Legea privind extinderea categoriilor de servicii consulare prestate gratuit, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul pentru promulgarea legii referitoare la extinderea categoriilor de servicii consulare prestate gratuit, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 20 nov. 2015, 21:41
Legea privind extinderea categoriilor de servicii consulare prestate gratuit, promulgată

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat decretul privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2014 pentru modificarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate.

Legea prevede extinderea regimului de gratuitate asupra anumitor servicii consulare prestate în cazuri umanitare şi speciale – înscrierea certificatelor de naştere străine în registrele de stare civilă româneşti dacă cererea se depune în termen de şase luni de la naştere la autorităţile străine, precum şi eliberarea titlurilor de călătorie în cazul minorilor de până la şase ani, eliberarea documentelor de identitate şi de călătorie pentru minorii neînsoţiţi sau supuşi unor măsuri de protecţie în străinătate; eliberarea titlurilor de călătorie pentru cetăţenii români, victime ale traficului de persoane şi pentru cei evacuaţi din regiunile afectate de conflicte armate, atentate teroriste, dezastre naturale şi alte situaţii de criză; înregistrarea actelor de deces, eliberarea paşapoartelor mortuare, procurarea certificatelor de deces întocmite de autorităţi străine pentru cetăţenii români decedaţi în străinătate şi intermedierea procedurilor de apostilare sau supralegalizare pe plan local a acestor certificate.

Actul normativ vizează şi extinderea regimului de gratuitate asupra unor cazuri speciale – pentru membri de familie, însoţitori ai personalului civil şi militar trimis în misiunile din străinătate, pentru servicii prestate în interes administrativ sau în cadrul cooperării consulare, în particular cu celelalte state membre ale UE ori interinstituţionale cu autorităţile statelor acreditare în condiţii de reciprocitate.

Legea prevede includerea transferului bancar printre modalităţile de plată a taxelor consulare.

Tot vineri, şeful statului a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru acceptarea celui de-al doilea amendament la Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991, ratificată de România prin Legea nr. 22/2001, adoptat prin Decizia III/7 a celei de-a treia Reuniuni a părţilor, la Cavtat, din 1-4 iunie 2004, a Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Jersey privind schimbul de informaţii în domeniul fiscal, semnat la Londra, la 1 decembrie 2014 şi a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2015 privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi alte măsuri.

Te-ar mai putea interesa și
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau deja în aer
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau ...
Un raport de intelligence distribuit în cadrul armatei americane în această primăvară, în plin război cu Iranul, a declanşat imediat alarma: o navă chineză aflată în Orientul Mijlociu......
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Guvernul din Luxemburg a anunţat sâmbătă că a iniţiat o anchetă, după ce aeroportul internaţional al acestui mic ...
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, a cerut sâmbătă din nou Uniunii Europene o finanţare suplimentară ...
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea Inteligenţei Artificiale
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea ...
Preşedintele american Donald Trump a prezentat pe reţeaua sa de socializare Truth Social o listă cu ceea ce el consideră ...