Interzicerea păşunatului animalelor în perioada 6 decembrie – 24 aprilie a fost suspendată prin OUG

Ordonanţa de Urgenţă privind suspendarea articolului 23 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, prin care se interzicea păşunatul animalelor în perioada 6 decembrie - 24 aprilie, a fost publicată în Monitorul Oficial.
Economica.net - mar, 06 dec. 2016, 16:44
Interzicerea păşunatului animalelor în perioada 6 decembrie - 24 aprilie a fost suspendată prin OUG

Potrivit documentului, prevederile articolului 23, aliniatul 1, litera c, din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 au fost suspendate până la data de 25 aprilie 2017.

În Ordonanţă se precizează că prin aplicarea prevederilor articolului menţionat anterior se interzice păşunatul în perioada 6 decembrie – 24 aprilie şi se impune stabulaţia permanentă, fapt care determină îmbolnăvirea ongloanelor, îmbâcsirea cojocului de lână care generează boli ale aparatului respirator, conducând astfel la pierderi majore în rândul efectivelor de animale.

Federaţia AGROSTAR a anunţat luni că salută intenţia ministerului de promovare a unei Ordonanţe de Urgenţă de modificare a Legii 407/2006 şi a precizat că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) evită să-şi asume responsabilitatea pentru modificarea Legii Vânătorii, deşi în urma protestelor ciobanilor, din luna decembrie 2015, a fost semnat un protocol în acest sens. Federaţia susţine că MADR se limitează doar la suspendarea articolelor de lege contestate vehement de crescătorii de oi, care le aduc grave prejudicii.

Te-ar mai putea interesa și
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției de turism
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției ...
tbi bank anunță că își consolidează prezența în zona finanțărilor pentru servicii de travel printr-un nou parteneriat cu Karpaten Turism, una dintre cele mai importante agenții de turism......
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, şi preşedintele CONCACAF, Victor Montagliani, au solicitat o analiză independentă ...
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest moment
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest ...
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat vineri că Siegfried Mureşan este "persoana care are cele mai multe voturi în spate ...
Compania IT maghiară Dorsum, prezentă și în România, a fost cumpărată de norvegienii de la  Hawk Infinity
Compania IT maghiară Dorsum, prezentă și în România, a fost cumpărată de norvegienii de la Hawk Infinity
Furnizorul de soluții software B2B pentru sectorul investițiilor Dorsum Ltd. anunță că a fost cumpărat de către Hawk ...