-how pentru identificarea celor mai bune decizii care să producă efecte benefice în economie, atât asupra locurilor de muncă, cât şi asupra sectorului HoReCa în general.

Nicolescu a menţionat, în context, existenţa unui proiect în lucru la nivelul ministerului cu privire la turismul balnear şi a propus membrilor APET să se alăture ca parteneri în structurarea acestui demers, intenţionat a fi dezvoltat împreună cu Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii.

„Nu putem gândi un produs de viitor decât dacă începem acum. Vom avea nevoie de expertiza dumneavoastră în domeniu pentru stimularea turismului balnear”, a spus secretarul de stat.

La întâlnirea de la sediul MEAT au participat, din partea APET, reprezentanţi ai Sodexo, Edenred şi Up România.

Te-ar mai putea interesa și
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
iPhone 17 a fost cel mai vândut smartphone din lume în trimestrul al doilea din 2026, cu 6% din vânzările globale, în timp ce Xiaomi a dispărut din topul celor mai bine vândute 10 telefoane,......
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că amânarea închiderii centralelor pe lignit de la Turceni şi Craiova ...
Transformarea majoră a sistemului de învăţământ tehnic liceal şi universitar din Mureş prin proiectul de circa 30 milioane euro, finanţat prin PNRR
Transformarea majoră a sistemului de învăţământ tehnic liceal şi universitar din Mureş prin proiectul de circa 30 ...
Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) "George Emil Palade" din Tîrgu Mureş a anunţat ...
Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informaţii despre întâlnirile de la Moscova
Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informaţii despre întâlnirile de la Moscova
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că Statele Unite au furnizat Kievului informaţii despre o ...