Pesta porcină africană: uciderea preventivă a porcilor din gospodării este necesară, dar practic imposibilă. Nu există temei legal

Niciuna dintre cele aproximativ 10 prefecturi pe care Economica le-a contactat nu a dispus uciderea preventivă a porcilor din gospodăriile aflate pe o rază de 10 km depărtare de fermele comerciale, aşa cum s-a decis în luna august de către Centrul Naţional de Combatere a Bolilor. În majoritatea cazurilor nu a fost nevoie, dar şi acolo unde măsura ar putea ajuta, decizia este imposibil de luat. Nu există cadru legal pentru uciderea porcilor din gospodăriile neafectate de pesta porcină africană.
Economica.net - joi, 11 oct. 2018, 18:44
Pesta porcină africană: uciderea preventivă a porcilor din gospodării este necesară, dar practic imposibilă. Nu există temei legal

Decizia din 28 august a Centrului Naţional de Combatere a Bolilor (CNCB) prin care instituţiile Prefectului puteau decide depopularea preventivă a gospodăriilor aflate pe o rază de 10 kilometri depărtate de ferme comerciale nu îşi poate poduce în momentul de faţă efectele. În majoritatea judeţelor o astfel de măsură nu este necesară, dar chiar şi acolo unde ar fi, punerea sa în aplicare este ilegală. Aşadar, în niciunul dintre judeţele unde mai sunt deschise focare de PPA nu s-a luat o astfel de decizie. „Am luat măsura inventarierii zonelor. În rest, depopulare nu am făcut. Nouă nu ne-a parvenit decât un act administrativ. O minută. În baza unui proces verbal al CNCB eu nu pot lua o astfel de măsură. Ar trebui să emit un ordin de prefect, iar în preambulul acestui ordin trebuie să existe un temei legal. Or, eu nu am acest temei legal”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Gigi Petre, prefectul judeţului Ialomiţa unde sunt 123 de focare în gospodăriile populaţiei şi 6 cazuri la mistreţi.

Potrivit acestuia, situaţia din judeţ este destul de gravă, mai ales că în zonă există două ferme importante, cu 80.000 de capete, în localitatea Căzăneşti. „Problema este foarte serioasă. Am fost la fermă la Căzăneşti, iar pe administratorii de acolo nu îi deranjează că nu am ucis porcii din gospodării, ci că au apărut focare în jurul fermelor şi ei nu mai au cum să îşi valorifice producţia. Sunt obligaţi să îşi taie singuri porcii”, mai spune prefectul potrivit căruia soluţia ar trebui să vină de la ANSVSA, iar una dintre ele ar putea fi  uciderea preventivă a porcilor din gospodării. „Noi am venit cu două propuneri pentru soluţionarea problemei. Una ar fi ca România să ceară o derogare de la Comisia Europeană ca, în anumite condiţii şi cu respectarea unor măsuri de biosecuritate foarte serioase, să se ia decizia de a permite fermelor aflate în zonele în care au fost confirmate focare să-şi poată livra marfa. Iar a doua propunere se referă la uciderea preventivă a suinelor din zonă. În acea minută, proces verbal, al CLCB se vorbeşte despre sacrificarea suinelor pe o rază de 10 kilometri, dar nu se face vorbire despre cum se va face această sacrificare voluntară şi ce se întâmplă cu scroafele şi purceii mici (care nu se taie pentru consum n. red.) pentru care nu există nici măcar abatoare specializate. Or, dacă depopularea nu este făcută în totalitate, nu am făcut nimic”, mai explică prefectul, care susţine că a încercat să convingă oamenii să îşi taie animalele, dar majoritatea refuză.

„Eu nu ştiu despre niciun ordin (referitor la uciderea preventivă a porcilor din gospodării n. red.). La noi se analizează situaţia pe fiecare localitate, pentru fiecare focar nou apărut. Analizăm permanent”, ne-a transmis George Iacob, prefectul judeţului Călăraşi, conform căruia în judeţ nu sunt ferme care ar putea fi afectate. Din datele ANSVSA, la Călăraşi sunt 70 de focare de PPA (dintre care un focar la o exploatație comercială) şi 10 cazuri la mistreţi.

Menţionăm că în decizia CNCB  făcută publică de Agrointel se menţionează că,”determinarea depopulării într-un termen limită se va face prin sacrificarea pentru consum propriu sub control sanitar-veterinar, fără posibilitatea repopulării sau prin abatorizarea porcilor prin GP, fără posibilitatea repopulării”.

Totodată, potrivit unui comunicat al Guvernului din data de 10.07.2018, s-a început uciderea preventivă a suinelor din localitățile aflate la mare risc de răspândire a bolii ca măsură excepţională aplicabilă în cazul suspicionării/confirmării bolii. Aria teritorială este stabilită prin ordin al prefectului, în calitate de conducător al Unităţii Locale de Decizie din cadrul Centrului Local de Combatere a Bolii. Cadru legislativ – H.G. 484/2018 de  Modificare a H.G. 1214/2009 în care se defineşte uciderea preventivă ca măsură excepțională aplicabilă în cazul suspiciunii/confirmării, în condițiile legii, a unui focar de pestă porcină africană într-o unitate administrativ-teritorială sau pe o arie teritorială determinată, stabilită prin ordin al prefectului, în calitate de conducător al unității locale de decizie din cadrul centrului local de combatere a bolilor.

La Tulcea, situaţia este inversă

„Din păcate noi am fost primii afectaţi. La noi au picat cele două mari societăti (Carniprod şi Pigcom n. red.) şi automat şi animalele din jurul lor au fost ucise preventiv încă de atunci. Nu mai avem alte complexe de suine pentru a lua o astfel de măsură”, a explicat pentru ECONOMICA.NET Lucian Furdui, prefectul judeţului Tulcea. 

În ceea ce priveşte repopularea gospodăriilor afectate cu porci, acesta susţine că nu le poate interzice nimeni oamenilor acest lucru, dar că repopularea nu este recomandată. „Nu există o interdicţie clară cu privire la ce să facă omul în gospodăria lui, dar nu se recomandă repopularea. Specialiştii vor spune cum se vor repopula gospodăriile”, a mai declarat prefectul.

Un răspuns în acest sens vine însă de la Bihor, unde nu este necesară uciderea preventivă pentru că cele 28 de focare din gospodăriile populaţiei sunt aproape a fi stinse. „La noi s-a început deja analiza pentru repopulare. În anumite focare introducem purcei santinelă pe care îi monitorizăm, iar dacă în 45 de zile se constată că nu sunt purtători ai visrului , putem repopula”, a declarat pentru Economica Remus Moţoc, director executiv DSVSA Bihor.

Nici în Ilfov, unde ANSVSA a confirmat 9 focare în gospodăriile populaţiei, nu s-a decis sacrificarea preventivă. „La nivelul judeţului Ilfov nu au fost sacrificate preventiv animale din gospodării. Singurele animale ucise au fost cele din gospodăriile în care a au fost confirmate focarele de pestă porcină africană”, au declarat pentru Economica oficiali ai Prefecturii Ilfov, potrivit cărora pe raza judeţului funcţionează cinci ferme de suine.

La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 246 de localități din 13 județe, cu un număr de 998 de focare (dintre care 15 în exploatații comerciale) și 90 de cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 348.691 de porci afectați de boală. Prin aplicarea eficientă a măsurilor de combatere a PPA, au fost stinse până la această dată 5 focare în județul Satu-Mare, iar unitatea de procesare a cărnii S.C. Carniprod SRL, din județul Tulcea, și-a reluat activitatea, în data de 14.08.2018. De asemenea, nu au mai fost înregistrate noi focare de boală în județele: Satu-Mare (din data de 31.08.2018) și Bihor (din data de 08.08.2018).

Te-ar mai putea interesa și
S-au ieftinit gazele pentru populație. Cu ce prețuri au venit ultimele facturi
S-au ieftinit gazele pentru populație. Cu ce prețuri au venit ultimele facturi
Prețul gazelor naturale facturate de Engie, cel mai mare furnizor de gaze naturale pentru popualție, pentru consumul lunii aprilie, a scăzut, așa cum era de fapt previzibil....
Imobiliare de miliarde de euro în România: ce portofolii s-au majorat în 2023
Imobiliare de miliarde de euro în România: ce portofolii s-au majorat în 2023
Peste 10 miliarde de euro este valoarea portofoliilor de malluri, birouri și depozite la finele lui 2023 deținute de șase ...
Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un „armistiţiu olimpic” în toate conflictele din lume pe perioada desfășurării Jocurilor Olimpice de la Paris (Video)
Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un „armistiţiu olimpic” în toate conflictele din lume pe perioada desfășurării ...
Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat luni pentru un "armistiţiu olimpic" în toate ...
Klaus Iohannis, într-o vizită de două zile la Washington. El va fi primit de președintele Biden la Casa Albă
Klaus Iohannis, într-o vizită de două zile la Washington. El va fi primit de președintele Biden la Casa Albă
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi ...