Măsuri speciale în şcoli pentru evitarea apariţiei cazurilor de îmbolnăvire – Ministerul Sănătăţii

Ministerul Sănătăţii a elaborat un plan de măsuri care va fi aplicat în unităţile de învăţământ pentru evitarea apariţiei cazurilor de îmbolnăvire şi prevenirea transmiterii acestor boli în colectivitate.
Economica.net - mar, 01 mart. 2016, 08:23
Măsuri speciale în şcoli pentru evitarea apariţiei cazurilor de îmbolnăvire - Ministerul Sănătăţii

Astfel, la revenirea în colectivitate, se va realiza triajul epidemiologic, la începutul orelor de curs, de către personalul cabinetului medical şcolar, iar în cazul colectivităţilor unde nu există asistenţă medicală permanentă triajul va fi efectuat de către cadrul didactic, pentru identificarea copiilor care prezintă semne de îmbolnăvire, scrie Agerpres.

‘Copiii care prezintă semne de infecţii respiratorii acute sau boala diareică acută nu vor fi primiţi la cursuri şi vor fi direcţionaţi către cabinetele medicale din unitatea de învăţământ sau la cabinetul medicului de familie sau, în funcţie de gravitate, la spitalele de boli infecţioase, în vederea investigării şi tratării corecte’, precizează MS.

De asemenea, este necesară informarea atât a cadrelor didactice, cât şi a preşcolarilor şi elevilor asupra măsurilor generale de prevenire a îmbolnăvirilor prin boli transmisibile şi, în această perioadă, în special, pentru bolile diareice şi bolile respiratorii.

O altă măsură o reprezintă evitarea manifestărilor sportive, culturale, neesenţiale pentru procesul de învăţământ, pentru a preveni aglomerarea şi pentru limitarea transmiterii infecţiilor respiratorii.

‘În cazul apariţiei unui număr de minimum trei cazuri de îmbolnăvire prin boli respiratorii sau boli diareice, focarul va fi raportat conform prevederilor legale în vigoare la Direcţia de Sănătate Publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti – Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică şi Control Boli Transmisibile. În unităţile de învăţământ unde există bloc alimentar propriu – se vor respecta cu stricteţe regulile de procurare, depozitare, prelucrare şi manipulare a produselor alimentare, iar personalul care deserveşte şi manipulează alimentele trebuie să aibă examenul medical periodic recent realizat, în special probe de coprocultură. Aceleaşi cerinţe se vor aplica şi în cazul firmelor de catering care asigură alimentaţia preşcolarilor şi elevilor. De asemenea, se vor verifica atent alimentele procurate şi distribuite elevilor în cadru programului ‘Laptele şi cornul’, şi cel de distribuire a fructelor în şcoli – sursele de aprovizionare să fie clar identificate, autorizate, iar produsele (fructele) să fie corect manipulate, păstrate şi spălate’, este o altă recomandare a MS.

Pentru toţi preşcolarii şi elevii se vor asigura toate condiţiile pentru respectarea normelor de igienă, mai ales în timpul pauzei de masă – asigurarea de apă şi săpun şi obligativitatea realizării acestui proces.

‘Recomandăm ca în cadrul orelor de dirigenţie să fie prezentate elevilor informaţii minime despre măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor. Recomandăm o colaborare strânsă între cadre didactice şi părinţi în această perioadă în vederea identificării din timp a semnelor de boală şi a întreprinderii măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în colectivităţile de preşcolari şi elevi’, mai afirmă MS.

Bolile diareice acute, în special cu E.coli, au o severitate mai mare la copiii sub 5 ani şi nu reprezintă motive de îngrijorare majoră la cei peste această vârstă.

‘Personalul din cadrul DSP judeţene şi a municipiului Bucureşti va colabora îndeaproape cu personalul din cadrul unităţilor de învăţământ în vederea limitării îmbolnăvirilor în rândul colectivităţilor şcolare’, precizează reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Boala diareică acută este dată de o mare diversitate de germeni (bacterii, virusuri, protozoare, fungi). Indiferent cărei clase aparţin şi ce denumire poarta, germenii infecţioşi cauzează o diaree acută infecţioasă care se manifestă vizibil prin: scaune apoase frecvente, deshidratare în grade variate (care reprezintă urgenţă principală în asemenea situaţii), vărsături, febră.

Pentru prevenirea îmbolnăvirilor trebuie respectate o serie de măsuri de igienă personală şi colectivă: spălarea pe mâini ori de câte ori este cazul (înainte şi după masă, după folosirea toaletei, la venirea acasă), spălarea sub jet puternic de apă a fructelor şi legumelor, consumul de apă doar din surse sigure, autorizate, verificarea termenului de garanţie şi a menţinerii la rece pentru toate alimentele pe care le cumpărăm, evitarea consumului de conserve mai ales în sezonul cald, evitarea consumului de băuturi neîmbuteliate, evitarea consumului de alimente care se alterează repede (frişcă, creme, maioneze), a îngheţatei dezgheţate, mai ales în sezonul cald, efectuarea controalelor periodice (examene bacteriologice) pentru personalul care lucrează în sectorul alimentar.

Totodată, în situaţia apariţiei semnelor de boală se recomandă prezentarea la medic pentru consultaţii şi tratament adecvat.

Este contraindicat tratamentul cu antibiotice din proprie iniţiativă, fără prescripţie medicală. Părinţii trebuie să-şi supravegheze copiii şi să-i deprindă cu regulile elementare de igienă personală şi colectivă (spălatul pe mâini, spălatul fructelor şi legumelor, apa doar din surse sigure) pentru a limita infecţia.

‘Nu există o imunizare specifică (vaccin) pentru protecţia masei receptive şi deci pentru limitarea infecţiei. Măsurile de igienă reprezintă singurul mijloc de protecţie împotriva infecţiilor şi a bolii diareice acute’, mai arată MS.

Ministrul Patriciu Achimaş-Cadariu a anunţat sâmbăta trecută că MS, împreună cu Ministerul Educaţiei, va pregăti un set de măsuri care vor fi comunicate în şcoli, în vederea respectării normelor de igienă, decizie luată în contextul cazurilor de sindrom hemolitic-uremic apărute la mai mulţi copii.

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Copraag Entrepreneur de către Ubitech Construcții
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Copraag Entrepreneur de către Ubitech Construcții
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Ubitech Construcții S.R.L. intenționează să preia Copraag Entrepreneur S.R.L., informează instituția prin intermediul unui comunicat......
Modificările climatice vor ține turiștii în camere. Zilele „bune” de petrecut afară scad, iar pierderile pentru economie pot fi uriașe
Modificările climatice vor ține turiștii în camere. Zilele „bune” de petrecut afară scad, iar pierderile pentru ...
Anul 2024 se anunță unul bun pentru destinațiile de vârf din sudul continentului, susținând economiile Spaniei, Portugaliei ...
Conglomeratul german BASF are un nou CEO
Conglomeratul german BASF are un nou CEO
La încheierea Adunării Anuale a Acţionarilor 2024 care s-a desfășurat astăzi, Markus Kamieth a fost numit preşedinte ...
Guvernul a aprobat astăzi cele două acte normative care permit plata în avans pe luna mai a pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale
Guvernul a aprobat astăzi cele două acte normative care permit plata în avans pe luna mai a pensiilor și a altor drepturi ...
Executivul a aprobat, în şedinţa de joi, cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor ...