Jaf armat la o bancă din Bucureşti

Un jaf armat a avut loc, joi după-amiază, la o bancă din sectorul 4 al Capitalei, unde un bărbat a reuşit să plece cu o sumă de bani, după ce a ameninţat-o pe angajata băncii, scrie News.ro. Surse judiciare spune că jaful a avut loc la o sucursală a Băncii Româneşti.
Economica.net - joi, 25 mai 2017, 13:28
Jaf armat la o bancă din Bucureşti

Potrivit Poliţiei, în jurul orei 14,50, un apel la 112 a anunţat că un bărbat a intrat într-o bancă din sectorul 4 şi, prin ameninţare, a determinat o angajată să-i dea o sumă de bani, după care a plecat în fugă, scrie News.ro.

Primele date arată că bărbatul avea asupra sa o armă pe care nu a folosit-o.

Poliţia precizează că la acest moment se fac cercetări la faţa locului şi sunt audiaţi martori, urmând să fie stabilit prejudiciul.

Jafuri produse la unitati bancare, cronologie (2012-2016)

Un jaf armat a avut loc, la 29 septembrie 2016, la o unitate bancara din municipiul Arad. Un barbat inarmat cu un pistol si care purta o cagula pe fata a intrat in sediul sucursalei unei banci din cartierul Micalaca al municipiului Arad si a amenintat angajatii, cerandu-le banii. Atacatorul a reusit sa ia o parte din bani si a fugit printre blocurile din zona.

***

Cel mai grav si cunoscut incident de acest gen a avut loc in cursul noptii de 24-25 noiembrie 2001, cand doi angajati ai Casei de schimb valutar ”Le petit bijou” din Capitala au fost asasinati de un atacator inarmat, care a sustras suma de 558 de milioane de lei in moneda romaneasca si straina. Autorul a fost prins doua zile mai tarziu, fiind vorba despre Constantinos Passaris, un cetatean grec in varsta de 26 de ani, care era cautat de Interpol. Acesta facea parte dintr-o grupare deosebit de periculoasa, fiind cunoscut ca anarhist. A intrat pe teritoriul tarii noastre folosind un pasaport fals, dupa ce evadase, in ianuarie 2001, din Penitenciarul Cordialos (Grecia), unde fusese inchis pentru crima si port ilegal de arma. Supranumit ‘Fiara din Balcani’, Passaris a fost trimis in judecata, la 14 iunie 2002, pentru omor deosebit de grav, talharie, trecerea ilegala a frontierei, contrabanda si nerespectarea regimului armelor si munitiilor, iar in anul 2003 a fost condamnat la inchisoare pe viata in Romania.

 

***

O serie de astfel de incidente au mai avut loc in ultimii cinci ani:

5 iulie 2016 – un barbat inarmat cu un pistol a patruns in sediul unei unitati bancare din municipiul Bistrita, le-a amenintat pe angajate si a reusit sa fuga cu aproximativ 19.000 lei. Autorul jafului, Dorin Sima (35 ani), cunoscut cu antecedente penale si care fusese recent eliberat din inchisoare in Italia, a fost prins o saptamana mai tarziu, in data de 12 iulie, intr-o locuinta pe care o inchiriase in municipiu, in cartierul Subcetate. In urma cercetarilor efectuate, anchetatorii au reusit sa recupereze o parte din cei aproximativ 19.000 de lei furati. Sima a fost trimis in judecata de catre procurori pentru tentativa de omor calificat, talharie calificata, nerespectarea regimului armelor si munitiilor si uz de arma fara drept, dosarul fiind inregistrat la Tribunalul Bistrita-Nasaud in data de 5 septembrie.

7 iunie 2016 – un barbat mascat si inarmat cu un pistol a intrat in sediul unei banci din Bucuresti. Este vorba de o agentie a bancii BRD, aflata pe strada Nerva Traian. Doua angajate ale bancii au fost amenintate. Angajatii au reusit sa actioneze butonul de panica, iar individul a reusit sa fuga. Politistii au identificat un posibil suspect.

 

10 februarie 2015 – un individ inarmat si cu cagula a intrat in incinta unei unitati bancare apartinand Raiffeisen Bank din Focsani. A reusit sa convinga casiera sa-i dea suma de 2.000 de lei. Barbatul a intrat in banca intr-un moment in care nu erau clienti. Autorul a fost depistat in trafic si condus la politie pentru cercetari.

23 decembrie 2014- un jaf armat a avut loc la o unitate bancara din zona Tineretului a Capitalei. Autorul faptei, un barbat care avea fata acoperita cu un fular si gluga pe cap, ar fi amenintat-o pe casiera cu o arma de foc si a reusit sa fuga cu suma de 5.000 de lei.

11 decembrie 2014 – doua institutii bancare din municipiul Balti au fost tinta unor jafuri armate. Potrivit Unitatii de Garda a Inspectoratului de Politie din Balti, bancile sunt situate una in fata alteia si ar fi fost atacate pe rand, se pare, de o singura persoana care a reusit sa fuga.

4 septembrie 2014 – in doar 40 de secunde, de la o sucursala a Bancii Transilvania din cartierul Racadau din Brasov, a fost furata o cutie de valori in care se aflau peste 200.000 de lei. Potrivit imaginilor surprinse de camerele de luat vederi ale bancii, in unitatea bancara au intrat doua persoane care au fortat usa de acces, au desprins apoi cutia de valori si au fugit, lasand la locul faptei mai multe obiecte, printre care si ranga cu care au actionat.

29 mai 2013 – o persoana inarmata si purtand cagula a sustras 1.000 de lei dintr-o sucursala Volsbank, din orasul Slobozia. Nicio persoana nu a fost ranita in urma incidentului. La momentul incidentului, in sucursala erau doua persoane, angajati ai bancii.

8 februarie 2013 – un barbat care avea fata acoperita a amenintat cu un pistol angajatii unei agentii BRD din municipiul Pitesti, a sustras o suma de bani si a fugit cu un autoturism, fiind asteptat de un complice in fata unitatii bancare. A fost declansata ancheta, fiind audiate 16 persoane si intocmit un cerc de 9 suspecti.

24 decembrie 2012 – un jaf armat a avut loc la o banca din zona Pipera din Capitala, cand o persoana, avand fata acoperita, a patruns in sediul bancii, iar sub amenintarea armei a sustras o suma de bani, dupa care a fugit. In aceeasi zi, tot in Capitala, un alt jaf armat a avut loc la o sucursala Raiffeisen Bank din zona Baneasa. Un barbat cu cagula pe cap a intrat in sucursala, i-a amenintat cu un pistol pe angajati si a plecat cu o importanta suma de bani in lei, euro si dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...