Persoanele fără venituri vor putea alege cum să plătească contribuţia de sănătate: lunar sau pe loc

Persoanele fără venituri vor putea alege cum să plătească contribuţia de sănătate, fie lunar, fie la momentul accesării serviciilor medicale, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanţelor Publice (MFP), transmis, vineri, Agerpres.
Economica.net - vin, 18 mart. 2016, 16:30
Persoanele fără venituri vor putea alege cum să plătească contribuţia de sănătate: lunar sau pe loc

În acest sens, ministerul de resort propune modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, proiectul Ordonanţei de urgenţă reglementând astfel condiţiile privind modul de declarare şi de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate de către persoanele care nu realizează venituri, pentru a putea beneficia de serviciile oferite de sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Potrivit sursei citate, pe lista schimbărilor se află persoanele fizice, indiferent de cetăţenie, care au domiciliul ori reşedinţa într-un stat cu care România nu are încheiate acorduri privind sistemele de securitate socială sau care nu intră sub incidenţa legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, şi care nu se află în România pentru o perioadă mai mare de 90 de zile consecutive, nu au calitatea de contribuabili la sistemul de asigurări sociale de sănătate.

De asemenea, au fost introduse în categoria contribuabililor unităţile trimiţătoare care au obligaţia plăţii contribuţiilor pentru personalul român militar şi civil trimis în misiune permanentă în străinătate, iar în cazul veniturilor din investiţii şi/sau din alte surse, realizate în anul 2016, ale căror baze lunare de calcul se situează sub nivelul valorii salariului de bază minim brut pe ţară, nu se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

În plus, persoanele fizice care nu realizează venituri şi nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei sau în categoriile de persoane pentru care plata contribuţiei se suportă din alte surse datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate şi pot opta între plata lunară sau la data la care accesează serviciile acordate de sistemul public de asigurări sociale de sănătate potrivit legii.

‘Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul persoanelor care realizează venituri lunare exclusiv din investiţii şi/sau din alte surse sub nivelul valorii salariului de bază minim brut pe ţară. Persoanele fizice prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. b) îşi vor păstra calitatea de asigurat, în condiţiile Legii nr. 95/2006, republicată, privind reforma în domeniul sănătăţii, respectiv 3 luni de la data efectuării ultimei plăţi’, notează MFP.

Pe de altă parte, ministerul de resort precizează că neadoptarea în regim de urgenţă a măsurilor de reglementare prevăzute în prezentul act normativ ar conduce la: neasigurarea în sistemul de asigurări social de sănătate şi în sistemul asigurărilor pentru şomaj a personalului militar şi civil trimis în misiune permanentă în străinătate sau creşterea sarcinii fiscale suportate de către persoanele fără venituri sau persoane care realizează în exclusivitate venituri din investiţii sau alte surse mai mici decât salariul minim brut pe ţară, sub forma contribuţiei sociale de asigurări sociale de sănătate.

De asemenea, ar putea apărea obligarea la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate a persoanelor fizice indiferent de cetăţenie, care au domiciliul ori reşedinţa într-un stat cu care România nu are încheiate acorduri privind sistemele de securitate socială sau care nu intră sub incidenţa legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, deşi acestea nu beneficiază de serviciile acordate de sistemul de asigurări sociale de sănătate, dacă nu se află în România pentru o perioadă mai mare de 90 de zile consecutive.

Te-ar mai putea interesa și
Italia eveluează împreună cu mai multe state din UE impunerea de restricții pentru importurile de produse provenite din localitățile israeliene din Cisiorania ocupată
Italia eveluează împreună cu mai multe state din UE impunerea de restricții pentru importurile de produse provenite din ...
Guvernul italian evaluează împreună cu alţi parteneri europeni aplicarea unor restricţii la importurile de produse provenite din aşezările israeliene din Cisiordania pentru a reduce......
Donald Trump a ordnat bombardarea oricărei ambarcațiuni, oricât de mică ar fi, dacă e suspectată că minează Strâmtoarea Ormuz
Donald Trump a ordnat bombardarea oricărei ambarcațiuni, oricât de mică ar fi, dacă e suspectată că minează Strâmtoarea ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că a ordonat forţelor US Navy să atace orice ambarcaţiune, oricât ...
Air France-KLM şi Lufthansa, invitate să depună oferte angajante pentru un pachet minoritar la operatorul aerian portughez TAP
Air France-KLM şi Lufthansa, invitate să depună oferte angajante pentru un pachet minoritar la operatorul aerian portughez ...
Grupurile Air France-KLM şi Lufthansa au fost selectate pentru a avansa în următoarea etapă a procedurilor de privatizare ...
Ilie Bolojan preia interimar conducerea Ministerului Energiei. Cum se împart fostele portofolii deținute de PSD
Ilie Bolojan preia interimar conducerea Ministerului Energiei. Cum se împart fostele portofolii deținute de PSD
Premierul Ilie Bolojan a anunţat joi propunerile pentru preluarea interimară a portofoliilor care vor rămâne vacante ...