OUG nouă: contribuţiile angajaţilor din IT vor fi plătite de stat

Un proiect de OUG apărut pe site-ul Finanţelor prevede că contribuţiile sociale ale salariaţilor din IT şi ale celor sezonieri vor fi plătite de stat.
Economica.net - joi, 08 feb. 2018, 10:53
OUG nouă: contribuţiile angajaţilor din IT vor fi plătite de stat

Asigurarea venitului net pentru angajații din domeniul IT, cercetare-dezvoltare și inovare, precum și pentru cei care desfășoară activități cu caracter sezonier sau sunt încadrate ca persoane cu handicap grav sau accentuat, la același nivel pe care l-au avut pentru luna decembrie 2017, fără ca angajatorii acestora să fie obligați să facă un efort financiar suplimentar pentru acești angajați în raport cu ceilalți angajați care nu beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe veniturile din salarii.

Măsura constă în suportarea de la bugetul de stat a unei părți din contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor în baza contractelor individuale de muncă aflate în derulare la data de 31 decembrie 2017 și care se încadrează în categoriile de persoane scutite de la plata impozitului pe venit potrivit art. 60 din Codul fiscal, respectiv:
1. persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat
2. persoanele fizice care desfăşoară activităţii de creare de programe pentru calculator;
3. persoanele fizice care desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare şi inovare;
4. persoanele fizice care desfăşoară activităţii pe bază de contract individual de muncă încheiat pe o perioadă de 12 luni, cu persoane juridice române care desfăşoară activităţi sezoniere dintre cele prevăzute la art. 1 al Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, în cursul unui an.
De asemenea măsura se aplică inclusiv persoanelor, din categoriile enumerate mai sus, pentru care se modifică raportul de munca, respectiv: detașare , suspendare sau încetare, precum și pentru angajații ai căror angajatori se află în stare de insolvență.

Măsura este condiționată de efectuarea de către angajator a transferului sarcinii fiscale a contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, ca urmare a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2017, respectiv efectuează majorarea venitului salarial brut cu cel puțin 20% față de nivelul din luna decembrie 2017 pentru angajații beneficiari ai acestei măsuri.

Pentru aceste persoane, al căror venit salarial brut este majorat cu cel puțin 20% față de nivelul din luna decembrie 2017, angajatorii determină nivelul contribuției de asigurări sociale și al contribuției de asigurări sociale de sănătate, datorate potrivit prevederilor Codului fiscal, prin aplicarea cotelor de 25% și, respectiv 10% la venitul brut majorat.

Contribuțiile sociale astfel determinate, se rețin din venitul brut, după cum urmează:
– contribuția de asigurări sociale (CAS) datorată, se reține integral;
– contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS), se reține parțial, în raport cu CASS datorată, astfel încât venitul salarial net obtinut pentru luna decembrie 2017 sa fie mentinut si pentru anul 2018.

Venitul salarial brut din luna decembrie 2017, în funcție de care se determină venitul brut pentru care se aplică suportarea de la bugetul de stat a unei părți din CASS datorată, este format din salariul de încadrare şi elementele de natura veniturilor salariale care se acordă în fiecare lună, conform contractului individual de muncă, valabil în luna decembrie 2017, care constituie bază de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii.

CASS reținută din venitul brut al lunii curente de către angajator se determină ca diferenţă între venitul brut şi următoarele:
a) CAS, calculată și reținută de către plătitorul de venit, potrivit prevederilor Codului fiscal și,
b) venitul salarial net corespunzător venitului brut prevăzut în contractul individual de muncă, aflat în derulare la data de 31 decembrie 2017.
Suma reprezentând diferența pozitivă dintre CASS datorată și calculată potrivit prevederilor Codului fiscal și CASS reținută potrivit proiectului de act normativ, se se stabilește de către angajator și se evidențiază distinct ca sumă dedusă în Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate (Declarația formular 112).

Exemplu:
Venit brut – decembrie 2017: 10.000 lei
Contribuții sociale obligatorii- angajat: 1.650 lei
CAS (10,5%) 1.050 lei
CASS (5,5%) 550 lei
Șomaj (0,5%) 50 lei
Venit net: 8.350 lei

Venit brut 2018 : 12.000 lei
[10.000 lei + 10.000 lei x 20% (venit brut 2017 majorat cu 20%)]
Contribuții sociale obligatorii, DATORATE
de angajat: 4.200 lei, din care:
CAS datorată (25%) 3.000 lei
CASS datorată (10%) 1.200 lei
CASS REȚINUTĂ: 650 lei
[12.000 lei – 3.000 lei – 8.350 lei = 650 lei (venit brut 2018 –CAS- venit net decembrie 2017)]
Diferență CASS dedusă de la bugetul de stat: 550 lei
[ 1.200 lei – 650 lei (CASS datorată – CASS reținută)]
Venit net: 8.350 lei

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de îngrijorare, inclusiv inflația
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat joi că economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă în contextul dobânzilor mai ridicate şi......
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite va examina din nou o propunere de lege ce prevede interzicerea TikTok în ţară ...
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze structura geografică
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze ...
Cea mai mare companie italiană de asigurări, Generali, a anunţat joi că se reorganizează, concentrându-se pe două ...
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi negative, care le-au afectat reputațiile
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi ...
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi la Tokyo o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, ...