Panama Papers: David Cameron susţine că nu deţine active sau fonduri offshore

Premierul britanic David Cameron a declarat marţi că nu deţine active sau fonduri offshore, după ce numele tatălui său decedat în 2010 a fost descoperit pe lista de clienţi, ajunsă în presă, care au folosit sau folosesc o firmă de avocatură în paradisul fiscal din Panama, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 05 apr. 2016, 20:23
Panama Papers: David Cameron susţine că nu deţine active sau fonduri offshore

Tatăl lui Cameron, Ian Cameron, conducea un fond de investiţii cu sediul în Bahamas, Blairmore Holding, ale cărui profituri s-au sustras fiscului britanic vreme de 30 de ani, datorită unei scheme complicate prin cabinetul de avocatură panamez Mossack Fonseca.

Luni, întrebată dacă mai există bani ai familiei Cameron încă investiţi în astfel de fonduri, o purtătoare de cuvânt a premierului a spus că este o ‘chestiune privată’.

‘Nu deţin active. Am un salariu de prim-ministru, am câteva economii, pentru care primesc ceva dobândă, şi am o locuinţă’, a răspuns Cameron marţi la o întrebare în cadrul campaniei pentru menţinerea Marii Britanii în Uniunea Europeană.

‘Nu am niciun fel de active, nu am fonduri offshore, nimic de acest fel’, a adăugat el.

Scandalul s-a aflat marţi pe prima pagină a aproape tuturor cotidienelor britanice. Acest scandal survine într-un moment cu atât mai prost pentru David Cameron cu cât el trebuie să prezideze luna viitoare, la Londra, un summit anticorupţie şi în contextul în care el pledează cu regularitate pentru transparenţă şi combaterea corupţiei.

Potrivit The Guardian, fondul lui Ian Cameron avea angajate circa 50 de persoane cu domiciliul în Bahamas, care semnau acte şi jucau rolul de trezorier şi secretar.

Liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn i-a cerut premierului Cameron ‘să nu mai devieze de la subiect’ şi să acţioneze împotriva evaziunii fiscale. ‘Nu pot exista două regulamente, unul pentru elita bogată şi altul pentru noi toţi ceilalţi’, a subliniat Corbyn, marţi, adăugând că ‘bogaţii trebuie să plătească’.

Scandalul ‘Panama Papers’ a dezvăluit o vastă reţea de evaziune fiscală, în care sunt implicaţi înalţi responsabili politici, miliardari şi sportivi de renume din întreaga lume, datorită celor circa 11,5 milioane de documente ce provin de la cabinetul de avocatură panamez Mossack Fonseca, scoase la iveală de Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţii (ICIJ).

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...