Ministerul Muncii a renovat două centre de zi pentru persoanele cu diabilități din județul Argeș cu bani din PNRR. Valoarea investițiilor a depășit 2,6 milioane de lei

Două centre de zi destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi, localizate în Piteşti şi Mioveni (judeţul Argeş), au fost reabilitate şi renovate cu finanţare europeană în valoare totală de aproape 2,612 milioane de lei, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), informează Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de Facebook a instituţiei, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 31 mai 2025, 11:20
Ministerul Muncii a renovat două centre de zi pentru persoanele cu diabilități din județul Argeș cu bani din PNRR. Valoarea investițiilor a depășit 2,6 milioane de lei

Potrivit sursei citate, ministrul de resort, Simona Bucura-Oprescu, a vizitat Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi Piteşti şi Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulatoriu Mioveni.

„Folosim cu responsabilitate banii din fonduri europene pentru a îmbunătăţi viaţa celor mai vulnerabili dintre noi. Investiţiile finalizate prin PNRR în centrele pentru persoanele cu dizabilităţi din Argeş nu sunt doar proiecte de infrastructură, ci dovezi concrete ale respectului şi grijii pe care le datorăm fiecărei persoane aflate în nevoie”, a declarat Bucura-Oprescu.

Din cele 2,612 milioane de lei alocate, aproape 1,3 milioane de lei (1,092 de milioane de lei din PNRR şi 206.815 lei TVA) au mers către modernizarea şi dotarea Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi Piteşti, în vederea îmbunătăţirii calităţii serviciilor oferite unui număr de 62 de persoane. Contractul a necesitat lucrări de modernizare exterioare şi interioare, dotare cu echipamente de specialitate, mobilier, aparatură tehnologică şi un autoturism.

De asemenea, pentru Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulatoriu Mioveni a fost derulată o investiţie de 1,312 milioane de lei, din care 1,102 milioane de lei din PNRR şi 209.481 de lei TVA.

În acest caz, au fost executate lucrări de recompartimentare, accesibilizare, dotare cu echipamente medicale, de terapie, mobilier şi a fost achiziţionat un autoturism Dacia Jogger pentru transportul persoanelor cu dizabilităţi. Noile dotări sunt destinate furnizării de servicii de recuperare neuromotorie pentru cel puţin 37 de persoane.

Te-ar mai putea interesa și
Cutremur la Nvidia, Jensen Huang, directorul general al companiei, a demisionat, o lovitură uriaşă pentru boom-ul sectorul AI
Cutremur la Nvidia, Jensen Huang, directorul general al companiei, a demisionat, o lovitură uriaşă pentru boom-ul sectorul ...
Directorul producătorului american de cipuri Nvidia, Jensen Huang, şi-a anunţat joi demisia din poziţiile de CEO şi preşedinte al Consiliului de Administraţie, lăsând industria inteligenţei......
BNR anticipează o creştere a inflaţiei la finalul anului şi revenirea în intervalul ţintei în 2028
BNR anticipează o creştere a inflaţiei la finalul anului şi revenirea în intervalul ţintei în 2028
Banca Naţională a României (BNR) anticipează o uşoară creştere a ratei anuale a inflaţiei în ultimele luni din 2026, ...
Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget a fost prelungit până luni, anunță purtătorul de cuvant al Guvernului
Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget a fost prelungit până luni, anunță ...
Termenul limită până la care ordonatorii de credite trebuie să transmită Ministerului Finanţelor, prin aplicaţia E-Buget, ...
Extinderea protecţiei salariaţilor prin Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobată de Guvern
Extinderea protecţiei salariaţilor prin Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobată de Guvern
Angajaţii operatorilor economici de interes strategic aflaţi în procedura concordatului preventiv vor beneficia de o protecţie ...