Patronat: Majorarea capitalului social, conform cerinţelor ANAT, va falimenta peste 1.000 de agenţii de turism

Peste 1.000 de agenţii de turism, care înseamnă mai mult de două treimi din cele care activează pe piaţa românească, vor dispărea dacă se va pune în practică propunerea Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), care a solicitat mărirea capitalului social al agenţiilor de la 200 de lei, la 25.000 de lei, afirmă reprezentanţii Patronatului Naţional al Agenţiilor de Turism, scrie Agerpres.
Economica.net - mie, 09 dec. 2015, 21:28
Patronat: Majorarea capitalului social, conform cerinţelor ANAT, va falimenta peste 1.000 de agenţii de turism

„Dacă acest scenariu va fi pus în practică, peste 3.000 de agenţi de turism îşi vor pierde locurile de muncă. Activitatea agenţiilor de turism nu justifică un capital social atât de mare şi mulţi au plecat de la zero cu investiţii de o mie sau două mii de euro, ajungând acum agenţii de succes. Dacă cineva le cere agenţiilor mici sau celor aflate la început de drum să plătească încă 25.000 de lei, e ca şi cum le-ar semna falimentul’, a declarat Dragoş Rădulescu, preşedintele Patronatului Naţional al Agenţiilor de Turism (PNAT).

ANAT a cerut Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) introducerea de noi prevederi în legislaţie prin care agenţiile de turism să fie obligate să constituie capital social în valoare de 25.000 lei, se precizează într-un comunicat al PNAT remis, miercuri, AGERPRES.

În România sunt licenţiate aproximativ 3.500 de agenţii de turism, dintre care active sunt doar 1.500.

Potrivit conducerii PNAT, în urma pierderii licenţei a peste aproximativ 1.000 de agenţii de turism mici şi mijlocii, clienţii acestora vor fi atraşi ca ‘un magnet’ de marile agenţii de turism, ai căror reprezentanţi sunt în conducerea ANAT.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE şi NATO reprezintă singura "securitate reală" pentru Europa şi că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de......
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la firmele mici – date AAFBR
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la ...
Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc a crescut la 2,9% în trimestrul al doilea din 2026, de la minimumul ...
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
O navă a fost lovită de o dronă aeriană în apele teritoriale ale Române, la șapte mile marine de Sfântu Gheorghe. ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
Asocierea condusă de turcii de la Ozaltin așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct de autostradă din România, ...