Piraeus Bank are de gând să vândă obligaţiuni în valoare de 1,75 miliarde de euro

Piraeus Bank ar putea deveni prima bancă grecească care vinde obligaţiuni după criza din 2009, anunţând joi că are de gând să emită obligaţiuni în valoare de 1,75 miliarde de euro pentru a rambursa capitalul pe care l-a primit de la guvern, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 07 mart. 2014, 09:40
Piraeus Bank are de gând să vândă obligaţiuni în valoare de 1,75 miliarde de euro

Decizia cu privire la emiterea de obligaţiuni va fi luată la adunarea generală a acţionarilor din data de 28 martie. Având în vedere ratingul actual al Piraeus (Caa1/CCC/B miuns), aceasta ar urma să fie banca cu cel mai slab rating care vinde obligaţiuni. Însă dacă operaţiunea va avea succes, ar marca un punct de cotitură pentru instituţiile financiare greceşti, semnalând că acestea au redobândit acces la pieţele de finanţare după o absenţă de cinci ani.

‘Apetitul de risc este la un nivel ridicat’, a apreciat Daniel Shore, analist la banca HSBC. ‘Aceasta cumulată cu nivelul scăzut al spreadurilor înseamnă că este un moment bun pentru căutarea de investitori. Chiar dacă Grecia mai are multe de făcut există semne că se vede lumina de la capătul tunelului’, a mai spus analistul.

Deocamdată Piraeus Bank a mandatat BNP Paribas, Credit Suisse, Deutsche Bank, Goldman Sachs şi HSBC să intermedieze posibila tranzacţie şi se va întâlni cu investitorii săptămâna viitoare.

Ultima dată când Piraeus a accesat pieţele financiare a fost în luna septembrie 2009 când a strâns 500 milioane de euro cu o emisiune de obligaţiuni cu maturitatea în luna septembrie 2012 şi cu un cupon de 4%. La acea dată banca grecească avea un rating A2/BBB+/A minus.

Piraeus Bank Group, cea mai mare bancă sistemică din Grecia, este prezentă şi pe piaţa din România. În primele nouă luni ale anului trecut Piraeus Bank România a înregistrat un profit înainte de impozitare de 3,64 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie rapid de un nivel record de peste 100 de terawaţi-oră într-un singur an calendaristic, transmite DPA....
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri preşedintele Miguel Diaz-Canel, ca ...
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât costă acum benzina și motorina în lanțurile mari
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât ...
Prețul benzinei și motorinei a scăzut azi în aproape toate lanțurile de distribuție a carburanților, la trei zile ...