Întâlnirea Trump-Iohannis – Cele mai importante declaraţii

Preşedintele SUA a spus că situaţia eliminării vizelor pentru români este o chestiune la care autorităţile americane se gândesc. În privinţa motivelor retragerii Exxon din Marea Neagră, Klaus Iohannis a spus că nu vrea să facă speculaţii, dar că această chestiune a fost adusă în discuţie şi el cred că vom primi clarificări în următoarea perioadă. "Preşedintele Trump a spus că aşteaptă ca legislaţia privind energia  să fie ameliorată pentru a creşte atractivitatea României pentru investitorii americani şi sunt convins că aceste lucruri se pot realiza", a spus Iohannis, cu referire la legea offshore şi OUG 114. Mai jos, puteţi citi cele mai importante declaraţii ale celor doi preşedinţi şi textul integral al Declaraţiei Comune SUA-România.
Economica.net - mie, 21 aug. 2019, 05:14
Întâlnirea Trump-Iohannis - Cele mai importante declaraţii

Trump despre eliminarea vizelor pentru români: Este o chestiune la care ne gândim

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat marţi, la întâlnirea cu omologul său român, Klaus Iohannis, că discuţiile vor viza şi subiectul eliminării vizelor pentru cetăţenii români care vin în Statele Unite ale Americii.

„Este o chestiune la care ne gândim”, a spus preşedintele american cu privire la eliminarea vizelor pentru cetăţenii români în SUA.

El a arătat că discuţiile vor viza şi creşterea numărului de militari americani care să fie găzduiţi de România.

Trump, despre Huawei: România va analiza atent

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat marţi, la întâlnirea cu omologul său român, Klaus Iohannis, cu privire la Huawei că România va analiza atent.

„România face acest lucru”, a spus Trump, întrebat dacă statele partenere precum România ar trebui să analizeze atent afacerea Huawei pentru a lua o decizie privind infrastructurile critice.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat în urmă cu o săptămână referitor la tehnologia 5G că în România „unii nu sunt suficient de îngrijoraţi” iar acest subiect va trebui discutat şi în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

„La noi unii nu sunt suficient de îngrijoraţi. (…) Nu realizează ce se întâmplă de fapt. Cred că va trebui să discutăm şi în CSAT”, a spus Iohannis, într-o întâlnire informală cu presa.

Întrebat dacă va avea loc o şedinţă CSAT în curând, şeful statului a afirmat că este posibil. „E posibil să avem o discuţie”, a spus el.

Iohannis: SUA aşteaptă ameliorarea legislaţiei din România privind domeniul energiei

„Există această preocupare şi ea a fost adusă în discuţie, însă într-o notă optimistă. Preşedintele Trump şi ceilalţi prezenţi au exprimat aşteptarea că această legislaţie să fie ameliorată pentru a creşte atractivitatea României pentru investitorii americani şi sunt convins că aceste lucruri se pot realiza”, a spus Iohannis în declaraţia susţinută la Ambasada României din SUA, cu referire la legea offshore şi OUG 114.

El a fost întrebat şi dacă anunţul Exxon privind retragerea din România ar avea legătură cu modificările aduse legislaţiei.

„Nu vreau să fac speculaţii, însă această chestiune a fost adusă în discuţie şi eu cred că vom primi clarificări în perioada imediat următoare”, a arătat Iohannis.

Şeful statului a menţionat că preşedintele Trump este foarte interesat să fie dezvoltate noi surse de energie, precum cele din Marea Neagră.

„Şi tehnologia nucleară civilă este în atenţia noastră comună şi sperăm să se găsească soluţii bune, importante pentru România care cu siguranţă este capabilă să fie furnizor de energie în regiune”, a spus Iohannis.

El a indicat că atractivitatea României trebuie crescută printr-o legislaţie cinstită şi a menţionat că există o oportunitate de dezvoltare şi în ceea ce priveşte tehnologia nucleară civilă.

„Noi, ca preşedinţi, nu analizăm acum articole de lege, ci numai principiul şi suntem amândoi de părere că România are un potenţial foarte bun şi atractivitatea României trebuie să fie crescută printr-o legislaţie cinstită, dar favorabilă pentru investitori, printr-o legislaţie care redevine predictibilă, fiindcă şi-a pierdut un pic această predictibilitate, şi atunci lucrurile vor fi foarte interesante. (…) Nu am intrat în detalii tehnice, însă amândoi, domnul preşedinte Trump şi cu mine, suntem de părere că tehnologia civilă nucleară, adică centralele nucleare au un potenţial interesant pentru regiune şi noi avem expertiza cu Cernavodă, unde I şi II funcţionează, cu siguranţă avem aici o oportunitate de dezvoltare”, a spus Iohannis.

Iohannis: Preşedintele Trump este foarte interesat de creşterea prezenţei militare în România. E o preocupare legată de modificările la legislaţia fiscală

„Am discutat cu preşedintele Trump în mod pragmatic şi deschis despre căile de aprofundare şi extindere a Parteneriatului strategic”, a declarat preşedintele Iohannis, care a spus că personal va continua să fie implicat total în dezvoltarea acestuia.

Iohannis a spus că Donald Trump a apreciat sprijinul puternic pe care românii, într-o majoritate covârşitoare, îl dau relaţiei cu SUA.

„I-am transmis dlui preşedinte Trump că relaţia transatlantică este vitală pentru civilizaţia şi valorile noastre occidentale şi continui să cred că fermitate acest lucru, mai ales acum, după ce România a încheiat cu succes preşedinţia Consiliului UE. Pe parcursul acestui mandat la UE am avut ocazia să ne coordonăm eficient cu SUA pe dosare de interes reciproc”, a adăugat preşedintele.

El s-a declarat convins că Parteneriatul strategic va continua să genereze rezultate pozitive pentru România, pentru SUA şi comunitatea transatlantică.

Klaus Iohannis şi Donald Trump au adoptate o declaraţie comună. „Declaraţia este un document foarte important pentru progresul Parteneriatului strategic dintre România şi SUA. Este esenţială dezvoltarea acestui parteneriat în toate domeniile sale”, a mai spus preşedintele.

Klaus Iohannis a spus că Donald Trump a exprimat o deosebită apreciere pentru că România a fost primul stat aliat care în mandatul său a atins nivelul de 2% din PIB pentru apărare şi continuă să-şi respecte acest angajament.

Preşedintele Trump i-a mulţumit omologului român pentru prezenţa deosebită românească în Afganistan, unde România este al cincilea contribuitor.

„Am arătat preşedintelui Trump importanţa creşterii prezenţei militare americane în România”, a adăugat Iohannis.

În ceea ce priveşte relaţia economică bilaterală, preşedinte a spus că trebuie făcut mai mult atât în ceea ce priveşte comerţul, cât şi investiţiile.

Întrebat dacă există vreun motiv de nemulţumire a administraţiei Trump faţă de modificările legislative operate de PSD în domeniul fiscal, respectiv Legea offshore şi OUG 114, preşedintele Iohannis a răspuns: „Există această preocupare şi ea a fost adusă în discuţie, însă într-o notă optimistă. Preşedintele Trump şi ceilalţi prezenţi au exprimat aşteptarea ca această legislaţie să fie ameliorată pentru a creşte atractivitatea României pentru investitorii americani şi sunt convins că aceste lucruri se pot realiza”.

În privinţa motivelor retragerii Exxon din Marea Neagră, Klaus Iohannis a spus că nu vrea să facă speculaţii, dar că această chestiune a fost adusă în discuţie şi el cred că vom primi clarificări în următoarea perioadă.

Despre întărirea prezenţei militare americane în România, preşedintele a spus că a adus în discuţie această chestiune.

„Am arătat disponibilitatea României de a găzdui contingente mai mari americane şi preşedintele Trump a fost foarte deschis, iar cu secretarul apărării am rămas noi doi că vom continua discuţia foarte aplicată şi mult mai tehnică, pentru a vedea fosrte concret unde se poate realiza aşa ceva, fiindcă vrem să avem mai mulţi militari de exemplu în Brigada Multinaţională, în Comandamentul regional pe care dorim să-l creăm, în Poliţia americană şi multe alte lucruri foarte concrete, pe care cu siguranţă cu proxima ocazie. Deci este foarte interesat (preşedintele Trump – n.r.) şi tema va fi urmărită în continuare de secretarul apărării şi aprofundată”, a explicat Klaus Iohannis.

Preşedintele a precizat, de asemenea, că investitorii american doresc un climat sigur şi predictibil.

„Suntem amândoi de părere că România are un potenţial foarte bun şi că este nevoie de o legislaţie cinstită, dar favorabilă faţă de investitori, care să devină predictibilă. Atunci lucrurile vor fi foarte interesante”, a spus el, precizând că legislaţia românească trebuie să fie atractivă, previzibilă, pentru că „investitorul american doreşte un climat sigur şi predicitibil”, iar „PSD ştie acest lucru, dar nu s-a ţinut de el”.

 

A fost semnat un memorandum de înţelegere cu SUA privind tehnologia 5G

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi, după întâlnirea cu omologul său american, Donald Trump, că în cadrul vizitei la Washington a fost semnat un memorandum de înţelegere între guvernele României şi SUA referitor la tehnologia 5G.

„Cu ocazia vizitei a fost semnat un memorandum de înţelegere între cele două guverne privind tehnologia 5G, având în vedere importanţa securităţii reţelelor de comunicaţii wirlles de generaţia a V-a pentru asigurarea prosperităţii, dar şi a securităţii naţionale”, a spus Iohannis într-o declaraţie susţinută la Ambasada României în SUA, după întâlnirea cu omologul său american, Donald Trump.

Şeful statului a precizat că acest document nu se referă la o anumită companie.

„În România se pregăteşte o procedură publică pentru asta şi eu cred că toată lumea s-ar bucura dacă am avea mai multe oferte, inclusiv din partea americană. Aici este vorba de firme private care vor veni şi noi sperăm să se întâmple acest lucru, însă memorandumul nu se referă la o anumită companie, ci este un memorandum care clarifică câteva criterii de transparenţă, de compatibilitate cu statul de drept şi aşa mai departe”, a arătat Iohannis.

Cei doi preşedinţi au discutat despre relaţia economică, preşedintele Iohannis arătând că în acest domeniu trebuie făcut mai mult.

„Este important să găsim noi domenii de extindere a cooperării economice în domenii precum energia, cyber sau industria apărării”, a spus Iohannis.

El a indicat că discuţiile au vizat şi programul Visa Waiver.

„Preşedintele Trump este foarte interesat de această tematică şi sunt convins că specialiştii din administraţia americană, împreună cu specialiştii noştri, vor găsi cele mai bune căi pentru a continua o îmbunătăţire a acestor aspecte”, a spus Iohannis.

El i-a dat asigurări preşedintelui Trump să România va rămâne un partener strategic şi un aliat de încredere al SUA în regiune, în UE şi la nivel global.

„Am adoptat împreună o declaraţie comună. Este prima dată când am făcut acest pas. Este un document foarte important pentru progresul Parteneriatului strategic dintre România şi SUA. Este esenţială dezvoltarea acestui Parteneriat în toate domeniile sale, aducând la nivelul de excelenţă al cooperării politico-militare şi de securitate şi cooperarea economică, în domeniul energiei, inclusiv cea nucleară, unde este necesară o cooperare bilaterală intensificată, dar şi în alte domenii”, a spus şeful statului, într-o declaraţie susţinută la Ambasada României în SUA, după întâlnirea cu Donald Trump.

Iohannis a apreciat drept foarte bună întâlnirea cu omologul său american.

„Am discutat cu preşedintele Trump în mod pragmatic şi deschis despre căile de aprofundare şi extindere a Parteneriatului strategic, care după 22 de ani de la lansarea sa este puternic şi substanţial, având un potenţial deosebit, pe care împreună putem să-l valorificăm în continuare. Am subliniat că, personal, voi continua să fiu implicat total în dezvoltarea Parteneriatului strategic dintre România şi SUA”, a afirmat Iohannis.

Şeful statului a arătat că i-a transmis omologului american că relaţia transatlantică este vitală.

„Sunt convins că Parteneriatul nostru strategic va continua să genereze rezultate pozitive pentru România, pentru SUA şi comunitatea transatlantică în general”, a punctat Iohannis.

El a menţionat că preşedintele Trump a apreciat faptul că România a atins nivelul de 2% din PIB pentru apărare şi continuă să-şi respecte acest angajament prin achiziţii strategice.

„Preşedintele Trump mi-a mulţumit pentru prezenţa deosebită românească în Afganistan, unde suntem al cincilea contributor dintre statele care sunt acolo împreună cu forţele americane”, a spus şeful statului.

Preşedintele Iohannis i-a transmis omologului său american importanţa creşterii prezenţei americane în România, context în care a vorbit şi despre securitatea la Marea Neagră.

Declaraţia comună

Ca Preşedinţi ai României şi Statelor Unite ale Americii, acţionăm împreună, ca prieteni şi aliaţi, pentru a avansa Parteneriatul nostru Strategic robust şi durabil. Prin parteneriatul nostru, care se aprofundează, vom crea noi oportunităţi pentru creşterea securităţii, dezvoltării şi prosperităţii, şi pentru a răspunde mai bine provocărilor şi responsabilităţilor globale pe care le împărtăşim.

Rememorăm Revoluţia din Decembrie de acum 30 de ani, când românii curajoşi au înlăturat o dictatură brutală şi au îndreptat ţara pe calea democraţiei, a statului de drept şi a economiei de piaţă. Anul acesta am marcat, de asemenea, cu mândrie, şi aniversarea a 15 ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

Împreună, statele noastre au depus eforturi durabile pentru modernizarea forţelor noastre armate şi pentru a ne îndeplini angajamentele asumate în cadrul NATO cu privire la partajarea echitabilă a responsabilităţilor. Militarii noştri acţionează umăr la umăr pentru apărarea libertăţii şi în vederea consolidării posturii de apărare şi descurajare pe Flancul Estic al NATO, inclusiv în Marea Neagră, care este de importanţă strategică pentru securitatea transatlantică. De asemenea, căutăm să evităm riscurile de securitate care însoţesc investiţiile chineze în reţelele de telecomunicaţii 5G.

România şi Statele Unite recunosc că securitatea energetică este securitate naţională. Subliniem opoziţia noastră faţă de Nord Stream 2 şi alte proiecte care îi fac pe aliaţii şi partenerii noştri dependenţi energetic faţă de Rusia. Resursele de gaze naturale din România au potenţialul de a creşte prosperitatea statelor noastre, precum şi de a întări securitatea energetică a Europei. România şi Statele Unite vor analiza modalităţi de îmbunătăţire a climatului investiţional în domeniul energiei în beneficiul ambelor ţări. Mai mult, încurajăm puternic colaborarea strânsă a industriilor noastre pentru a sprijini obiectivele României în domeniul energiei nucleare civile.

Excelentul nostru parteneriat în domeniul aplicării legii şi al luptei împotriva corupţiei se bazează, în mod ferm, pe un angajament reciproc faţă de statul de drept şi o justiţie independentă, care sunt puternic susţinute de poporul român. Mai mult, subliniem că buna guvernare constituie baza securităţii şi prosperităţii noastre comune.

România şi Statele Unite evidenţiază cu mândrie creşterea substanţială a schimburilor comerciale dintre cele două ţări, precum şi interesul nostru comun pentru crearea unui climat investiţional care să ofere transparenţă, predictibilitate şi stabilitate. Prin urmare, ne angajăm să ne consolidăm, pe mai departe, relaţia comercială şi să încurajăm creşterea investiţiilor în ambele ţări.

Statele Unite îşi reiterează sprijinul pentru eforturile României de a deveni eligibilă pentru intrarea în Programul Visa Waiver în conformitate cu cerinţele legislaţiei SUA.

–––––––––––––––––––

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat marţi că vizita de lucru pe care a efectuat-o la Washington va impulsiona cu siguranţă dezvoltarea Parteneriatului strategic dintre România şi SUA.

Întrebat dacă vizita la Washington va influenţa decisiv rezultatul alegerilor prezidenţiale din România, Iohannis a răspuns: „Nu ştiu dacă va influenţa rezultatul alegerilor din România, dar cu siguranţă va impulsiona dezvoltarea Parteneriatului strategic”.

El a precizat într-o declaraţie susţinută la Ambasada României în SUA, după întâlnirea cu omologul său american, Donald Trump, că a reiterat invitaţia adresată preşedintelui SUA de a vizita România şi că acesta a răspuns că i-ar plăcea să vină.

„Sperăm ca în viitorul apropiat să se şi întâmple. Viitorul apropiat însemnând, ca să fim foarte realişti, după alegerile din SUA”, a spus Iohannis.

Klaus Iohannis i-a oferit lui Donald Trump un stilou cu ocazia vizitei de lucru pe care a efectuat-o la Washington.

Şeful statului a primit din partea preşedintelui Trump o şapcă inscripţionată cu mesajul „Make Romania great again”.

Trump, la întâlnirea cu Iohannis: Mi-ar plăcea să vizitez România

„Este o onoare să fiu aici cu preşedintele României, care este foarte respectat. A făcut o treabă foarte bună. Am auzit că vine o perioadă de campanie în România, dar îmi imaginez că veţi face foarte bine, pentru că sunteţi foarte talentat, îi iubiţi pe oameni şi avem o relaţie foarte bună. SUA în România este mai bine ca niciodată. Vă mulţumesc. Avem schimburi mari, afaceri, multe schimburi comerciale cu românii, care sunt foarte talentaţi, noi cumpărăm, ei cumpără. Avem mulţi români aici, în SUA, oameni de succes. (…) Sunt oameni care iubesc România”, a spus Trump.

Iohannis a precizat că sunt foarte mulţi români care locuiesc în SUA.

„Aş vrea să subliniez că este important că mă aflu din nou aici cu domnul preşedinte şi avem oportunitatea să discutăm despre parteneriatul foarte bun. Sub conducerea dumneavoastră am progresat şi vom continua să facem acest lucru. Este foarte important pentru noi şi cred că suntem pe calea cea bună şi vă mulţumesc”, a spus preşedintele Iohannis.

Preşedintele american a afirmat că i-ar plăcea să vină în vizită în România, adăugând că este o chestiune pe care o va discuta cu omologul său român.

„Mi-ar plăcea. (…) Este o chestiune pe care o vom discuta”, a spus Trump.

Sursă: Agerpres, News.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski: Deblocarea ajutorului militar american pentru Ucraina este de o importanță critică
Zelenski: Deblocarea ajutorului militar american pentru Ucraina este de o importanță critică
O decizie rapidă a Congresului SUA pentru deblocarea noului ajutor american de peste 60 de miliarde de dolari destinat Ucrainei este de o "importanţă critică", a declarat luni preşedintele......
„Autostrada Ford Otosan”: UMB ar putea finaliza în octombrie lucrările la tronsonul 4 al DEx12 – ministrul Transporturilor
„Autostrada Ford Otosan”: UMB ar putea finaliza în octombrie lucrările la tronsonul 4 al DEx12 – ministrul ...
Termenul estimat de finalizare a lucrărilor pe tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova - Pitești (DEx12) este luna octombrie ...
Nou investitor în regenerabile în România: compania finlandeză Korkia vrea să dezvolte un portofoliu de 600 MW în fotovoltaic
Nou investitor în regenerabile în România: compania finlandeză Korkia vrea să dezvolte un portofoliu de 600 MW în fotovoltaic
Compania finlandeză Korkia și dezvoltatorul român de energie regenerabilă Econous Green Energy au încheiat un parteneriat ...
Banca Greciei își înrăutățește estimările privind evoluția economiei în acest an
Banca Greciei își înrăutățește estimările privind evoluția economiei în acest an
Banca Centrală a Greciei (BoG) a înrăutăţit luni previziunile privind evoluţia economiei, pentru a doua oară din decembrie, ...