Martin Schultz avertizează contra unei implozii a UE în caz de Brexit

Preşedintele Parlamentului European Martin Schulz a avertizat luni contra unei 'implozii' a Uniunii Europene în caz de 'Brexit', temându-se că ar conduce la 'alte referendumuri' similare, într-un interviu acordat cotidianului german Frankfurter Allgemeine Zeitung, relatează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - lun, 11 apr. 2016, 19:24
Martin Schultz avertizează contra unei implozii a UE în caz de Brexit

‘Suntem de mult timp pe o cale periculoasă. Mulţi oameni şi-au pierdut încrederea în instituţii, naţionale sau europene’, afirmă Schultz în acest interviu ce apare marţi şi din care fragmente au fost difuzate luni seară.

Dacă după referendumul din 23 iunie, ‘britanicii părăsesc UE, vor exista şi alte revendicări pentru referendumuri de ieşire’, a prezis el, avertizând contra unei ‘implozii a UE’.

Perspectiva ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană îngrijorează mediile economice şi liderii. Un ‘Brexit’ ar constitui un salt periculos în ‘necunoscut’, a estimat de asemenea şefa Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde.

Premierul britanic David Cameron face campanie pentru menţinerea ţării sale în UE în cursul referendumului. Dar liderul conservator este slăbit de scandalul de evaziune fiscală ‘Panama Papers’ în urma căruia a recunoscut că a deţinut acţiuni la compania offshore a defunctului său tată.

Potrivit lui Schulz, mişcările eurofobe rămân o minoritate dar câştigă teren, aşa cum a arătat victoria recentă a lui ‘nu’ în Olanda într-un referendum privind acordul dintre UE şi Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute de mii de euro în avans dacă vând RCA în rate
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute ...
Mișcare cu impact pentru șoferi făcută de Hellas Direct (HD), compania supravegheată din Cipru care practică cea mai redusă primă de asigurare RCA din România. Grecii înregistrați în......
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, Sri Lanka şi India – Ionuţ Păun, City Grill INTERVIU
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, ...
"În prezent, în restaurantele şi hotelul care fac parte din City Grill Group lucrează aproximativ 400 de cetăţeni extracomunitari. ...
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la sfârşitul anului vom putea debloca exporturile
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la ...
Exporturile de ovine ale României ar putea fi reluate până la sfârşitul anului, în condiţiile în care campania naţională ...
Schimbare majoră la toate restaurantele McDonald’s, se investec miliarde. Ce apare nou
Schimbare majoră la toate restaurantele McDonald’s, se investec miliarde. Ce apare nou
McDonald's a anunţat miercuri că în următorul deceniu va cheltui 8,5 miliarde de dolari pentru a moderniza restaurantele ...