Operaţiune antiteroristă în derulare la nord de Paris. Mai multe arestări

Poliţia franceză efectua joi după-amiază o operaţiune antiteroristă la Argenteuil, la nord de Paris, în urma căreia au fost arestat mai multe persoane, relatează joi Le Parisien.
Economica.net - J, 21 iul. 2016, 13:28
Operaţiune antiteroristă în derulare la nord de Paris. Mai multe arestări

Operaţiunea din Argenteuil nu are legătură directă cu atacul terorist comis pe 14 iulie la Nisa, în sudul Franţei.

Potrivit Le Parisien, în cadrul operaţiunii antiteroriste au avut loc două percheziţii, aceasta vizând verificarea unei informaţii privind pregătirea unei acţiuni violente, a declarat o sursă din poliţie pentru AFP.

Secţiunea antiteroristă a Parchetului a fost sesizată.

Prima descindere a trupelor speciale a avut loc pe Avenue du Parc, în cartierul Val Notre Dame, şi a vizat o familie care locuieşte în apropierea moscheii aşa-numite Dassault şi care ar fi chiar familia imamului. Toţi membrii acestei familii, printre care şi copii, au fost arestaţi, potrivit sursei citate. Zona a fost izolată.

Cea de a doua intervenţie a avut loc în cartierul Val Sud, pe strada Maurice Utrillo, într-o locuinţă privată, şi s-a soldat cu arestarea a patru femei, printre care şi una în vârstă.

Tot la Argenteuil, în luna martie, o operaţiune antiteroristă a dus la descoperirea unui veritabil arsenal într-o ascunzătoare a lui Reda Kriket. Acesta, arestat cu câteva zile mai devreme la Bologna, era pe punctul să comită un atentat, şi potrivit premierului Manuel Valls, ar fi vizat chiar Euro 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu: După 1 septembrie se va intra într-un calendar pentru desemnarea unui prim-ministru
Grindeanu: După 1 septembrie se va intra într-un calendar pentru desemnarea unui prim-ministru
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că, după data de 1 septembrie, se va intra într-un calendar pentru desemnarea unui viitor prim-ministru....
Macron le cere aliaţilor din Coaliţia de Voinţă să intensifice lupta împotriva flotei fantomă a Rusiei
Macron le cere aliaţilor din Coaliţia de Voinţă să intensifice lupta împotriva flotei fantomă a Rusiei
Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut luni acţiuni mai dure împotriva aşa-numitei flote fantomă a Rusiei şi ...
Eugen Rădulescu: Viitorul economiei rămâne extrem de incert; avem câteva zile să salvăm ce se mai poate din PNRR
Eugen Rădulescu: Viitorul economiei rămâne extrem de incert; avem câteva zile să salvăm ce se mai poate din PNRR
Viitorul economiei româneşti rămâne extrem de incert, mai avem doar câteva zile pentru a salva ce se mai poate din Planul ...
Tensiunile comerciale UE-China se intensifică. Restricțiile europene ar putea viza 27% din exporturile Chinei
Tensiunile comerciale UE-China se intensifică. Restricțiile europene ar putea viza 27% din exporturile Chinei
Măsurile comerciale existente și cele propuse de Uniunea Europeană împotriva Chinei ar putea viza aproximativ 27% din ...