Nova Post, cea mai mare companie privată de servicii poștale și de curierat din Ucraina, se lansează oficial în România

Nova Post, cea mai mare companie privată de servicii poștale și de curierat din Ucraina, se lansează oficial în România săptămâna viitoare. Economica.net a scris în primăvara acestui an despre planurile companiei de a pătrunde pe piața românească.
Andrada Ghira - mar, 20 iun. 2023, 20:51
Nova Post, cea mai mare companie privată de servicii poștale și de curierat din Ucraina, se lansează oficial în România

Nova Post, liderului serviciilor poștale și de curierat din Ucraina, se lansează oficial în România pe 26 iunie, potrivit informațiilor transmise de companie către Economica.net. CEO-ul companiei în România este Mihail Popovici, care anterior a condus operațiunile ucrainenilor în Republica Moldova din 2018.

„Pe parcursul anului 2023, filialele Nova Post vor apărea în România. Ne concentrăm pe ucraineni și intenționăm să începem cu două servicii principale: primirea de colete din Ucraina și trimiterea de colete în Ucraina”, a răspuns în primăvară compania la solicitarea Economica.net.

Citește și Nova Post, cea mai mare companie privată de servicii poștale și de curierat din Ucraina, se extinde în România în 2023

La cârma Nova Post Moldova, Popovici a demarat dezvoltarea serviciului de shopping, ceea ce a făcut ca livrările de la magazinele online din piețe dezvoltate precum Germania, Polonia și Turcia să fie disponibile în Republica Moldova. În plus, compania a ajuns în top 3 cele mai bune servicii de curierat din Moldova, iar pentru acest an focusul lui este lansarea și dezvoltarea operațiunilor în România.

Compania este în proces de recrutare și oferă salarii peste 1.000 de euro contabililor. 

Cine este Nova Post

În 2001, Volodymyr Popereshnyuk împreună cu partenerul său Vyacheslav Klymos, a înființat Nova Post, cea mai rapidă și cea mai mare companie de livrări expres din Ucraina. Nova Post se numară printre cele mai mari 20 de companii în ceea ce privește valorile de taxe plătite și numărul de angajați din Ucraina.

Grupul este format din companii ucrainene și internaționale, inclusiv Nova Post Ucraina – o companie națională de livrări, NovaPay – o companie financiară care oferă servicii financiare, Nova Post Global – care operează servicii transfrontaliere și și Supernova Airlines, înființată pe 1 octombrie 2021, care asigură transportul aerian internațional de colete și mărfuri pentru a garanta clienților rapiditatea livrărilor din afara țării.

Pe lângă acestea, compania s-a extins cu filiale și în Republica Moldova, unde a ajuns lider, Polonia, Lituania, Cehia, și România.

 

Te-ar mai putea interesa și
Un conflict politic a izbucnit în Polonia din cauza livrărilor de rachete Patriot pentru Ucraina
Un conflict politic a izbucnit în Polonia din cauza livrărilor de rachete Patriot pentru Ucraina
Un scandal politic a erupt duminică în Polonia din cauza unei livrări suspecte de rachete Patriot către Ucraina, partidele de opoziţie poloneze acuzând că acest lucru s-a făcut fără......
Litigii de muncă între angajați și companii: Rolul avocatului în contestarea concedierii și apărarea intereselor în multinaționale
Litigii de muncă între angajați și companii: Rolul avocatului în contestarea concedierii și apărarea intereselor în ...
Conflictele dintre angajați și companii, mai ales în mediul multinaționalelor, trebuie analizate în funcție de temeiul ...
Armata britanică anunţă că o navă comercială a fost atacată în Marea Roşie
Armata britanică anunţă că o navă comercială a fost atacată în Marea Roşie
O navă comercială a fost atacată duminică în largul coastelor Yemenului, în Marea Roşie, a anunţat armata britanică. ...
Oportunitate pentru tinerii farmaciști din România. Antibiotice Iași lansează o nouă ediție a programului prin care a format deja aproape 300 de tineri
Oportunitate pentru tinerii farmaciști din România. Antibiotice Iași lansează o nouă ediție a programului prin care ...
Antibiotice Iași (simbil bursier ATB) anunță lansarea unei noi ediții a programului Perform a+, dedicat tinerilor faramciști. ...