Compania naţională de transport aerian Tarom a terminat şi anul trecut pe pierdere, în contextul în care au fost retrase două avioane din flotă şi au existat persoane care au sabotat compania atât din interior, cât şi din exterior, a declarat miercuri directorul general al Tarom, Eugen Davidoiu, cu ocazia ceremoniei intrării primului avion nou Boeing în flota companiei, din cele două achiziţionate recent prin leasing, potrivit News.ro.
News
Cele mai noi ştiri din economie, cele mai importante informaţii despre salarii, pensii, politică, administraţie, criza Coronavirus, vaccinuri şi alte noutăţi.