Patriarhul Kiril al Moscovei vine astăzi la Bucureşti

Patriarhul Kiril al Moscovei şi al întregii Rusii va veni, joi, la Bucureşti, unde va lua parte la ceremoniile dedicate Sfântului Dimitrie cel Nou, dar şi la o slujbă Te Deum organizată cu ocazia împlinirii a zece ani de la întronizarea Patriarhului Daniel, scrie News.ro.
Economica.net - J, 26 oct. 2017, 06:47
Patriarhul Kiril al Moscovei vine astăzi la Bucureşti

Potrivit Patriarhiei Române, Patriarhul Moscovei ar urma să ajungă la Bucureşti joi, la ora 16.45, şi va aduce din Rusia un fragment din moaştele Sfântului Serafim de Sarov, care va fi aşezat pentru închinarea pelerinilor de pe Colina Patriarhiei şi apoi va fi oferit comunităţii ortodoxe ruse arondate Bisericii Sfântul Nicolae – Tabacu din Capitală.

Patriarhul Kiril va participa anul la manifestările religioase dedicate Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, care au început marţi, când moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou şi ale Sfântului Ierarh Nectarie au fost depuse la noul baldachin de pe Colina Patriarhiei. Joi, de la ora 17.00, va avea loc procesiunea „Calea Sfinţilor”, care urma să aibă loc marţi, dar a fost amânată din cauza ploii. În timpul acesteia, pe lângă icoana şi moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, un fragment din lemnul Sfintei Cruci, icoana şi moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, va fi purtată şi icoana Sfântului Serafim de Sarov.

Vineri, când este sărbătorit Sfântul Dimitrie cel Nou, Liturghia va fi oficiată, de la ora 9.00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală, de către Patriarhul Daniel, Patriarhul Kiril, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului şi al Întregii Albanii, Anastasie, şi Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia, Rastislav, împreună cu ierarhii străini delegaţi ai Bisericilor Ortodoxe şi ierarhii români prezenţi la hram.

De asemenea, sâmbătă, de la ora 9.00, Patriarhul Kiril va lua parte, alături de ierarhii români şi străini, la slujba Te Deum care va marca zece ani de la întronizarea Patriarhului Daniel, iar la ora 10.00, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei va avea loc şedinţa solemnă a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, dedicată Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. În cadrul şedinţei solemne, Întâistătătorii sau şefii delegaţiilor Bisericilor Ortodoxe vor prezenta expuneri cu privire la Dificultăţile mărturisirii credinţei în timpul regimului comunist şi importanţa libertăţii religioase astăzi.

Te-ar mai putea interesa și
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – Reuters
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – ...
Un furnizor al Uber a informat compania că datele sale de autentificare au fost compromise și folosite pentru a accesa contul companiei de ride-hailing. Conform Reuters, Uber a confirmat ulterior......
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între preşedinţii american Donald Trump, chinez Xi ...
Proiecte de inteligenţă artificială de peste 3 miliarde de dolari din China, ameninţate de plecarea lui Jensen Huang şi de restricţiile SUA asupra Nvidia
Proiecte de inteligenţă artificială de peste 3 miliarde de dolari din China, ameninţate de plecarea lui Jensen Huang ...
Proiecte chineze de infrastructură pentru inteligenţă artificială, în valoare de peste 3 miliarde de dolari, depind ...
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană. Anunț de la Ministerul Finanțelor
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană. Anunț de la Ministerul Finanțelor
Ministerul Finanțelor anunță că România a obținut, în data de 13 noiembrie a.c., o nouă soluție favorabilă și ...