Laura Codruţa Kovesi: Teza de doctorat îmi aparţine în totalitate, nu am plagiat. Este obligaţia procurorilor să verifice

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a transmis, marţi seară, printr-un comunicat de presă, că nu a plagiat în teza de doctorat şi că lucrarea îi aparţine în totalitate, precizând că procurorii au obligaţia de a verifica autodenunţul lui Sebastian Ghiţă, care a susţinut că el şi mai mulţi demnitari ai statului român au falsificat raportul tehnic de expertiză astfel încât acesta să arate că teza de doctorat a Laurei Kovesi nu este un plagiat.
Economica.net - mar, 27 sept. 2016, 18:28
Laura Codruţa Kovesi: Teza de doctorat îmi aparţine în totalitate, nu am plagiat. Este obligaţia procurorilor să verifice

„În situaţia în care este depusă o sesizare de orice natură (denunţ, autodenunţ, plângere), este obligaţia procurorilor să verifice şi să clarifice, în raport cu prevederile legii, toate aspectele sesizate şi să dispună măsurile legale. Cu referire la teza de doctorat Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal, ţin să precizez că aceasta este o lucrare care îmi aparţine în totalitate şi că nu am plagiat. De altfel, acest lucru l-am susţinut de la prima apariţie, încă din anul 2012, în spaţiul public a afirmaţiilor denigratoare de acest tip”, spune procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, într-un comunicat de presă postat pe site-ul DNA, după ce deputatul Sebastian Ghiţă s-a prezentat marţi la sediul Parchetului General, susţinând că depune un autodenunţ în care arată că el şi mai mulţi demnitari ai statului român au falsificat şi au măsluit raportul tehnic de expertiză prin care s-a stabilit că procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu a plagiat în teza de doctorat.

Kovesi mai spune că „afirmaţiile defăimătoare ale persoanelor cercetate de DNA, de o vehemenţă fără precedent în acest an, au făcut obiectul sesizărilor înaintate Consiliului Superior al Magistraturii, care a constatat că acestea aduc atingere prestigiului şi credibilităţii magistraţilor”.

„Mai mult decât atât, în raport cu luările de poziţie anterioare ale lui Ghiţă Sebastian Aurelian, în care a făcut alegaţii cu privire la investigaţiile penale desfăşurate de procurori, DNA a sesizat, în acest an atât pe Procurorul general al Parchetului de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cât şi Consiliul Superior al Magistraturii”, adaugă laura Codruţa Kovesi.

Deputatul Sebastian Ghiţă a depus, marţi, la Parchetul General, un autodenunţ şi a susţinut că, în 2012, a participat la falsificarea unui raport care să arate că teza de doctorat a Laurei Kovesi nu este un plagiat.

„Eu şi alţi demnitari am participat la falsificarea raportului. Am date şi informaţii pe care vreau să le aduc la cunoştinţă procurorilor de la Parchetul General. Am făcut acest lucru atunci pentru a o proteja pe Laura Codruţa Kovesi pentru că, în acel moment, cu toţii credeam că face bine României”, a spus Sebastian Ghiţă.

Deputatul a mai susţinut că actualul procuror şef al DNA a ştiut, la vremea respectivă, de falsificarea raportului privind teza sa de doctorat.

„Acea Comisie nu s-a întrunit niciodată. Am luat decizia ca acel raport tehnic să-l schimbăm. Au fost mai multe persoane implicate, comisia tehnică nu s-a întrunit. Laura Kovesi avea cunoştinţă de ceea ce am făcut noi”, a declarat deputatul la intrarea în Parchetul General.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, la România TV, că avea informaţii, neînsoţite însă de probe, încă din 2014 despre un posibil plagiat în cazul tezei de doctorat al Codruţei Kovesi, plagiat care ar fi fost muşamalizat de Sebastian Ghiţă şi Mihnea Costoiu, Băsescu susţinând totodată că, în 2016, actualul procuror-şef al DNA a ameninţat un demnitar că va fi arestat dacă se redeschide dosarul de plagiat.

„Recunosc, am aflat în 2014. Printre cei implicaţi sunt domnul Ghiţă, domnul Mihnea Costoiu, cu ştiinţa primului-ministru de la acea vreme, Victor Ponta. Eu eram singur şi ei toţi, nu m-ar fi crezut nimeni. Eu am aflat atunci că raportul cu privire la neplagiatul doamnei Kovesi a fost falsificat. Presiuni pentru falsificarea acelui raport a făcut generalul Coldea. Mihnea Costoiu e un om din celebra Academie a Ştiinţelor Securităţii Naţionale, dl. Ponta era într-un fel sau altul – pentru că şi dânsul avea un plagiat şi raportul favorabil pentru domnia sa a fost realizat cam în aceeaşi manieră”, a declarat Traian Băsescu.

El susţine că informaţiile i-au parvenit după ce a desemnat-o pe Kovesi ca procuror-şef al DNA.

„Eu aveam doar nişte informaţii frânte în 2014. Dacă vă amintiţi, eu am declanşat povestea cu plagiatul lui Ponta. Şi Coldea, şi Kovesi au muşamalizat propriile lor plagiate. În 2013, când am nominalizat-o, nu ştiam. Ştiam doar că în 2011, când s-a dus la Timişoara să susţină doctoratul, s-a dus cu mare alai, cu generalul Coldea, cu George Maior. Acum fac o mulţime de legături. Din păcate nu le-am făcut la momentul potrivit (…) Am avut informaţii, dar nu probe, din 2014. Astăzi vă confirm că ştiam că Mihnea Costoiu a scris raportul de neplagiat şi că s-a alergat prin ţară după nişte semnături”, a mai spus Băsescu.

Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva noului an care începe, asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin......
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...