Intervenţie pe Marea Neagră, unde o ambarcaţiune cu multe persoane pluteşte în derivă; Poliţia de Frontieră: Oamenii de la bord sunt în pericol

O ambarcaţiune pe care se află mai multe persoane pluteşte în derivă pe Marea Neagră, în apele teritoriale româneşti, iar oamenii de la bord sunt în pericol din cauza vântului puternic., anunţă Poliţia de Frontieră, precizând că a trimis în ajutor două nave de intervenţie şi a anunţat şi autorităţile de frontieră bulgare şi turce, potrivit News.ro.
Economica.net - mar, 12 sept. 2017, 16:05
Intervenţie pe Marea Neagră, unde o ambarcaţiune cu multe persoane pluteşte în derivă; Poliţia de Frontieră: Oamenii de la bord sunt în pericol

Potrivit Poliţiei de Frontieră, în jurul orei 11.00 poliţiştii de frontieră din cadrul Sistemului Integrat de Supraveghere la Marea Neagră – SCOMAR au detectat o ambarcaţiune suspectă în Marea Neagră, la aproximativ 32 mile marine Est Midia, care se îndrepta din apele internaţionale spre cele teritoriale româneşti, ţintă confirmată de un elicopter al Ministerului Apărării Naţionale ca fiind o ambarcaţiune cu multe persoane la bord, scrie News.ro.

Garda de Coastă a dispus să se intervină cu două nave care au plecat spre ambarcaţiunea suspectă, iar totodată s-a solicitat sprijinul Marinei Militare, care a participat cu o navă de intervenţie aflată în zonă. De asemenea, au fost informate autorităţile de frontieră bulgare şi turce.

Nava, care în prezent pluteşte în derivă, a transmis prin sistemul radio mesaje de ajutor din cauza vântului puternic, iar, din primele date comunicate, ambarcaţiunea are la bord mai multe persoane care se află în pericol.

„În funcţie de situaţia de la faţa locului, navele PFR vor acţiona conform procedurilor internaţionale, inclusiv prin iniţierea unei acţiune de tip SAR, pentru a oferi sprijin şi asistenţă navei aflate în pericol”, adaugă Poliţia de Frontieră.

O navă pe care se aflau 97 de refugiaţi din Iran şi Irak, între care 36 de copii, a fost interceptată sâmbătă dimineaţă de către autorităţile române, în zona Vama Veche – 2 Mai. O a doua ambarcaţiune la bordul căreia se aflau 120 de migranţi a fost depistată în largul mării vineri noapte, iar poliţiştii români de frontieră au cerut sprijinul autorităţilor din Turcia.

Te-ar mai putea interesa și
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – Reuters
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – ...
Un furnizor al Uber a informat compania că datele sale de autentificare au fost compromise și folosite pentru a accesa contul companiei de ride-hailing. Conform Reuters, Uber a confirmat ulterior......
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între preşedinţii american Donald Trump, chinez Xi ...
Proiecte de inteligenţă artificială de peste 3 miliarde de dolari din China, ameninţate de plecarea lui Jensen Huang şi de restricţiile SUA asupra Nvidia
Proiecte de inteligenţă artificială de peste 3 miliarde de dolari din China, ameninţate de plecarea lui Jensen Huang ...
Proiecte chineze de infrastructură pentru inteligenţă artificială, în valoare de peste 3 miliarde de dolari, depind ...
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană. Anunț de la Ministerul Finanțelor
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană. Anunț de la Ministerul Finanțelor
Ministerul Finanțelor anunță că România a obținut, în data de 13 noiembrie a.c., o nouă soluție favorabilă și ...