Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a deschis un dosar penal în cazul incendiului de la clubul Colectiv

Procurorul venit la locul incendiului de la clubul Colectiv din Capitală a precizat, sâmbătă dimineaţă, că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a deschis deja un dosar penal, iar în cursul acestei zile, la sediul Institutului de Medicină Legală (IML), se va desfăşura procedura de identificare a victimelor.
Economica.net - S, 31 oct. 2015, 06:14
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a deschis un dosar penal în cazul incendiului de la clubul Colectiv

‘S-au stabilit 27 de victime decedate, urmând să vedem ce se întâmplă cu cei transportaţi la spital. În cursul zilei de azi, la sediul IML, se va desfăşura procedura de identificare a victimelor. Cauzele evenimentului nu vi le putem comunica. Nici noi nu suntem în posesia acestora la acest moment. Se va efectua cercetarea la faţa locului, audierea administratorului şi a persoanelor care întreţin şi administrează acest local. La Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a deschis deja un dosar penal. La acest moment, suntem într-o fază incipientă, nu vă putem comunica încadrarea juridică’, a spus procurorul Rareş Stan.

Ministerul Afacerilor Interne anunţă că 27 de persoane au decedat şi 162 de persoane au fost transportate la spital în urma incendiului de vineri seară de la clubul Colectiv din Capitală.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...