„N-o să se scrie prea multă istorie astăzi. Lumea aşteaptă cu sentimente amestecate“, îşi destăinuie gândul şeful brokerilor de la BCR, pentru ECONOMICA.NET. Jucătorii de pe marile pieţe de capital ale lumii şi, împreună cu ei, şi românii împătimiţi stau la pândă, ba încordaţi de teama tuturor pericolelor care ameninţă bursele, ba gata să se lanseze în cumpărături, ca de Sărbători. Deocamdată îşi consolidează poziţiile în preajma unor maxime locale.