Parlamentul a stabilit calendarul pentru învestirea Guvernului Cioloș. Marți vor fi audierile miniștrilor, iar votul în plen va fi miercuri

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis ca miniştrii propuşi de premierul desemnat Dacian Cioloş să fie audiaţi marţi în comisiile de specialitate, iar plenul reunit în care se va da votul pentru întregul Guvern să aibă loc miercuri, la ora 10:00.
AGERPRES - lun, 18 oct. 2021, 19:05
Parlamentul a stabilit calendarul pentru învestirea Guvernului Cioloș. Marți vor fi audierile miniștrilor, iar votul în plen va fi miercuri

„Am aprobat programul privind zilele de marţi şi miercuri, care cuprinde audierea miniştrilor desemnaţi în Guvernul Cioloş şi şedinţa plenului reunit pentru miercuri, începând cu ora 10:00. Marţi, va fi o zi plină de audieri. Până miercuri dimineaţă, la ora 09:00, aşteptăm avizele de la comisiile care îi vor audia pe miniştri, iar plenul reunit începe miercuri la ora 10:00”, a anunţat, luni, preşedintele Senatului, Anca Dragu.

Întrebată de ce pentru ministrul desemnat al Sănătăţii s-au alocat două ore de audiere, mai mult decât în cazul celorlalţi candidaţi, ea a precizat că aceasta a fost decizia comisiilor de specialitate.

„Cred că aceasta a fost decizia comisiilor şi solicitarea comisiilor respective. Cu siguranţă, vorbim despre o criză sanitară, despre pandemie şi ne aşteptăm, într-adevăr, ca cele mai multe discuţii să fie la audierea ministrului desemnat al Sănătăţii”, a explicat preşedintele Senatului.

Te-ar mai putea interesa și
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Liderii sindicali ai Mercedes-Benz Group AG au transmis un avertisment ferm conducerii constructorului auto, declarând că nu vor accepta închiderea niciunei fabrici din Germania. Reacția vine pe......
Scandal Oil Terminal – dosar evaziune motorină. DIICOT a pus sechestru pe 111 imobile
Scandal Oil Terminal – dosar evaziune motorină. DIICOT a pus sechestru pe 111 imobile
DIICOT a anunţat vineri că a pus sechestru pe 111 imobile (construcţii şi terenuri) şi pe conturile inculpaţilor implicaţi ...
Producția și exporturile de energie electrică ale României au crescut la 9 luni. Oprirea centralei nucleare a fost compensată de creșterea din solar și eolian, care au ajuns la un sfert din toată producția țării
Producția și exporturile de energie electrică ale României au crescut la 9 luni. Oprirea centralei nucleare a fost compensată ...
În ciuda problemelor din sistem din ultimele luni– generare tot mai scăzută în hidrocentrale și oprirea ambelor reactoare ...
Criză petrol – Premieră după debutul războiului din Iran. Piaţa mondială a petrolului va trece pe excedent la sfârșitul anului 2026 (AIE)
Criză petrol – Premieră după debutul războiului din Iran. Piaţa mondială a petrolului va trece pe excedent la ...
Piaţa mondială a petrolului va ajunge, în ultimul trimestru din 2026, într-o situaţie de ofertă excedentară, o premieră ...