Iohannis susţine că UE trebuie să continue să sprijine eforturile de modernizare şi reformă ale statelor din Parteneriatul Estic

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, vineri, necesitatea ca Uniunea Europeană să continue să sprijine consecvent eforturile de modernizare şi reformă ale celor şase state din Parteneriatul Estic, subliniind că nu este suficient ca UE să solicite partenerilor să implementeze reforme, fără ca Uniunea, la rândul său, să acorde tot sprijinul necesar în acest scop, informează un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Economica.net - vin, 24 nov. 2017, 14:36
Iohannis susţine că UE trebuie să continue să sprijine eforturile de modernizare şi reformă ale statelor din Parteneriatul Estic

Potrivit sursei citate, în intervenţia sa în cadrul lucrărilor Summitului Parteneriatului Estic, preşedintele Iohannis a evidenţiat progresele înregistrate de partenerii estici de la Summitul din 2015, a salutat faptul că Republica Moldova, Ucraina şi Georgia continuă să îşi urmeze aspiraţiile europene şi a încurajat continuarea unei politici solide şi angajante a Uniunii Europene în vecinătatea sa estică, care trebuie să devină, prin progrese ireversibile, un spaţiu predictibil, stabil şi prosper, ataşat valorilor şi principiilor europene.

‘Mesajul principal al preşedintelui Klaus Iohannis a vizat mobilizarea de rezultate concrete care trebuie atinse, în beneficiul direct al cetăţenilor care, în opinia României, trebuie să fie principalii beneficiari ai Parteneriatului Estic, până la orizontul anului 2020. Preşedintele României a subliniat, în acest sens, importanţa implementării complete a Planului de acţiune ’20 de rezultate pentru 2020′, discutat în cadrul Summitului, care este cel mai important rezultat al acestuia’, arată Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, şeful statului a evocat, cu prilejul discuţiilor, liniile prioritare de acţiune, în măsură să genereze recunoaşterea, la nivelul cetăţeanului, a beneficiilor cooperării în cadrul Parteneriatului Estic şi să răspundă liniilor strategice de consolidare a acestuia: de la bună guvernare, reforma justiţiei şi combaterea corupţiei, până la interconectivităţi sporite, îmbunătăţirea infrastructurii transfrontaliere, securitatea energetică şi armonizarea reglementărilor în domeniul serviciilor.

‘În viziunea României, liniile prioritare de acţiune, în măsură să translateze la nivelul cetăţeanului din statele Uniunii şi din statele partenere beneficiile cooperării în cadrul Parteneriatului Estic, se referă la întărirea instituţiilor şi la buna guvernare în statele partenere; consolidarea rezilienţei acestora, care trebuie completată de un proces riguros de reforme, mai ales în domeniile care vizează combaterea corupţiei; statul de drept; respectul pentru drepturile fundamentale, respectiv creşterea implicării partenerilor în Politica de Securitate şi Apărare Comună, inclusiv în misiunile şi operaţiile UE şi, nu în ultimul rând, schimbul de bune practici’, mai precizează Administraţia Prezidenţială.

La Summitul Parteneriatului Estic de la Bruxelles au fost prezentate rezultatele concrete ale cooperării Uniunii Europene cu partenerii estici de la Summitul precedent, de la Riga, statele membre şi cei şase parteneri asumându-şi un plan ambiţios de acţiune intitulat ’20 de rezultate pentru 2020′. La summit a fost adoptată o declaraţie, care împreună cu planul de acţiune formează un pachet cuprinzător.

În marja reuniunii, şeful statului a avut întrevederi bilaterale cu şefii delegaţiilor Ucrainei şi Republicii Moldova, participante la Summitul Parteneriatului Estic de la Bruxelles, respectiv preşedintele Petro Poroşenko şi prim-ministrul Pavel Filip.

Te-ar mai putea interesa și
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute de mii de euro în avans dacă vând RCA în rate
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute ...
Mișcare cu impact pentru șoferi făcută de Hellas Direct (HD), compania supravegheată din Cipru care practică cea mai redusă primă de asigurare RCA din România. Grecii înregistrați în......
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, Sri Lanka şi India – Ionuţ Păun, City Grill INTERVIU
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, ...
"În prezent, în restaurantele şi hotelul care fac parte din City Grill Group lucrează aproximativ 400 de cetăţeni extracomunitari. ...
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la sfârşitul anului vom putea debloca exporturile
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la ...
Exporturile de ovine ale României ar putea fi reluate până la sfârşitul anului, în condiţiile în care campania naţională ...
Schimbare majoră la toate restaurantele McDonald’s, se investec miliarde. Ce apare nou
Schimbare majoră la toate restaurantele McDonald’s, se investec miliarde. Ce apare nou
McDonald's a anunţat miercuri că în următorul deceniu va cheltui 8,5 miliarde de dolari pentru a moderniza restaurantele ...