Naţie, eşti adesea complice la crime care ar fi putut fi evitate dacă nu ai fi tăinuit abuzul. Naţie, nu te mai uni ca să aperi agresorul în caz de violenţă domestică!

Adaugă-ne ca sursă preferată

Nu comunitatea decide dacă într-o casă s-au îndurat abuzuri în formă continuată. Poliţia, apoi instanţa, dar nu comunitatea, nu familia extinsă trebuie să emită judecăţi de valoare despre gravitatea abuzului, violenţei domestice.
Totuşi, nivelul unei părţi importante a naţiei acesta e: presiunea comunităţii e suficient de mare încât victima uneori abandonează demersul de a obţine dreptate în instanţă. Parte importantă a comunităţii se uneşte împotriva victimei ca să justifice sau ca să bagatelizeze abuzul în formă continuată, întreţinând perfid spirala abuzului în familie.

Suntem cu toţii chemaţi măcar o dată în viaţă să spunem clar, ferm, adevărul abuzului în formă continuată, fizic sau emoţional sau ambele, aşa cum a fost. Fără cosmetizări.

Dacă vrem să oprim abuzul, dacă vrem să nu se mai repete, trebuie să îl sancţionăm.
Dacă vrem să ne vindecăm, învăţaţi şi numiţi corect ce e abuzul, ce e violenţa, recunoaşteţi ravagiile pe care le produc în viaţa noastră. Priviţi iadul acesta de pe pământ şi nu deznădăjduiţi. Dacă învăţaţi să îl recunoaşteţi, veţi putea să îl sancţionaţi. Dacă îl sancţionaţi, ne vom vindeca noi, ca societate.

Aduceţi limpiditate în straturile întunecate ale relaţiei voastre cu abuzul, umilirea, violenţa. Numiţi-le aşa cum sunt. Nu căutaţi scuze. Nu căutaţi justificări. Nu negaţi gravitatea situaţiei.

Nu vă bagatelizaţi dumneavoastră, victima, suferinţa. Nu o alungaţi în alte straturi sumbre, nesondate, ale fiinţei dumneavoastră.

Priviţi-mă în ochi voi, cei care vă pregătiţi să mă mustraţi fiindcă am ales să vorbesc deschis despre acestea. Acolo, în ochii mei, e şi conştiinţa voastră de care acum vă feriţi privirea, a voastră, a tuturor celor care aţi tăcut.

Toţi cei care nu aţi vrut să vă contaminaţi cu suferinţa victimei, toţi cei care aţi bagatelizat suferinţa ei, toţi cei care i-aţi găsit mereu scuze agresorului şi aţi ales să tăceţi complice la abuzurile sale în forma continuată, toţi aveţi o vină.

Voi, cei care nu trăiţi împreună cu victima şi agresorul, voi, cei care-i cunoaşteţi strict în context social, voi, cei care sunteţi martori indirecţi ai violenţei domestice, care păstraţi distanţa confortabilă faţă de suferinţa victimei, ca să nu vă contaminaţi şi ca să o puteţi judeca greşit şi superficial cu superioritate închipuită, voi toţi  încetaţi să daţi sfaturi iresponsabile.

Ieşiţi din paradigma această toxică, iresponsabilă, care întreţine spirala abuzului. Nu mai fiţi duplicitari, nu mai fiţi ipocriţi, nu mai fiţi iresponsabili. Încetaţi să mai toleraţi această complicitate silenţionată cu agresorul.

Voi toţi cei care alegeţi să întoarceţi privirea de la abuzuri, voi toţi sunteţi în parte responsabili pentru ele.

Voi vă trăiţi viaţa contând pe calcule cinice, “dar oare voi avea nevoie vreodată de ajutorul agresorului? Atunci voi întoarce privirea de la abuz”, pe atitudini duplicitare, întreţineţi amabilitatea socială şi cu victima, şi cu agresorul, ca să securizaţi privilegii sau să creaţi oportunitatea unor privilegii în viitor.

Nu vă cere nimeni să denigraţi un om. Toţi avem lumini şi umbre. Aveţi însă datoria morală şi civică să spuneţi în instanţă, atunci când vi se cere, adevărul, atât cât îl cunoaşteţi, despre victima violenţei domestice.

Să învăţăm să vorbim despre rănile noastre, despre cei care ni le provoacă, despre parte importantă a societăţii care le întreţine şi nu le lasă să se vindece.

Doamnelor, dacă sunteţi victima violenţei domestice, nu mai înduraţi calvarul. Chemaţi Poliţia, cereţi ordin de protecţie provizoriu. Stângeţi probe solide, care nu pot fi puse la îndoială. Rupeţi spirala abuzului care se autoîntreţine. Nu căutaţi validarea familiei extinse, a comunităţii. Acei oameni nu au trăit cu dumneavoastră în casă, acei oameni nu au căderea morală şi nu au competenţa necesară să facă judecăţi de valoare despre agresor şi victimă.

Doamnelor, educaţi-vă fata să fie independentă financiar, emoţional, educaţi-o să spună NU abuzurilor de orice fel, să aibă curaj să pornească pe drumuri nebătătorite, să sfideze presiunea socială care-i şopteşte continuu să îndure, să „salveze” bărbaţi abuzivi.

Doamnelor, educaţi-vă băiatul să aibă interacţiuni şi relaţii corecte, sănătoase, bazate obligatoriu pe respect, cu toate femeile cu care interacţionează.

Poate într-o zi cei cărora le lăsăm moştenire această ţară vor înceta să trăiască distopia zilelor noastre, în care victima e marginalizată, e aspru şi greşit judecată de către o parte a comunităţii, a familiei extinse, a societăţii, fiindcă a ales să se ridice ca să spună: AJUNGE! Opreşte-te.

Umilirea, strivirea emoţională, violenţa fizică se opresc acum, aici. Cu orice preţ.

Aveţi Poliţia de partea dumneavoastră. Aveţi Justiţia de partea dumneavoastră.

Dumneavoastră, doamnelor, aveţi nevoie de claritate morală, de înţelegerea profundă a abuzului ca abuz.

Resurse de studiat pentru victimele violenţei domestice:
Legea nr. 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea și combaterea violenţei domestice, republicată.

Cristina Şomănescu are 18 ani de experienţă în jurnalismul economic din presa centrală. E specializată în finanţarea sistemului asigurărilor sociale de sănătate, în taxarea muncii şi în pensii de serviciu civile şi militare. Scrie la Economica.net.